maşinile mai uşoare decât aerul, forţele radioactive. (1023-2, 17 octombrie 1935)
Aceste „lecturi” menţionează o perioadă „înainte de prima distrugere”. De notat, aluzia la „forţele radioactive”
şi la ceea ce s-ar părea să fi fost avioane şi submarine.
Să ne întoarcem la „lectura” generală 364 şi la o întrebare pusă despre oamenii din acea epocă: Î.3: Daţi-ne câteva detalii despre fizionomia, obiceiurile, cutumele şi hainele locuitorilor Atlantidei în această perioadă, care a precedat prima distrugere.
R.3: În privinţa formei, după cum vedem, erau maiîntâi acele proiecţii, provenind din regatul animal, căcicorpurile-gândire au căpătat formă treptat şi diferitelecombinaţii (cum am putea să spunem) ale numeroaselorforţe care se numeau sau se clasau ca zei sau şefi - turme,păsări sau peşti etc. - aveau aproape forma omului deastăzi. Talia varia mult, căci în acele timpuri existaugiganţi pe pământ, oameni de cel puţin trei-patru metri, şibine făcuţi. Cei care au devenit cei mai utili erau cei pe carei-am numi azi de mărime ideală şi de creaţie ideală,însensul că erau masculi şi femele (deoarece această
separare începuse deja); şi cel mai potrivit era Adam, caretrăia în această perioadă când a apărut, ca cinci în unu...
Înţelegeţi?
Aceste reflecţii ne amintesc de descoperirea lui Leakey: osemintele de giganţi şi de pigmei care trăiau în Africa în urmă cu sute de mii de ani. Nu putem să nu ne gândim la zeii şi la miturile grecilor antici. Este posibil ca
unele dintre aceste mituri să fie mai vechi decât presupunem? E posibil ca satirii, nimfele, centaurii şi alte creaturi mitice ciudate să fi existat cu adevărat?
Unele „lecturi” individuale confirmă lecturile generale despre Atlantida, în ceea ce priveşte proiectarea de forme de gândire în corpuri materiale:
[...] trăind pe acest pământ cunoscut sub numele de Atlantida de Sus, în acele timpuri când se producea sosirea a numeroşi locuitori luând forme carnale, prin răspândirea gândurilor respective printre seniorii de pe acest pământ, entitatea experimenta diverse condiţii. (2126-1,17
noiembrie 1921)
[...] găsindu-se pe pământul atlant din primele timpuri, când se încerca folosirea forţelor creatoare pentru separarea influenţelor în activităţile provocate de formele de gândire şi activităţile forţelor creatoare ale Legii lui Unu.
(1745-1, 12 noiembrie 1938)
Deşi făcute la o distanţă de ani în şir, aceste „lecturi”
individuale par să se refere toate la aceeaşi perioadă
extrem de îndepărtată a istoriei Atlantidei.
Când fiinţele spirituale au pătruns momentan în materialitate, ele au putut să rămână în legătură cu domeniile sau nivelele de unde proveniseră. Citatul următor se referă la comunicarea psihică cu natura cea mai elevată a omului:
[...] în Atlantida [entitatea era] o preoteasă, păzitoarea pietrei albe sau a acelei graţii prin care numeroase popoare, înainte deprima distrugere a Atlantidei, erau în
acord cu conştiinţa universală prin cuvânt sau activităţi.
(5037-1,19 aprilie 1944)
Totuşi, impregnându-se de materialism, cedând dorinţelor trupeşti, fiinţele au sfârşit prin a pierde din vedere adevărata lor origine, originea lor spirituală.
Citatul următor repetă o temă deja abordată, aceea a începerii sexualităţii şi a primelor necazuri ale omului în acest domeniu.
[...] pe pământ atlant în timpul primelor bulversări sau exact înaintea sosirii forţelor tulburătoare, care au provocat prima distrugere pe acest continent, prin aplicarea unor lucruri spirituale la satisfacerea dorinţelor fiinţelor materiale. Erau timpurile în care, după Scripturi, „fiii lui Dumnezeu s-au uitat la fiicele oamenilor şi le-au găsit frumoase” (1406-1,13 iulie 1937)
În următoarele două extrase, Cayce foloseşte două
denumiri - „fiii lui Belial” şi „fiii Legii lui Unu” -, care se găsesc de mai multe ori în diferite lecturi. La prima vedere, par ciudate, dar nu sunt mai mult ciudate decât whigi şi ton sau guelfi şi ghibelini!
[...] pe pământ atlant, în timpul acelor perioade când s-au produs diviziunile între cei ai Legii lui Unu şi fiii lui Belial sau vlăstarele a ceea ce era rasa pură, şi cei care se proiectaseră în creaturi, care au devenit mai curând „fiii oamenilor” decât creaturile lui Dumnezeu. (1416-1, 27
iulie 1937)
[...] în Atlantida, când aveau loc cele mai mari conflicte între fiii Legii lui Unu şi fiii lui Belial sau între cei care erau
purificaţi, şi păstrau rasa pură, şi cei care erau proiecţii degândire în indivizi sau fiinţe de materie. (1417-1,30 iulie 1937)
Iată cum interpretez aceste două „lecturi”. Unele dintre creaţiile spirituale originare sau suflete, care îşi asumaseră un corp material, pentru propria distracţie, rămăseseră într-un fel prizoniere; servindu-se de puterile lor creatoare, ca să-şi satisfacă dorinţele, deveniseră
supuse legii cauză-efect, printre care şi legile reîncarnării şi karmei. Aceşti fii ai lui Belial, cum sunt numiţi în
„lecturi”, şi-au continuat explorarea Pământului şi a formelor lui de viaţă în scopuri egoiste, până când au pierdut complet din vedere natura lor spirituală. Aceasta ar putea să fie adevărata pierdere a omului, căderea lui, plecarea lui din paradisul terestru: un suflet care s-a despărţit astfel de Creatorul său din egoism, astfel încât nici după moarte nu poate să-i înţeleagă adevărata natură, ci se lasă reantrenat în ceea ce el însuşi a creat şi care este un adevărat iad. Totuşi, unele dintre aceste suflete (fiii Legii lui Unu) şi-au înţeles nenorocirea şi au încercat să creeze un vehicul (omul) prin care sufletele ar putea să redobândească înţelegerea Creatorului lor. Cred că aceste eforturi au ajuns, la mult timp după distrugerea Atlantidei, la apariţia lui Hristos, care a luat înadins formă umană ca să-i arate omului drumul izbăvirii.
O „lectură”, care descrie primele încarnări în Atlantida, pare să confirme ideea a două grupuri divergente:
Făcând o interpretare a istoriei, găsim că ar fi bine să
explicăm şi mediul, ca să nu existe vreo confuzie. Căci dacă
povestim şederea unei entităţi într-o eră atât de depărtată
precum cea a primelor influenţe distrugătoare, pe acestpământ numit Atlantida sau la Poseidia, se face deseori oconfuzie între diferitele interpretări ale istoriei, ca să se ştiedacă Poseidia sau Atlantida era pământul respectiv. (877-26)
Atlantida era un continent sau o insulă continentală, care a fost divizată în insule, dintre care una se numea Poseidia. Această lectură explică şi faptul că Atlantida era unul dintre cele cinci locuri unde omul se dezvolta: Se dezvoltau şi alte centre. Căci, la început, proiecţiile erau numeroase şi, creând influenţe, ele au fost la început cinci în aceste centre, unde cristalizarea sau proiecţia îşi asumase o astfel de formă, încât ea a devenit ceea ce numim om, deşi încă nu se poate spune că avea forma precisă pe care o are astăzi.
Deci, urmând sau interpretând perioada poseidiană,sau în Atlantida, se cuvine să înţelegem că era vorba doarde unul dintre grupuri; şi cea mai înaltă şi maiimportantăevoluţie a acestei prime şederi a entităţilorsau sufletelor
