dăm lămuriri, ca să fie mai uşor de găsit. Căci acestearhive vor fi aduse Americii noastre, Statelor Unite. O parteva trebui să fie adusă, credem noi, la Muzeul dinPennsylvania. O alta, la Muzeul din Washington, consacratdescoperirilor; sau la Chicago. (440-5,20 decembrie 1933).
Dacă interpretez bine acest ultim paragraf, înseamnă
că o clădire sau un templu din Yucatan ar conţine o emblemă, desenul sau sculptura unuia dintre aceste cristale (sau pietre de foc). Este posibil ca, în 1933, o expediţie arheologică să fi efectuat săpături în Yucatan şi să fi transportat vestigii de temple, efigii şi sculpturi în
Statele Unite, iar astăzi, gravura sau desenul, care reprezintă acea faimoasă piatră de foc, să se afle, fără
ştirea nimănui, în depozitul vreunui muzeu american.
Descrierea cristalelor şi conceptul de transmitere a energiei sunt mult mai puţin fantastice astăzi decât în 1933. După cum am văzut mai înainte, progresele recente în domeniul fizicii au permis dezvoltarea de masere şi lasere care amplifică undele de lumină - o formă de radiaţie electromagnetică.
Pile atomice produc energie. Submarine atomice brăzdează oceanele. Diferite experienţe ne fac să sperăm că, datorită controlului magnetic al plasmei, vom reuşi să
producem energie pornind de la un procedeu de fuziune.
S-a dovedit deja că putem transmite energie în mici cantităţi prin radio. Poate că vom merge mai departe, dar încă de acum este stupefiant să constaţi că Edgar Cayce, care nu era deloc fizician sau savant, a putut să descrie astfel de dispozitive în 1933!
Alte „lecturi” referitoare la apogeul acestei civilizaţii atlante amintesc de proasta folosire a energiei şi conţin avertismente în privinţa distrugerilor viitoare.
[...] pe pământ atlant, în timpul exodurilor provocate de previziunile activităţilor care aveau să declanşeze forţele distrugătoare. Printre cei care nu se aflau doar în Yucatan, ci şi în Pirinei şi pe pământ egiptean, căci mijloacele de transport şi de comunicaţie prin nave aeriene din acea epocă erau foarte asemănătoare cu cele pe care le va descrie mai târziu Ezechiel. (1859-1, 7 aprilie 1939).
Vezi Ezechiel 1,15-25; 10, 9-17.
[...] la Poseidia, entitatea făcea parte dintr-o familie de ţărani, care au dat informaţii despre ridicarea munţilor pe care a provocat-o distrugerea în ţară. (4219-4, 23 ianuarie 1924)
[...] în Atlantida, când au avut loc acele activităţi, care au provocat a doua erupţie a pământului în această ţară.
Entitatea era ceea ce am numi astăzi un inginer electrician
[...] aplica aceste forţe sau influenţe la avioane, vase, ceea ce am numi astăzi radio, în scopuri constructive sau distructive. (1574-1,19 aprilie 1938) În mod vădit, existau neînţelegeri în rândul populaţiei, în epoca acestei a doua distrugeri, ca şi în timpul primei distrugeri. „Lectura” următoare face aluzie la asta, precum şi la energia atomică:
[...] pe pământ atlant, în acele perioade când erau cei care se întrebau dacă să aplice legile copiilor lui Unu sau ale fiilor lui Belial, transformând în aparate distrugătoare acele influenţe de putere sau de energie infinită, derivate din elemente precum şi din ceea ce în prezent am numi puteri spirituale sau supranaturale. Entitatea ezita să
aleagă, şi când a survenit distrugerea prin folosirea acelorraze, aşa cum erau aplicate din motive benefice, entitateaşi-a folosit prost abilitatea - de aici influenţa energiiloratomice sau forţă electrică de orice natură care devinastăzi aparate bune sau rele. (1792-2,” februarie 1939) Să ţinem minte această ultimă frază. Acest avertisment se adresează solicitantului, dar priveşte şi un
număr mare de persoane, care s-au încarnat în Atlantida şi, dacă ne gândim la puterea atomică de care dispun azi oamenii, este şi un avertisment adresat naţiunilor.
[...] pe pământ atlant, în oraşul Poseidia, când focurile revoltei au provocat activitatea celor care deţineau autoritatea şi au adus distrugerea ţării; [entitatea] avea sarcina să comunice cu Om şi Mu. (812-1, 4 februarie 1935)
Deoarece populaţiile erau avertizate de distrugerea iminentă, mulţi locuitori s-au pregătit să fugă spre alte ţări.
[...] pe pământ atlant, în epoca celei de a doua revolte, entitatea îi sfătuia pe cei care se exilau spre alte locuri.
(1849-2, 3 iulie 1939)
[...] în Atlantida, în timpul celui de al doilea cataclism
[...] printre cei care se refugiaseră în ţara Mayra, care este acum Nevada şi Colorado. (497-1, 23 ianuarie 1934) Unul dintre solicitanţi care, conform unei „lecturi de viaţă”, părăsise Atlantida în epoca celei de a doua distrugeri, ca să se refugieze în ceea ce este astăzi Peru, a pus o întrebare. Este una dintre rarele „lecturi” care menţionează o dată.
Î.6: Care este data încarnării mele peruviene, evocată
în „lectura de viaţă”, şi care era cataclismul menţionat?
Daţi aceste detalii.
R.6: Cum a fost indicat, entitatea se afla în Atlantidaîn a doua perioadă de revoltă, care se situează cam cu22.500 de ani înainte de timpul de activitate egiptean
povestit în Exod; sau, altfel spus, 28.000 de ani înainte deIisus Hristos. Şi apoi avem o perioadă în care activitatea înAtlantida se limita la provincii, unde existau canale micicare legau numeroase regiuni. Erau oameni, entitateaşifamilia ei sau însoţitorii ei, care au părăsit acesteactivităţi, ca să le reia apoi pe pământ peruvian. Căciatlanţii deveniseră decadenţi, conflictele îi despărţeau pecopiii Legii lui Unu şi pe copiii lui Belial. (470-22, 5 iulie 1938)
* * *
Deţinem, oare, dovezi ale existenţei omului în America de Nord şi de Sud, în aceste timpuri îndepărtate?
În 1951, săpături arheologice efectuate în partea de nord-vest a statului Colorado au permis descoperirea unor unelte din piatră cioplită şi os, indicând faptul că o comunitate indiană trăia acolo cu 20.000 de ani înainte de Iisus Hristos.
La 17 martie 1959, Virginia Pilot publica un articol al lui Joseph Alsop intitulat: „Un grătar preistoric”. Articolul relata despre descoperirea unor oase calcinate aparţinând unui mamut pitic în insula Santa Rosa, în largul Californiei, de către profesorul Philip Orr, de la Muzeul de Istorie Naturală din Santa Barbara, profesorul George Carter, de la John Hopkins, şi profesorul Wallace Broeckor, de la Universitatea Columbia. Profesorul Broeckor a adus câteva oseminte la Universitatea Columbia şi, cu carbon 14, a obţinut data de 27.000 î.Hr.
Alsop menţiona şi alte descoperiri care vor da peste cap
ideile preconcepute asupra prezenţei omului în America: situl de la Tule Springs, datat cu carbon 14 la 23.800
î.Hr., grota Sandia, şi mai veche, situri în apropiere de Dallas, în Texas, unde au fost descoperite vestigii ale unui popor mâncător de cămile, vechi de 38.000 de ani etc.
O telegramă United Press din 1954 pomenea despre o descoperire făcută în Louisiana, lângă Sicily Island. Un antreprenor de locuinţe, efectua lucrări de extragere a pietrişului dintr-o carieră de la o adâncime de vreo zece metri, astfel încât buldozerele sale au scos la lumină
fragmente de os de gambă, de degete, de genunchi şi de vertebre. Profesorul J. W. West, geolog şi conservator al muzeului Universităţii din Louisiana, declara că această
descoperire dovedea că omul trăia în această regiune în urmă cu 50.000 de ani.
