— N-am spus asta, a zis Bess.
Mătușa Carrie și-a îngustat ochii.
— Ba da, așa ai zis, i-a răspuns bunicul mătușii Bess, apoi mi-a făcut mie semn să iau loc. Mi-ai vorbit despre cele cinci dormitoare, despre bucătăria renovată și cum Penny este singură acum și n-are nevoie de toate astea.
— Așa ai făcut, Bess? a întrebat mami, trăgându-și răsuflarea.
Mătușa Bess n-a răspuns. Și-a mușcat buza, admirând priveliștea pe geam.
— Nu ne simțim singure, i-a spus mami bunicului. Ne place foarte tare la Windemere, nu-i așa, Cady?
Bunicul mi-a zâmbit.
— Ți-e bine acolo, Cady?
Știam ce trebuie să spun.
„Mai mult decât bine, mă simt fantastic. Îmi place la nebunie Windemere, pentru că ai construit-o special pentru mami. Vreau să-mi cresc propriii copii acolo și copiii copiilor mei. Ești minunat, bunicule. Tu ești patriarhul nostru și îți port tot respectul din lume. Sunt atât de fericită să fac parte din familia Sinclair.
Este cea mai reușită familie din America.”
Nu trebuia să folosesc exact cuvintele acestea. Dar ideea era să o ajut pe mami să păstreze casa, spunându-i bunicului ce om mare era el, căci lui îi datoram toată
fericirea noastră, și să-i amintesc că eu eram viitorul familiei. Noi, familia Sinclair cea foarte americană, ne vom perpetua specia, concepând copii înalți și albi, frumoși și bogați, numai dacă ne-ar lăsa pe mine și pe mami să stăm la Windemere.
Trebuia să-l fac pe bunicul să simtă că deține controlul, acum când se învârtea lumea cu el, din cauză că murise bunica. Trebuia să mă milogesc pe lângă el, lăudându-l, în același timp, și fără să dau semne că aș fi observat agresivitatea din spatele întrebării pe care mi-o adresase.
Mama mea și surorile ei erau dependente de bunicul și de banii lui. Avuseseră
parte de cea mai bună educație, mii de șanse în viață, mii de relații – și tot ajunseseră în situația în care nu erau capabile să se întrețină singure. Niciuna 118
dintre ele nu făcuse nimic folositor pentru lumea asta. Nimic esențial. Nimic curajos. Erau în continuare niște fetițe, încercând să-i intre în grații tatălui lor. El reprezenta pentru ele pâinea și sarea, laptele și mierea.
— E prea mare pentru noi, i-am spus bunicului.
Nimeni n-a scos un cuvânt în timp ce părăseam încăperea.
63.
Mami și cu mine am păstrat tăcerea pe drumul de întoarcere spre Windemere după cină. Odată ce ușa s-a închis în urma noastră, s-a năpustit asupra mea.
— De ce nu m-ai sprijinit de față cu bunicul? Vrei să ne pierdem casa?
— N-avem nevoie de ea.
— Eu am ales zugrăveala, pardoseala. Eu am ridicat steagul de pe verandă.
— Are cinci dormitoare.
— Am crezut că o să avem o familie mai mare – trăsăturile de pe chipul mamei erau încordate. Dar nu s-a întâmplat așa. Asta nu înseamnă că nu merit casa asta.
— Mirren și oamenii ăia s-ar putea bucura de tot spațiul de aici.
— E casa mea. Nu te poți aștepta de la mine să renunț la ea doar fiindcă Bess are prea mulți copii și s-a despărțit de bărbatu-său. Nu poți să crezi că e în regulă
din partea ei să-mi fure casa de sub nas. Ăsta e locul nostru, Cadence. Trebuie să
ne purtăm singure de grijă.
— Tu te auzi ce spui? am izbucnit și eu. Ai banii pe care i-ai primit ca dotă!
— Ce are asta de-a face?
— Unii oameni nu au nimic. Noi avem totul. Singura persoană care a folosit banii familiei în scopuri caritabile a fost bunica. Acum a murit și oamenilor nu le pasă de nimic altceva decât de perlele ei, de ornamentele ei și de averea ei.
Nimeni nu încearcă să-i folosească banii ca să facă ceva bun. Nimeni nu încearcă
să facă lumea asta un loc mai bun.
Mami s-a ridicat în picioare.
— Te crezi superioară, nu-i așa? Crezi că înțelegi lumea mai bine decât mine.
L-am auzit pe Gat vorbind. Te-am văzut cum îi sorbi cuvintele de pe buze, de parcă
ai mânca înghețată cu lingura. Dar n-ai de plătit facturi, n-ai propria ta familie, nu ai proprietăți pe mână și n-ai văzut nimic din lume. Habar n-ai despre ce vorbești
– și cu toate astea, nu știi decât să judeci.
