— Ceea ce ne aduce înapoi la predică, presupun, spuse Lauderback pe un ton meditativ. Exact acesta era şi mesajul conţopistului. Atâta timp cât nu se instituie anumite măsuri –
aziluri de săraci şi aşa mai departe, mânăstiri –, cine poartă
responsabilitatea, atunci, într-o situaţie ca aceasta? Cine răspunde de o fată ca ea, care nu are pe nimeni, într-un loc ca acesta?
Deşi întrebarea fusese mai degrabă retorică, Balfour, ca să
menţină fluxul conversaţiei, preferă să răspundă:
— Nimeni nu poartă responsabilitatea, zise el.
— Nimeni! exclamă surprins Lauderback. Unde e spiritul creştinesc din tine?
— Anna a încercat să-şi curme viaţa, să-şi pună capăt zilelor, înţelegi? Nimeni nu poartă responsabilitatea pentru asta, în afară
de ea însăşi!
— I-ai spus pe nume – Anna! exclamă dojenitor Lauderback.
Înţeleg că te tutuieşti cu fata, ceea ce înseamnă că ai şi tu
răspunderea de a-i purta de grijă!
— A te tutui cu ea nu-nseamnă să-i aprinzi pipa.
— Ai fi în stare să-i închizi uşa în nas, doar fiindcă e o beţivă?
— Eu nu închid nicio uşă. Dacă aş fi găsit-o în mijlocul drumului, aş fi procedat exact ca tine. Exact cum ai făcut şi tu.
— I-ai fi salvat viaţa?
— Aş fi predat-o autorităţilor!
Lauderback ignoră această rectificare.
— Şi pe urmă, ce? spuse el. O noapte la închisoare, şi pe urmă, ce? Cine să o protejeze atunci când îşi va aprinde pipa din nou?
— Nimeni nu poate proteja un suflet împotriva lui însuşi, împotriva gestului propriei mâini, să ştii asta!
Balfour era jignit. Nu-i plăceau discuţiile de acest gen; de fapt, se gândea el, subiectul nu era cu nimic mai bun decât comparaţia dintre avantajele diferitelor tipuri de greemente şi velaturi pătrate. (Dar Lauderback nu prea fusese un bun cozeur în ultimele două săptămâni; despotic în tonalitate, ba evaziv, ba exigent. Balfour pusese asta pe seama nervilor.)
— Mângâiere sufletească, la asta se referă, ocrotire sufletească, interveni Jock Smith, vrând să fie de ajutor, însă
Lauderback îi făcu semn să tacă, ridicând palma autoritar.
— Să lăsăm suicidul, asta e o altă discuţie, o discuţie macabră, pot spune, zise el. Cine poate să-i dea ei o şansă, Thomas? Asta e întrebarea mea. Cine poate să-i ofere amărâtei de ea o ocazie fericită de a începe un alt fel de viaţă?
Balfour ridică din umeri.
— Unii oameni sunt oropsiţi de soartă. Dar asta nu îţi dă
dreptul să te bizui pe conştiinţa altei persoane pentru a-ţi trăi viaţa aşa cum visezi. Te resemnezi cu ce ţi s-a dat; dar lupţi în continuare.
Prin această remarcă, agentul maritim îşi arătase prejudecăţile
nemiloase,
îndârjirea
care
atârna
ca
o
contrapondere grea sub indulgenţa jovială a atitudinii lui exterioare, căci, aidoma majorităţii spiritelor întreprinzătoare, Balfour era foarte tipicar cu libertăţile lui şi dorea ca toţi ceilalţi să fie la fel.
Lauderback se rezemă de spătar, uitându-se la Balfour pe sub sprâncene.
— E o târfă, zise el. Asta vrei să spui, nu-i aşa? E doar o târfă.
— Să nu mă înţelegi greşit: n-am nimic împotriva târfelor, răspunse Balfour. Dar nu-mi plac azilurile de săraci şi nici mânăstirile. Sunt nişte locuri sinistre.
— Vrei să mă provoci, e clar! ripostă Lauderback. Bunăstarea este însăşi dovada civilizaţiei, este dovada ei cea mai minunată, de fapt! Dacă vrem să civilizăm aceste locuri, dacă vrem să
construim drumuri şi poduri, dacă vrem să punem temelia pentru viitorul acestei ţări...
