— Nu.
— Dragostea nu durează, Cady. Știi asta.
— Nu știu.
— Ei bine, crede-mă pe mine, nu durează.
— Noi nu suntem ca tine și ca tata, am zis. Nu suntem deloc.
Mami și-a încrucișat brațele la piept.
— Maturizează-te odată, Cady, și vezi lumea așa cum e, nu cum ți-o dorești tu să fie.
M-am uitat la ea. Mama mea, adorabilă și înaltă, cu părul ei frumos împletit în coc și gura ei tăioasă și amară. Venele ei nu fuseseră niciodată deschise. Niciodată
127
nu-i sărise inima din piept ca să se zbată neajutorată pe peluză. Nu se topise niciodată într-o băltoacă. Ea era normală. Întotdeauna. Cu orice preț.
— Pentru binele familiei noastre, a zis în cele din urmă, te vei despărți de el.
— N-o voi face.
— Trebuie. Și când ai terminat-o cu el, fă în așa fel încât să afle și bunicul.
Spune-i că nu înseamnă nimic pentru tine și n-a însemnat niciodată nimic. Spune-i că nu trebuie să-și mai facă niciodată griji în legătură cu băiatul ăla, apoi vorbește cu el despre Harvard, despre echipa de tenis și despre viitorul pe care îl ai în fața ta. Mă înțelegi?
Nu o înțelegeam și nu voiam să o înțeleg.
Am fugit afară din casă și în brațele lui Gat.
Am sângerat în brațele lui și pe el nu l-a deranjat.
•
Târziu în noaptea aceea, Mirren, Gat, Johnny și cu mine am coborât până la magazia de unelte din spatele Clairmontului. Am găsit acolo niște ciocane. Erau numai două, așa că Gat a pus mâna pe o rangă și eu am luat o pereche de foarfeci grele de grădină.
Am adunat gâsca de fildeș de la Clairmont, elefanții de la Windemere, maimuțele de la Red Gate și broasca de la Cuddledown. Le-am adus pe doc, pe întuneric, și le-am făcut zob cu ciocanele, cu ranga și cu foarfecele, până când din fildeșul ăla n-a mai rămas decât o pudră.
Gat a scufundat o găleată în apa rece a mării și a clătit scândurile docului, curățându-le.
68.
Ne-am gândit.
Am vorbit.
Ce-ar fi dacă, am spus noi,
ce-ar fi dacă
într-un alt univers,
o realitate împărțită în două,
Dumnezeu și-ar întinde un deget
și ar fulgera Clairmontul?
Ce-ar fi dacă
Dumnezeu ar face-o să se năruie în flăcări?
128
Astfel i-ar pedepsi pe cei lacomi, pe cei meschini, pe cei cu prejudecăți, pe cei normali și pe cei lipsiți de bunătate.
Și-ar ispăși cu toții păcatele.
Și după aceea, ar învăța să se iubească din nou unii pe alții.
Și-ar deschide sufletele. Și-ar deschide venele. Și-ar șterge rânjetele alea de pe față.
Ar fi o familie. Ar rămâne o familie.
Nu era nimic religios în felul în care ne gândeam noi.
Sau poate că era.
