ultima distrugere a Atlantidei din acea epocă şi de activitatea paralelă în Egipt. Aproape jumătate dintre ele se referă la această perioadă. Există mai multe motive.

Cel mai important, probabil, este că Edgar Cayce, conform „lecturilor” propriei sale vieţi, se încarnase în Egipt în acele timpuri.

„Lecturile” făcute pentru apropiaţii lui Cayce, rude sau prieteni, dezvăluie faptul că şi ei trăiseră în Egipt cam în aceeaşi epocă, şi aceste asocieri egiptene le influenţa existenţa actuală, după cum dovedeşte extrasul următor: Î.6: Am cunoscut într-o viaţă anterioară persoane cu care sunt în legătură în viaţa mea prezentă?

R.6: Ne regăsim totdeauna. Întâlnim puţine persoanedin întâmplare, şi toate au participat la existenţa noastră,într-o viaţă sau alta. Le datorăm sau ele ne datorează nouă

anumită consideraţie. (3246-1)

Astfel, după Edgar Cayce, este foarte probabil să fi cunoscut în vieţile noastre anterioare pe cei mai mulţi oameni cu care suntem asociaţi în viaţa actuală.

Numeroase „lecturi” ce menţionează Atlantida sunt consacrate unor evenimente survenite în Egipt, având legătură cu atlanţii emigraţi în timpul ultimei distrugeri a insulelor. Cele câteva citate extrase din numeroasele

„lecturi” referitoare la preistoria egipteană indică data aproximativă a acestui ultim cataclism atlant şi faptul că, la fel ca în trecut, locuitorii au fugit spre diferite ţări, în est şi în vest. Aceste timpuri sunt atât de îndepărtate (mai bine de 10.000 de ani), încât nu a ajuns până la noi nici

un fel de document scris. Dacă există, rămâne să fie descoperit, sau nu am ştiut noi să le descifrăm.

Unele „lecturi”, ca aceasta, nu menţionează decât a treia şi ultima distrugere:

[...] pe pământ atlant, înainte de a treia distrugere,

[entitatea] îl ajuta pe Alta, scribul, să scrie istoria acestei ţări. (339-1, 27 mai 1933)

Altele, mai specifice, dau date, nume de locuri spre care au fugit atlanţii, ca să scape de dezastrul iminent.

[Solicitantul trăia] în Atlantida, în perioada distrugerii ţării. A plecat spre Egipt, dar a ajuns în Pirinei, care sunt acum pe pământ francez şi spaniol. La Calais, pe falezele de cretă, încă se mai pot vedea urmele însoţitoarelor entităţii, care ţineau să facă un templu şi un centru de activitate pentru fidelii Legii lui Unu. Entitatea a înfiinţat o bibliotecă de ştiinţă în 10.300 î.Hr., în locul care avea să

devină Alexandria, în Egipt. (315-4,13 iunie 1934) Să se observe data relativ precisă şi acele „urme în falezele de cretă” de la Calais care există astăzi (sau care existau cel puţin în iunie 1934, când a fost făcută

„lectura”.)

Ultimul exod al atlanţilor pare să fi fost organizat. El s-a derulat pe o perioadă de timp mai lungă decât o indică

Platon, după cum dovedesc aceste două extrase din

„lecturi” făcute la un interval de trei ani: Când copiii Legii lui Unu au înţeles că pământurile din Poseidia-Atlantida aveau să fie definitiv înghiţite de ape,

mulţi dintre şefi au emigrat spre diferite ţări străine. (1007-3, 26 iunie 1938)

[...] pe pământ atlant, când a avut loc scufundarea insulelor, fusese anunţat că cei care voiau sau trebuiau să

fie salvaţi vor avea de călătorit spre diferite centre, pentrucare conducătorii primiseră paşapoarte. [Entitatea era]

printre cei care au sosit la început în ceea ce astăzi esteţara Pirineilor şi mai târziu s-a dus în Egipt, undeactivitatea era deja înfloritoare de mulţi ani de zile. (662-2, 26 iunie 1935)

Nu toţi atlanţii au luat calea Europei sau Africii.

Mulţi, după „lecturile de viaţă”, au emigrat spre vest şi spre Americi.

Faptul este dezvăluit în aceste două „lecturi , făcute la un interval de cinci ani, care fac aluzie la migraţiile spre vest ale celor care voiau să scape de ultima distrugere a Atlantidei.

[...] pe pământ atlant, în acele perioade când se derulau activităţile care au dus la ultima distrugere, provocată de războiul intre fiii Legii lui Unu şi fiii lui Belial,

[entitatea] se afla printre cei care aveau să ajungă pe pământul Yucatanului şi să devină încarnări maya. (1599-1, 28 mai 1938)

[...] pe pământ atlant, în timpul ultimelor tulburări ale Pământului şi la dispariţiei insulelor Poseidiei. [Entitatea era] printre cei care au plecat spre ceea ce a fost cunoscut mai târziu sub numele de ţara Inca sau pământul peruvian, cum este numit în prezent. (3611-1, 31

decembrie 1943)

Extrasele următoare ne fac să presupunem că vom descoperi într-o zi o relatare oarecare despre aceste migraţii:

[...] în Atlantida, când a avut loc distrugerea finală a pământurilor, [entitatea] a sosit în ceea ce avea să se numească ţara Maya sau ceea ce este azi Yucatan.

Entitatea a fost prima care a trecut marea cu avionul saumaşina aeriană din acea epocă. (1710-3,12 aprilie 1939)

[...] în ţara numită azi Yucatan, când s-au stabilit populaţii venind din Atlantida, entitatea era scrib sau grefier într-un templu. Se afla deseori în opoziţie cu autorităţile; când a fost luată decizia, de către majoritatea populaţiei, de a se alătura migraţiei spre regiunile care astăzi fac parte din Arizona, entitatea a ales să rămână

[...] poate că într-o zi vor fi descoperite scrieri. (5245-1, 3

iunie 1944)

[...] pe pământ atlant, în perioada exodului dinaintea distrugerii finale, [entitatea] coordona activităţile de plecare, a călătorit în America Centrală, unde unele temple sunt descoperite astăzi... a început să practice incinerarea; poate că se va descoperi cenuşă într-unul dintre templele pregătite în acest scop. (914-1,1 mai 1935)

* * *

În perioada acestor „lecturi”, se considera, în general, că omul nu trăia în America decât de câteva mii de ani.

Această ultimă „lectură” a fost făcută în 1935. La 10

februarie, acelaşi an, Washington Healad publica un

articol pe o pagină întreagă, consacrat recentelor descoperiri ale lui F. A. Mitchell-Hedges, explorator britanic de renume, membru al Comisiei Maya de la British Museum, care descoperise vestigiile unei civilizaţii necunoscute în insulele situate în largul Americii Centrale. Această civilizaţie, spunea el, „ar putea foarte bine să fie cea a legendarei Atlantida”. British Museum s-a ferit să facă vreo aluzie la „legendara Atlantida”, dar a declarat oficial că era vorba despre o „cultură foarte veche, care s-a ramificat în toată America Centrală”.

Muzeul Indian din America, înfiinţat de Heye, la New York, a fost interesat de aceste descoperiri, şi conservatorul său i-a scris lui Mitchell-Hedges:

„Observaţiile dumneavoastră şi explorările americane oficiale în Nicaragua dovedesc în mod incontestabil că, în vremuri foarte îndepărtate, o mişcare terestră de o amploare extraordinară şi de forţă de cataclism s-a produs probabil în această parte de lume, iar săpăturile dumneavoastră au scos la lumină vestigiile unei civilizaţii preistorice, care exista înainte de aceste cataclisme.

Descoperirile dumneavoastră deschid perspective încă

necunoscute despre vechile civilizaţii ale continentului american”.

La 4 octombrie 1959, New York Herald Tribune anunţa descoperirea unui nou sit arheologic în Anzi, în Columbia, conţinând statui insolite, care prezentau „un mister arheologic, căci nici o legătură cronologică sau culturală nu a putut să fie stabilită cu vechile civilizaţii

cunoscute”.

San Jose News din 13 februarie 1964 publica un articol care relata despre descoperiri făcute în valea de la Teotihuacan, la vreo două sute de kilometri sud de Mexico. Fuseseră scoase la lumină mai multe niveluri de locuinţe, datele stabilite cu radiocarbon fixând perioadele cele mai vechi la 7.200 î.Hr. Dar profesorul Mac Neish, arheolog şi preşedinte al fundaţiei Robert S. Peabody, nu se temea să afirme că primii ocupanţi trebuie să se fi găsit în regiune cu trei-patru mii de ani mai înainte, adică între 10.000 şi 11.000 î.Hr.

Un articol despre vechile civilizaţii americane, a apărut în New York Times, la 3 decembrie 1961. În el, W.P. Luce evocă o croazieră aeriană deasupra vechilor ruine din Mexic şi descrie un sit arheologic situat la cincizeci de kilometri de Mexico, atât de vechi, încât mulţi azteci nu ştiau nimic despre originea lui. Este vorba de Teotihuacan şi Piramida Soarelui. Piramida şi clădirile din jur erau în ruine de câteva secole înainte de sosirea lui Cortes. Piramida a fost restaurată: este înaltă cât un turn de douăzeci de etaje. Din vârful ei, privirea cuprinde o vale admirabilă, plină de vestigii ale civilizaţiei de la Teotihuacan, pe vremuri înfloritoare. Locuitorii ei erau mari artişti, sculptori, pictori, arhitecţi, ingineri. După