Ea — blondă, sensibilă şi logică:
— Şi ce, nu vine iarna? Nu e normal?
— Ei bravo! Pentru tine totul e normal!
— Evident, pentru tine era mult mai normal să-ţi iei huse de blană pentru scaunele de la maşină...
Ei, nu! Chiar atâta nepăsare!
— Bineînţeles! Pentru că ţie nu-ţi pasă dacă eu răcesc, dacă tuşesc — simte cum se înduioşează de soarta ce-i fusese hărăzită — dacă mă ia cu junghiul!
Ea — în acest moment, numai sensibilă:
— Chiar eşti răcit?
El — masiv, solid, dar răcit:
— Parol.
Din nou lacrimi stăpânite:
— Vezi? Şi voiai să pleci. Unde te duci în halul ăsta? Sau poate ai cine să te îngrijească?
Dar nota provocatoare cade în gol. Ştiu amîn- doi că n-are nicio bază.
— Nu vrei să-ţi fac un ceai cald?
— Ştiu şi eu? face el nehotărât, deşi ştie bine...
— În două minute e gata. Unde ţi-ai pus pijamaua?
— Pe mine mă întrebi? răspunde el cu sinceră
amărăciune.
Ea se agită, răstoarnă şifonierul, găseşte pijamaua.
— Uite unde era! Ce zăpăceală, doamne! Puneţi-o şi în două minute îţi aduc ceaiul şi o aspirină...
— Mulţumesc, Tănţico, oftează el bucuros că s-a ajuns aici.
Afară plouă. La hotel trebuie să reţii cameră cu o săptămână înainte. Cum să te cerţi serios cu soţia în asemenea condiţii?!
— Vezi, doar ţi-am spus că suntem oameni rezonabili...
Ce plăcut e în casă! Linişte. Calm. Puţină muzică la radio şi o aspirină... Acum se poate aşeza în fotoliul său favorit să-şi termine lectura ziarului întreruptă brutal tocmai la cronica sportivă. Minutele trec. Poate chiar zile, dar scena continuă
exact din poziţia asta.
— Ticule...
— Mmmmm?
— Mă uit la tine de trei sferturi de oră...
De dincolo de ziar vine răspunsul:
— Mda? Şi ce vezi?
— Văd un om care citeşte ziarul.
— Îham, şi dacă vezi că citeşte, de ce nu-1 laşi să
citească...
— De ce nu vorbeşti? De ce nu spui ceva?
De dincolo de ziar răspunsul vine ca o minge peste plasă:
— Pentru că nu sunt Napoleon. Nu pot să fac două lucruri deodată...
— Ei, sigur, spirite poţi să faci, nu te mai ţine junghiul...
Țică (Costică, Constantin!) strânge ziarul cu grijă. Iar nu poate termina cronica sportivă!
— Acu’ te pomneşti că te-ai îmbufnat! Zău, dragă, prea eşti... — e gata să spună mimoză, dar adaogă numai —
senzitivă...
