Lauderback se înfioră, mâna îi zvâcni nervos pe masă, ca şi cum ar fi vrut să înşface ceva.

— Crosbie Wells era un terchea-berchea?

Balfour flutură din mână.

— L-ai văzut mort.

— Da, doar mort, niciodată viu, zise Lauderback, Ştii, e straniu, dar nu-ţi poţi da seama cum arată un tip fără viaţă în el.

Fără însufleţire.

— O, zise Balfour rumegând ideea.

— Un mort pare creat, continuă Lauderback. Aşa cum o sculptură pare creată. Te face să te minunezi de măiestria proiectului; te face să te gândeşti la creator. Pielea este netedă.

Fină. Cum e ceara, cum e marmura, dar nu întru totul la fel, fiindcă nu păstrează lumina, cum vezi la o figură de ceară, şi nici nu o reflectă, ca o bucată de piatră. Are un finisaj mat, cum ar zice un pictor. Nu străluceşte.

Dintr-odată, Lauderback părea foarte jenat. Încheie peroraţia întrebând destul de brutal:

— Tu ai văzut vreodată un om decedat de puţin timp?

Balfour încercă să ignore interogaţia („E periculos să pui o asemenea întrebare pe un teren aurifer”), însă politicianul aştepta un răspuns, iar în cele din urmă agentul maritim a fost nevoit să admită că nu avea ce să-i răspundă.

— N-ar fi trebuit să spun „ai văzut”, adăugă Lauderback ca pentru sine. Trebuia să te întreb dacă „ai fost martor” la aşa ceva.

Augustus Smith zise:

— Jock a pus mâna pe gâtul tipului – nu-i aşa, Jock?

— Ah, ba da, zise Jock.

— Atunci, imediat după ce am intrat, continuă Augustus.

— Voiam să-l trezesc, spuse Jock. Nu ştiam că se prăpădise deja. Mă gândeam că poate doarme. Dar un lucru e cert: avea gulerul jilav. De sudoare, înţelegi, sudoarea nu se uscase încă pe el. Ne-am gândit că, probabil, nu trecuse nicio jumătate de ceas

de când murise.

Ar fi spus mai multe, însă Lauderback mişcă scurt din bărbie, ca să-l facă să tacă.

— Nu-mi pot explica, efectiv, zise Balfour. S-a semnat cu numele de Wells!

— Probabil că avem în vedere doi bărbaţi diferiţi, zise Lauderback.

— Carver are o cicatrice pe obraz, exact aici. Albicioasă. În formă de... în formă de seceră.

Lauderback îşi ţuguie buzele, apoi clătină din cap.

— Nu-mi amintesc nicio cicatrice.

— Dar era brunet? Mătăhălos? Cu mutră de brută, s-ar putea spune?

— Da.

— Nu-mi pot explica, efectiv, repetă Balfour. Ce motiv ar avea un om să-şi schimbe numele? Şi fraţi! Frank Carver – şi Crosbie Wells!

Lauderback mişca din gură pe sub mustaţă, de parcă şi-ar fi muşcat buza. Cu o voce complet schimbată, zise:

— Tu l-ai cunoscut?

— Pe Crosbie Wells? Nicidecum, spuse Balfour rezemându-se de spătar, foarte încântat că i se adresase o întrebare directă.

Construia un gater, undeva departe prin Valea Arahura, în fine, ai văzut coliba, ai fost acolo. Eu m-am ocupat de transport –

echipament şi celelalte –, aşa că îl cunoşteam din vedere.

Odihnească-se în pace. Un maori era partenerul lui. Lucrau împreună la gater.

— Te-a frapat... drept un anumit gen de om?

— Drept ce gen de om?

— Orice gen, spuse Lauderback, şi mâna îi zvâcni din nou.

Înroşindu-se, reformulă întrebarea:

— Vreau să spun: cum ţi s-a părut ca om?

— N-am ce să-i reproşez, zise Balfour. Îşi vedea de treaba lui.

După cum vorbea, aş zice că era originar din Londra.

După o scurtă pauză, se aplecă în faţă conspirativ şi adăugă:

— Sigur, se spun tot felul de lucruri pe seama lui, acum că

s-a dus.

Din nou, Lauderback nu avu nicio reacţie. Se purta foarte ciudat, îşi zicea Balfour; parcă-şi înghiţise limba, ba chiar se făcuse stacojiu la faţă. Ai fi zis că dorea, în egală măsură, ca Balfour să îi răspundă la nişte întrebări foarte specifice, dar şi să

înceteze complet să mai vorbească. Cei doi aghiotanţi păreau

să-şi fi pierdut interesul – Jock împingea o bucată de ficat de colo colo pe farfurie, iar Augustus stătea cu capul întors, privind cum ploaia bătea în fereastră.

Balfour îi studia cu coada ochiului. Cei doi erau ca nişte sateliţi pe lângă Lauderback. Dormeau pe nişte perne în camera lui, îl însoţeau pretutindeni şi tot timpul s-ar fi zis că vorbeau şi acţionau la plural, ca şi cum ar fi avut în comun nu doar numele, ci şi identitatea. Până în acea dimineaţă, Balfour îi considerase drept nişte tipi simpatici, joviali şi ageri la minte; devotamentul lor faţă de Lauderback i se păruse un lucru minunat, deşi permanenta lor prezenţă îl cam călcase pe nervi. Dar acum? Se uită de la unul la celălalt şi îşi dădu seama că nu mai era atât de sigur.

Lauderback nu-i spusese aproape nimic lui Balfour despre capitolul final al călătoriei lui prin Alpi în urmă cu două

săptămâni. Cea mai mare parte din ceea ce ştia Balfour despre seara sosirii lui în Hokitika provenea din West Coast Times, care publicase o variantă prescurtată a relatării făcute de Lauderback, în scris, în faţa oamenilor legii. Lauderback nu era suspectat că