Odată intrată, am căutat lucrul cel mai sugestiv pentru el, pe care puteam să-l iau. Aveam cheia lui, un set de cătușe, o fotografie a lui din copilărie, luată din cutia de bord. Îmi trebuia ceva mai substanțial. Ceva care să trimită
un mesaj despre ceea ce simțeam.
Știam ce vreau. În biroul lui am găsit pistolul, exact acolo unde îl văzusem prima dată. Nu știam exact ce voi face cu pistolul, dar mesajul primit de la Paul mă împinsese până la limita suportabilității. Am pus arma în geantă și deja m-am simțit mai bine.
Patruzeci și șapte
PAUL
Intru pe ușă.
E formidabil să vezi cum locul a ajuns, în sfârșit, în faza în care poți începe să ți-l imaginezi ca pe o casă locuibilă. Țevăria este pe drum și electricianul este pregătit, gata să înceapă, imediat ce instalațiile sanitare erau montate.
Eu o să-i ajut pe Javier și echipa lui cu rigipsul și pardoselile și aveam o echipă de zugravi de prima mână, pregătită de lucru.
În minte, sunt de multă vreme în stare să văd produsul final, dar acum dau buzna și celelalte simțuri ale mele. Stau în picioare, între pereții casei, și simt mirosul cerii de pardoseală și căldura venind de la buștenii care ard în șemineu. Aud cum sus se umple cada cu apă și simt gustul roșiilor pe care o să le cultivăm în grădină. O să-i placă la nebunie.
Am fluturi în stomac și mi se pare o experiență cu adevărat reconfortantă.
Nu-mi aduc aminte când am făcut ultima dată o criză de nervi legată de o proprietate, dar asta nu este o proprietate oarecare. Acesta este locul unde trecutul este îngropat și unde se deschide fereastra către un viitor frumos, VP - 206
alături de femeia la care m-am întors după toți acești ani.
E adevărat că mai sunt câteva jonglerii de făcut. Wes îmi suflă în ceafă, să
mă pregătesc pentru vânzările imobiliare din sezonul de toamnă și va deveni tot mai insistent în săptămânile următoare. Odată ce țevile vor fi trase, însă, o să-mi fie mai ușor și voi mai avea o perioadă de pauză, cu electricianul, apoi cu echipa de zugravi.
Rebecca pare să se fi calmat, deocamdată, după explicația pe care i-am dat-o despre incompetența Polițiștilor Keystone29. În ultimele câteva zile nu mi-a mai părut la fel de nervoasă și de absentă și mă rog să fi reușit să țină
cumva sub control medicația pe care o ia. Este nevoie să se adune, de dragul nostru, al amândurora.
Dana a fost ca o mană cerească. Fără ea, chiar nu știu cum aș fi reușit să
trec peste lunile acestea. Universul pare să ne scoată în cale ocazii, exact atunci când avem cea mai mare nevoie de ele și, în ultima vreme, am fost în mare nevoie. În plus, s-ar putea chiar să avem ceva oferte pentru casa ei, deși este știut că în perioada asta vânzările sunt slabe. E tentant să te gândești că, până la urmă, s-ar putea să ne iasă totul.
Un spasm scurt în spate, spre mijloc, mă scoate din visare. Îmi duc mâna la spate și mă masez cu mișcări circulare, apăsând cu degetul mare între două rânduri de mușchi deosebit de tensionați. Organismul meu o să-mi mulțumească, atunci când se vor încheia lucrările la construcția asta. Are nevoie de un timp de repaus, să se recupereze. Dana m-a pisat la cap non-stop să fac masaj terapeutic și mi-e tot mai greu să mă împotrivesc rațional.
Termo plasturii fac și ei ce pot, dar oasele astea bătrâne chiar încep să
scârțâie.
În timp ce-mi frământ mușchii, mă gândesc la Rebecca. E noaptea incidentului și îi îngrijesc rana superficială de la umăr. O rană nouă peste una veche. Durerea lor, combinată, și mascarea30 ce le-a urmat, suferința încă îngropată adânc, pastilele care i-au devastat corpul, în timp ce i-au ținut durerea sub control.
Sunt din nou copil, pe bancheta din spate a mașinii. Tata e la volan și mama stă întoarsă către mine.
— Paul, scumpule, e doar pentru weekend. Mami și tati trebuie să rezolve niște treburi. O să te distrezi acasă la unchiul Nick.
— Dar nu vreau să merg acolo. Vreau să stau cu voi, protestez eu, cu ochii 29 Keystone Cops — personaje din comediile mute, polițiștii incapabili din filmele produse de Mack Sennett pentru Keystone Film Company, între 1912 și 1917.
30 Termen folosit în studiul percepției inconștiente; definește procesul în care un stimul detectabil sau recognoscibil (ținta), atunci când se află în imediata proximitate spațială sau temporală a altui stimul (mascatorul), devine, din cauza acestuia, greu sau imposibil de conștientizat ori de recunoscut.
VP - 207
plini de lacrimi. Nu mă lăsați acolo.
— Vai, scumpule, râde mama. Cum să te lăsăm noi acolo?! Niciodată. O să
ne întoarcem să te luăm, prostuțule.
— Promiți? o implor eu.
Aud iritarea ușoară din vocea tatei, când întoarce capul să se uite la mine.
— Paul, vreau să te controlezi. Ok, amice?
Văd luminile de frână ale mașinii din fața noastră, dar nu pot să vorbesc.
Mă uit cum ne repezim în ea. Nu pot să rostesc nicio vorbă. Pot doar să
privesc.
Un junghi de durere îmi trece pe o parte a corpului și mă trage înapoi, în prezent. Cămașa mi-e leoarcă de sudoare și ochii mă ustură de la lacrimi. Nu mai pot să o țin așa. La dracu’, nu mai pot. Trebuie să termin cu toate astea.
Fac ghem pânza din jurul gulerului cămășii, mi-o îndes în gură și dau drumul țipătului. Trag adânc aer în piept și simt cum un fel de calm coboară asupra mea, în timp ce ochii scrutează casa. Mă opresc un moment să mă adun, apoi ies afară și mă îndrept către jeep. E vremea să iau prânzul, dar mai întâi trebuie să-mi mai pun un plasture Therma Wrap, să-mi verific telefonul și să
mă asigur că nu a apărut nicio urgență care să-mi reclame prezența.
Patruzeci și opt
