Negustorul i-a explicat că îi promisese fiicei lui să-i aducă untrandafir din lunga sa călătorie.
— Poți să păstrezi trandafirul furat, a spus ființa, dar în schimb îmivei aduce ceva ce îți aparține, primul lucru de care vei da cu ochii înclipa când te întorci acasă.
Apoi și-a dat jos gluga și și-a arătat chipul – o bestie hidoasă, cu colți și rât. Un bour sălbatic împreunat cu un șacal.
— M-ai înșelat o dată, a zis bestia. Fă-o încă o dată și vei muri.
Negustorul a luat-o spre casă cât de repede putea calul să-l ducă.
Încă era la un kilometru depărtare, când a văzut-o pe fiica cea mareașteptându-l în drum.
123
— Am primit veste că te vei întoarce în seara asta! a strigat ea,repezindu-se în brațele tatălui ei cu lacrimi în ochi.
Era primul lucru care îi aparținea și de care negustorul dăduse cuochii la întoarcerea acasă. Acum știa ce preț ceruse bestia, cuadevărat, de la el.
Și mai departe?
Cu toții știm că Frumoasa se îndrăgostește de bestie. Ajunge să-liubească, în ciuda lucrurilor pe care le crede familia ei – pentru farmecul și educația sa, pentru cunoștințele sale despre artă și sensibilitatea inimii sale.
Într-adevăr, este o ființă umană și a fost dintotdeauna așa. N-afost niciodată un bour sălbatic sau un șacal. Era doar o iluzie hidoasă.
Problema este că e tare dificil să-și convingă tatăl de una ca asta.
Tatăl ei vede fălcile și râtul, aude mârâitul oribil, ori de câte oriFrumoasa vine împreună cu soțul în vizită. Nu contează cât de civilizatși erudit este bărbatul ei. Nu contează cât este de bun.
Tatăl vede un animal din junglă. Repulsia pe care o simte față deel nu-l va părăsi niciodată.
66.
Într-o noapte, în vara numărul cincisprezece, Gat mi-a aruncat cu pietricele în geam. Am scos capul și l-am văzut stând printre copaci, cu lumina lunii scânteindu-i pe piele și ochii arzând.
Mă aștepta la baza scărilor de la verandă.
— Mi-e o poftă teribilă de ciocolată, mi-a șoptit, așa că dau spargere la cămara din Clairmont. Vii cu mine?
Am dat din cap și am luat-o împreună pe aleea îngustă, ținându-ne de mână, cu degetele împreunate. Am ocolit până la intrarea din spate de la Clairmont, care ducea către un vestibul plin cu rachete de tenis și prosoape de plajă. Cu o mână lipită de ușa din plasă, Gat s-a întors și m-a tras în brațele lui.
Buzele lui calde atingându-le pe ale mele,
mâinile încă împreunate,
acolo, în ușa casei.
Pentru un moment, eram singuri pe planetă,
cu toată vastitatea cerului, a viitorului și a trecutului întinzându-se în jurul nostru.
124
Am străbătut pe vârfuri vestibulul, către cămara imensă din bucătărie.
Încăperea era de modă veche, cu sertare grele de lemn și rafturi pe care se țineau gemurile și murăturile, pe vremea când fusese construită casa. Acum înmagazina prăjiturele, lăzi de vin, chipsuri, rădăcinoase, apă minerală. N-am aprins lumina, în caz că venea cineva la bucătărie, dar eram siguri că doar bunicul dormea la Clairmont. Nu erau șanse să se trezească noaptea din cauza zgomotelor. Purta aparat auditiv în timpul zilei.
Cotrobăiam în voia noastră, când am auzit niște voci. Erau mătușile, venind spre bucătărie, vorbind împiedicat, pe un ton isteric.
— De asta ajung oamenii să se omoare unii pe alții, a spus mătușa Bess cu amărăciune. Ar trebui să plec din camera asta, înainte să fac ceva regretabil.
— Nu vrei să spui una ca asta, a zis mătușa Carrie.
— Nu-mi spune tu mie ce vreau să zic! a țipat mătușa Bess. Tu îl ai pe Ed. N-ai nevoie de bani cum am eu.
— Ți-ai înfipt deja ghearele în casa de la Boston, a răspuns mami. Lasă insula în pace.
— Cine s-a ocupat de înmormântarea mamei? s-a răstit mătușa Bess. Cine a stat lângă tata săptămâni întregi, cine a luat la mână toate hârtiile, a vorbit cu rudele, a scris bilete de mulțumire?
— Fiindcă tu locuiești aproape de el, a zis mami. Doar erai acolo.
— Eu trebuia să am grijă de o casă cu patru copii și să-mi păstrez și slujba, a răspuns mătușa Bess. Tu n-aveai nicio treabă.
— O slujbă cu normă redusă, a zis mami. Și dacă te mai aud o dată spunând patru copii, încep să urlu.
— Și eu trebuia să am grijă de casa mea, a zis mătușa Carrie.
— Oricare dintre voi ar fi putut să vină pentru o săptămână sau două. Dar mați lăsat să mă descurc singură, a zis mătușa Bess. Eu a trebuit să am de-a face cu tata tot anul. Eu sunt aia care dă fuga atunci când cere ajutor. Eu sunt aia care se luptă cu demența lui și cu toată suferința.
— Nu spune asta, a zis mătușa Carrie. Nu știi cât de des mă sună. Nu știi câte trebuie să înghit de la el ca să-i fiu o fiică bună.
