aceste creaturi aveau probabil un statut de sclav şi că

erau tratate mai mult ca nişte roboţi decât ca nişte fiinţe omeneşti. Este clar că una dintre cele două facţiuni, fiii lui Belial, voiau să le menţină în stare de sclavie, în timp ce fiii Legii lui Unu încercau să le ajute, să le trateze ca pe nişte suflete prizoniere ce erau şi să le facă să înţeleagă

legăturile lor cu Dumnezeu.

Unele „lecturi” sunt foarte specifice:

[...] în Atlantida, când au avut loc tulburări între copiii Legii lui Unu şi fiii lui Belial, entitatea a considerat fiii lui Belial profitabili, ca să-i furnizeze satisfacerea de emoţii şi de dorinţe materiale. (3376-2, 22 noiembrie 1943) Ar fi bine să cităm aici o „lectură”, care indică nu numai gradul ridicat al puterilor psihice la acea dată a istoriei atlante, ci dă şi mai multe detalii despre facţiunile aflate în război în acele vremuri îndepărtate. Mai este vorba şi de cei care se proiectaseră în materie numai pentru satisfacerea simţurilor, care îşi pierduseră

controlul asupra lor înşişi şi deveniseră „lucruri”. În această „lectură”, Edgar Cayce începe prin a da un avertisment:

Făcând interpretarea de documente sau o interpretarebiografică a încarnărilor entităţii, în timpul existenţei saleîn Atlantida, se cuvine să înţelegem istoria şi condiţiile deviaţă din epocă, dacă interpretarea trebuie să se exprimeîn termenii vieţii actuale.

În cursul acestei perioade deosebite a vieţii înAtlantida, copiii Legii lui Unu - inclusiv această entitate,Rhea, care era mare-preoteasă - s-au dedat la perioade deconcentrare a gândirii pentru folosirea forţelor universale,sub conducerea sau la sfaturile sfinţilor (cum am zice noiazi).

Există puţini termeni actuali care să indice această

stare de conştiinţă, dar, prin concentrarea spiritului de

grup, copiii Legii lui Unu pătrundeau într-o conştiinţă

cvadridimensională, unde corpurile lor erau absente.

(2464-2,13 noiembrie 1941)

„Lectura” explică apoi că această meditaţie sau rugăciune în grup ajuta la cunoaşterea şi înţelegerea de sine şi a altor membri ai grupului. S-ar părea că această

activitate a permis un fel de transmitere a subconştientului şi folosirea unor puteri mentale sau spirituale, care nu puteau să fie folosite în mod normal în stare conştientă.

Mai departe, „lectura” descrie ceea ce am putea numi conştiinţa acelor indivizi în stare de evoluţie şi de dezvoltare, care erau numiţi „lucruri”:

Acele fiinţe, în timpul şederii lor pe pământ ca suflete,se proiectaseră în materie, ca să devină entităţi separate,fără să ia în considerare principiul sau capacitatea de a secontrola, putând fi comparate cu animalele domestice deastăzi, cu animalele familiare: calul, măgarul, câinele,pisica.

Asta nu indică faptul că ar fi existat transmigraţie sautransmutare a sufletului de animal la om, ci comparaţiaeste dată ca să se explice sau să se sublinieze că cele caresunt astfel domesticite astăzi depind de stăpânul lor înceea ce priveşte bunăstarea lor materială şi mentală. Cutoate acestea, în orice caz se menţine instinctul, naturapredominantă a acestei clase sau impregnarea grupului-suflet în care fiinţa s-a proiectat ca să se exprime.

Este clar că unii voiau să menţină aceste creaturi în

stare de sclavie, să le păstreze ca roboţi pentru a-i folosi după placul lor, pentru plăcerea şi comoditatea lor, în timp ce ceilalţi încercau să le ajute dezvoltarea, să le facă

să acceadă la niveluri de conştiinţă mai ridicate. Au izbucnit discuţii şi conflicte, vrând să se ştie dacă acele

„lucruri” trebuiau să fie exploatate sau făcute egale cu cei care beneficiau de capacităţi de înţelegere spirituală.

„Lectura” pe care am citat-o explică mai bine diferenţa de atitudine dintre fiii Legii lui Unu şi fiii lui Belial, diferenţă pe care am putea să o comparăm cu cea care există astăzi între „discipolii lui Hristos” şi „discipolii propriului eu”. Paragraful următor, extras din aceeaşi

„lectură”, arată foarte bine că problema nu s-a schimbat de milenii şi rămâne în continuare de rezolvat: Căci, cum este cazul încă şi astăzi, această declaraţie făcută şi aceste influenţe stabilite, fie pentru construcţie fie pentru distrugere, depind de spiritul în care declaraţia a fost făcută.

Altfel spus, cu ce spirit vă declaraţi? Cel care esteconform cu conştiinţa universală, legea dragostei? Sau celal urii, al discordiei, al egoismului, care aduce sau producepoverile cu care vă încarcă semenii voştri?

Căci legea dragostei este imuabilă; cum acţionaţi faţă

de cele mai mici creaturi, aşa acţionaţi faţă de Creatorulvostru. (2464-2,13 noiembrie 1942)

Următoarele trei „lecturi” dezvoltă aceste concepte.

Ele sunt caracteristice şi pentru logica informaţiilor furnizate de Edgar Cayce. Una a realizată făcută în

ianuarie 1944, alta, în iunie, acelaşi an, iar a treia, zece ani mai înainte. Totuşi, ele fac atât de clar aluzie la aceeaşi epocă a Atlantidei, încât ar fi putut să fie pronunţate în aceeaşi zi. Această continuare în idei autentifică cel mai bine uluitoarele descrieri provenite din subconştientul lui Cayce.

[...] în Atlantida, în timpul celei de a doua divizări a pământurilor [entitatea era] printre copiii Legii lui Unu, dar practica multe dintre activităţile fiilor lui Belial. După cum ordonau cei care deţineau autoritatea, nu trebuia să existe amestecuri între grupuri, nici tentative de a stabili, de a utiliza vlăstare ca animale de povară sau muncitori în uzine. (5245-1, 3 iunie 1944)

[Solicitantul], preot al Legii lui Unu, s-a ridicat împotriva unui popor care se lăsase antrenat spre plăcere.Asta se petrecea în timpul în care Atlantida se divizase în insule. Când a avut loc lupta între eternele Legi ale lui Unu şi adoratorii lui Belial - cei care nu căutau decât satisfacerea dorinţelor fizice, cei care venerau avuţia şi plăcerile unei lumi materiale. (640-1,22 august 1934)

[...] în Atlantida, în perioada celei de a doua revolte, când fiii lui Belial şi fiii Legii lui Unu au adus acele mari schimbări în aplicarea Legii lui Unu, în beneficiul material al unor privilegiaţi. (3654-1,22 ianuarie 1944) Această a doua perioadă de distrugere nu a nimicit toată Atlantida, dacă e să dăm crezare „lecturilor” lui Edgar Cayce. Pământul a fost divizat în insule. Unele populaţii au pierit, altele au emigrat, dar mulţi au rămas

şi, o vreme, lucrurile s-au liniştit. Civilizaţia a continuat să se dezvolte, căci electricitatea este menţinută, precum şi folosirea energiei atomice.

Poate că în această epocă s-a produs deplasarea polilor, căci transformări climatice, trecând de la temperat la torid, sunt sugerate de cuvintele:

„Schimbarea activităţilor pământului însuşi”.

[...] pe acest pământ cunoscut astăzi sub numele de Atlantida, în cursul acelor zile în care unii se străduiau să

calmeze spiritele, să aducă ordine în haosul provocat deforţele distrugătoare care declanşaseră erupţiile. Aceleerupţii divizaseră pământurile şi schimbaseră regiuniletemperate în ţinuturi toride... (884-1, 9 aprilie 1935).

Alte „lecturi” făcute la o distanţă de câţiva ani se referă în mod indiscutabil la aceeaşi epocă.

Progresulştiinţific este indicat prin aluzii la „forţele electrice” şi la

razele radioactive. Şi este iar vorba despre „lucruri”.

[...] pe pământ atlant, când au avut loc acele tentative pentru încurajarea activităţilor populaţiei, după a doua revoltă sau distrugere a pământului Sau continentului, (entitatea) aplica materialmente electricitatea sau forţele electrice. (1861-2, 23 noiembrie 1939)

[...] în Atlantida, în acea epocă de redresare, după a doua distrugere. (5096-1,18 aprilie 1944)

[...] pe pământ atlant, exact după a doua diviziune a pământurilor, din cauza folosirii proaste a legilor divine, împotriva acelor lucruri ale naturii şi ale pământului; când

a avut loc a doua erupţie din cauza folosirii, a doua oară,a acelor influenţe făcute pentru dezvoltarea omului, darcare deveneau forţe distrugătoare pentru om, când erauprost aplicate. (1908-1, 27 noiembrie 1936) În Atlantida, în acele perioade între a doua şi ultimadistrugere, când a existat un mare antagonism între fiii luiBelial şi fiii Legii lui Unu, [entitatea era] o preoteasă pentrumuncitori, care s-a străduit să convingă populaţiile să

recunoască şi să ajute muncitorii, aceia care erauconsideraţi de mulţi mai curând nişte „lucruri” decâtsuflete individuale. (1744-1,12 noiembrie 1938) Acest ultim extras ne duce cu gândul la sfârşitul civilizaţiei atlante şi la distrugerea finală a ultimelor insule, resturile unui mare continent.

Cred că este vorba aici de distrugerea despre care vorbeşte Platon. Supravieţuitorii unei mari civilizaţii, pe vremuri înfloritoare, capabilă încă de progrese ştiinţifice remarcabile, erau copleşiţi de egoism, de lipsă de omenie, probleme de care acea civilizaţie suferea de la începutul timpurilor.

În realitate, problemele pe care trebuie să le înfruntăm astăzi nu se deosebesc deloc de acelea cărora omul a trebuit să le facă faţă când s-a proiectat pentru prima dată în materialitate.

dISTRUGEREA FINALĂ

Un mare număr de „lecturi de viaţă” vorbesc despre