La apariția lui, Euphellis a fost un nume greu de pronunțat, dar reprezenta exact ceea ce promitea. Euforie prin piele. Ideea din spatele produsului s-a născut în locul potrivit și a oferit o variantă parenterală34

pentru cei chinuiți de dureri inimaginabile. Morfina administrată local, Hidromorfona35 și Fentanyl-ul erau formulele cele mai reușite și eficiente pentru cei care nu pot să înghită sau, mai specific, pentru cei care au plăgi dureroase. Euphellis era un trio, un amestec din toate, care acționa așa de bine, încât nu înlătura doar durerea, în cazul pacienților aflați în cea mai mare suferință, ci și pe cei care îi îngrijeau.

Nu e un mod prea groaznic de a o sfârși, dacă ești în faza finală a bolii, dar 50% dintre victime au fost oameni perfect sănătoși, aparent cu o viață

întreagă înaintea lor.

Inginerii de la laboratoarele medicale ale firmei Launaria fie au făcut exces de zel, pentru că au inhalat ori au absorbit o cantitate prea mare din produsul lor, fie au fost de o crasă incompetență în munca lor și nu au testat complet toate posibilele vulnerabilități ale echipamentului de protecție în administrare. Cei câțiva supraviețuitori ai Euphellis-ului l-au descris ca și când ar fi luat Ecstasy, în timp ce atingeau orgasmul în imponderabilitate.

Nu e rău, ca suport de vânzări. Când s-a aflat cât de puternic e medicamentul, au început să dispară, peste noapte, camioane întregi cu produs, în drum spre unitățile medicale.

A fost un dezastru total. O mulțime de oameni au murit și încă repede.

Procesul deschis a reprezentat o premieră absolută, cu numărul mare de pacienți, care l-au intentat, și de centre de îngrijire paliativă și aziluri, care au participat. Doar o parte din produsele retrase au mai ajuns, înapoi, la Launaria.

Ceea ce a ajuns, totuși, înapoi a dispărut în mod misterios din depozitul de retrageri, înainte să fie cercetat corespunzător și, în final, distrus. Mark a salvat situația, limitând despăgubirile la minimum, fără ca produsul să mai fie examinat. În mintea mea nu încape nicio îndoială: Mark a reușit să devină

eroul afacerii, după ce a orchestrat întreaga fază cu dispariția. Launaria a 34 (Despre modul de administrare a medicamentelor) Care se face pe altă cale decât pe cea digestivă.

35 Analgezic euforizant, cu potență mai mare decât morfina.

VP - 231

trebuit să plătească doar 13 miliarde ca despăgubiri, față de cele 50 de miliarde de plătit în cazul acțiunii colective în instanță, estimate de experții NASDAQ și de avocați.

Nu știu exact cum a făcut-o. Dar am pierdut destul timp urmărindu-l și lucrând alături de el la limitarea daunelor, ca să știu că a descoperit un mijloc de a se scoate din vâltoarea de rahat. Cinci dintre zonele mele de distribuție au fost afectate și doisprezece oameni au murit. Nu am știut cum îi cheamă sau dacă erau bolnavi ori perfect sănătoși. Era prea greu să

zăbovesc în jumătatea aceea a minții mele, așa că m-am detașat de aceste detalii. Se întâmplase cam în vremea când Paul a rămas fără afacere și eu am început să-mi administrez singură medicamente, pe bune.

* * *

Când intru, chipurile după o altă zi la birou, Paul pare să fie hipnotizat de locul gol unde odată stătea leul, acum lipsă. Mă întreb: dacă acesta ar fi rămas intact, oare și relația noastră ar fi rămas la fel?

— Matu?

Mă înfioară sunetul vocii lui rostindu-mi numele de alint.

— Bună!

Aștept inevitabila întrebare despre unde a dispărut leul de ceramică.

Câinele nostru e ghemuit, în siguranță, la piciorul lui Paul, ceea ce mă face să

mă întreb de câtă vreme stă în locul acela.

— Vino încoace, zice și se îndreaptă spre mine cu brațele deschise.

Duff se mișcă, își saltă capul să vadă ce-i cu agitația și se retrage la loc, în poziția lui de dormit. Când mă apropii de Paul, inima începe să-mi bată tare.

Fiecare gest pe care îl face amenință să devină un posibil atac.

— Mi-a fost dor de tine. Am senzația că nu ne-am văzut de zile întregi.

— Sunt aici, îi răspund, încordată în îmbrățișarea lui, dar Paul nu dă

niciun semn că ar vrea să mă elibereze.

— Iartă-mă că am fost așa de ocupat. Mâine o să-ți explic totul.

— Aha?

Încerc să nu-l calc pe picior și să nu-i dau un ditai pumnul. Ticălosule, știu ce te pregătești să faci.

— Am o surpriză.

Ezită când spune „surpriză”, de parcă ar încerca să transforme un lucru oribil să sune ca și cum mi l-aș dori.

— Surpriză? Ce surpriză?

— Mâine. Îți voi dezvălui totul!

Se dă în sfârșit, înapoi și îmi cercetează fața. Zâmbește, gata să

izbucnească în râs. Își bate joc de mine.

— Mâine?

VP - 232

Mă îndepărtez de el, ca să nu simtă cum tremur.

Clatină doar din cap.

— Iubito, tu și eu. Mâine, douăzeci de ani împreună.

Pe chip i se citește oboseala, dar privirea îi e limpede și intensă.

Mă dă pe spate faptul că Paul se folosește de aniversarea noastră ca stratagemă, dar nu sunt surprinsă. Cruzimea la care a ajuns pare fără sfârșit.

Îmi iau seama și trec, repede, în rolul soției iubitoare. Îmi duc mâna la frunte.

— Vai de mine! Sigur că da! Lucrurile au fost așa de agitate în ultimele săptămâni, aproape am uitat că mâine e aniversarea noastră.

Expresia feței îi devine mai serioasă. Mi-e teamă că l-am supărat.

— Paul, ce e?

— Nimic. Doar că te iubesc.