seara zilei mele de naștere optasem pentru cizmele de călărie, din piele, în locul pantofilor cu toc; drumul pe jos, de la Cold Spring la Stony Brook, făcut în șapte ore și jumătate, ar fi fost imposibil în alte condiții.
Inițial, m-am gândit că, dacă o ucid pe Rebecca și îi pun cadavrul în locul meu, asta i-ar fi furnizat acestui calvar un final perfect simetric. În teorie, era delicioasă imaginea lui Paul cărând sulul de plastic până la o groapă pe care o săpase anevoie, crezând că sunt eu, pentru ca apoi să descopere trupul Rebeccăi. Era, însă, discutabil dacă și-ar fi luat răgazul să deruleze sarcofagul de plastic. Mi l-am imaginat, totuși, înțelegând că a fost aproape să-și îngroape propria soție și asta mi-a ținut companie câțiva kilometri buni de drum, prin beznă, dezorientată, pe căi lăturalnice și pustii.
Aveam nevoie de cineva de care să nu-mi pese că îl omor, chiar să-mi facă
plăcere, eventual. Cineva care să aibă aproximativ aceeași înălțime și aceeași greutate ca mine. Și care să aibă bani. Voi avea nevoie de mulți. Aproape imediat mi-a apărut în minte Sasha. Iar uciderea ei ar fi avut ca bonus adițional distrugerea vieții lui Mark. El era de mult pe lista mea. După
decizia aceea, totul s-a legat de la sine.
Pe la kilometrul douăzeci simțeam deja bășicile sângerânde și lovitura de la cap care se burzuluiau dureros, la unison. În timp ce soarele începea să
apară, pe furiș, în peisajul nocturn, mi-am dat seama de riscul implicat, dacă
o femeie care se potrivea descrierii mele ar fi fost văzută mergând de-a lungul lui Jericho Turnpike, la primele ore ale dimineții. Ar fi atras mult mai multe bănuieli, decât un șofer de camion care, la ivirea zorilor, trece prin oraș și ia la autostop o fată tristă ce se întoarce, rușinată, acasă. Atentă să
evit camerele video și conversațiile, prefăcându-mă că plâng în pumni, la prima benzinărie pe care am întâlnit-o am găsit, fără probleme, o mașină să
mă ducă. Puțini bărbații vor să agațe o femeie care plânge.
M-a lăsat la câteva străzi distanță de casa mea și am mers șontâcăind până la ușa din spate, unde mi-am recuperat cheia de rezervă de sub un ghiveci cu flori. Din fericire, niciunul dintre vecinii mei nu era afară și am reușit să mă strecor neobservată în casă, pentru o mult prea necesară
odihnă. Nu mă așteptam să mă caute cineva până când nu aveam să anunț eu însămi autoritățile. Asta îmi convenea.
Uitasem cât de ușor este să ies, tiptil, din viața mea reală, fără să bage cineva de seamă, asemenea unui șarpe care, atunci când năpârlește, își lasă
pielea și se târăște mai departe, în tăcere. Reușisem să revin din morți, înapoi, în patul meu. Când o să mă trezesc, o voi lua de la capăt. Nu era prima dată când îmi părăseam viața de până atunci, fără să arunc o privire în urmă. Începeam să mă pricep binișor la asta.
* * *
VP - 212
Am tratat lichidarea Sashei în același fel în care aș fi tratat și o petrecere surpriză migălos organizată. Mi-am făcut în minte liste cu ce trebuia să fac și, cu cât planificam mai mult, cu atât mai tare îmi dădeam seama ce țintă
perfectă era Sasha. Avea toate trăsăturile necesare mie, ambalate într-un singur trup, bine făcut. Am gândit mai multe variante, ca să ajung la cel mai bun element surpriză și să las numărul cel mai redus de probe. Știam programul Sashei mai bine decât bărbatul ei, care nu-l prea știa deloc. După
cât se tot lăudase, chipurile cu modestie, pe la antrenamente, știam că
întotdeauna avea la ea bani mulți și o grămadă de carduri de credit despre care bărbatul ei nu avea habar. Știam că poartă cu ea un pistol ascuns, în ciuda legilor statului New York, care interziceau asta. Și mai știam că va fi ușor să-i înscenez totul soțului ei, Mark – cel care, până la urmă, fusese factorul decisiv pentru care o alesesem pe Sasha. Puteam să mă bizui pe el că nu va observa imediat absența ei și cunoșteam o grămadă de lucruri sordide despre el, către care puteam îndruma autoritățile, la momentul propice.
Trebuia să o ucid cât mai repede cu putință. Dacă era să devină o convingătoare dublură de cadavru, Sasha trebuia să dispară cam în același timp cu mine. Am luat în calcul câteva posibile rezultate, de genul alege-ți-propria-aventură și eram mai degrabă entuziasmată, decât nervoasă, să văd cum se desfășurau lucrurile sau – în cazul lui Paul, al Rebeccăi și al lui Mark
– cum se dezvăluiau.
Nu a fost greu să o găsesc pe Sasha singură, după antrenament. Mașina ei, inconfundabilă, opulentă și stridentă, la fel ca Sasha, era parcată întotdeauna pe același loc. Din gașca ei pentru happy hour, ea era întotdeauna ultima care pleca de la sală, pentru că îi luă de două ori mai mult timp ca oricui să
se machieze și să-și aranjeze perfect părul cu foehnul. Îi plăcea să-și facă
intrarea.
Verificasem, deja, dacă sunt camere de supraveghere în parcare și singurele pe care le găsisem, la mică distanță, erau îndreptate în direcția magazinului alăturat, Best Buy.
Am așteptat-o să se ducă la mașină și m-am apropiat pe la spate, pe partea dreaptă. Mi-am aranjat peruca pe care o purtam, exact aceeași nuanță
de blond ca părul ei, mai deschis decât al meu, și mi-am netezit costumul, pe care știam că îl va purta și ea, o bluză neagră, mulată, blugi foarte strâmți și botine de piele întoarsă. Când și-a deschis automat mașina, de la distanță, am grăbit pasul și, la doar câteva secunde după ea, m-am strecurat pe locul din dreapta, imediat ce ea urcase la volan.
Cu punguța de cumpărături de la Sephora în poală, am simțit greutatea ciocanului luat din garajul vecinului meu. Coada lui scurtă îl face perfect VP - 213
portabil și ușor de ascuns.
Ochii căprui, imenși, ai Sashei deveniseră aproape negri în interiorul întunecat al mașinii. A fost întâi surprinsă, apoi iritată.
— Ăăă, mă scuzi? Cine dracu’ ești?
Mi-am pițigăiat vocea, mai sus cu câteva octave. Nu că ar mai fi ajuns ea să
povestească vreun amănunt din ce urma să fac.
— Vai de mine! am început eu, râzând. Am fost absolut convinsă că e mașina soțului meu. Trebuia să vină să mă ia și tu ai exact același model. Nu-i așa că e nostim?
Zâmbetul ei superior nu a mai apucat decât o clipă ca să se transforme într-o perfectă exclamație de surpriză „Ah”, înainte să scot ciocanul, cu mâinile înmănușate, și să-l reped cu putere în craniul ei.
Sasha s-a legănat în față și a căzut pe umărul meu. Dacă ar fi trecut cineva pe lângă mașină, vedea două vechi prietene care, aparent, se îmbrățișau.
Lovitura la cap nu a omorât-o, așa că amândouă am avut acest detaliu în comun. Nici nu avusesem în intenție să se întâmple asta. Cauza morții va fi o rană de revolver, provocată de propria ei armă, înregistrată pe numele lui Mark. Odată ce ipoteza suicidului va fi eliminată, ceea ce se va întâmpla imediat, Mark va deveni suspectul numero uno. Nu mai era necesar decât să
rămână inconștientă destul, cât să o duc la Cold Spring Harbor.
Din fericire, Sasha nu și-a recăpătat deloc cunoștința pe drumul până
