jumate la cântar, decât un echipaj înjumătăţit ca număr – de-aici vine toată tevatura. Câştig în viteză cu mai puţini oameni, asta e clar.

— Ce ziceţi de un compromis? insistă Augustus. Barchentina.

Jock scutură din cap:

— O spun şi-o repet: trei catarge înseamnă unul în plus.

— Viteză mai mare decât un barc totuşi, zise Augustus dându-şi coate cu Lauderback. Cum rămâne cu nava aia a ta, Flight of Fancy? Avea greement auric pe catargul principal, nu-i aşa?

Balfour nu intuise obiectivul aghiotanţilor – acela de a devia conversaţia de la subiectul introdus de el – şi credea că

politicianul nu îl auzise bine, poate. Aşa că ridică glasul şi încercă din nou:

— Vasul dumitale, Godspeed. Cum spuneam, vine des pe-aici. E dată naibii corabia asta. Am văzut-o trecând de bancul de nisip nu de puţine ori. După părerea mea, are atât viteză, cât şi manevrabilitate. Pe-onoarea mea, e o ambarcaţiune splendidă.

Alistair Lauderback oftă. Îşi lăsă brusc capul pe spate şi miji ochii în sus spre căpriorii din tavan, cu un zâmbet prostesc tremurându-i pe buze, zâmbetul unui om care nu e învăţat să-i fie jenă, şi-a dat seama Balfour mai târziu. (Niciodată până în acea dimineaţă nu îl auzise pe Lauderback mărturisindu-şi vreo slăbiciune.)

Într-un final, Lauderback spuse continuând să mijească ochii în sus:

— Barcul acela nu mai este în proprietatea mea.

Avea vocea încordată, subţiată parcă din cauza zâmbetului.

— Aşa vasăzică! exclamă Balfour surprins. L-ai dat la schimb pentru ceva mai mare, sau cum?

— Nu, l-am vândut de-a dreptul.

— Pe aur?

Lauderback făcu o pauză, apoi spuse:

— Da.

— Aşa vasăzică! zise Balfour din nou. Pur şi simplu, l-ai vândut. Cine l-a cumpărat?

— Căpitanul navei.

— Uhuu, spuse vesel Balfour, răsuflând prelung. Pentru asta, nu te pot invidia. Am auzit noi pe aici nişte poveşti despre omul ăla.

Lauderback nu răspunse. Zâmbind în continuare, studia grinzile vizibile din tavan, crăpăturile dintre scândurile podelei camerelor de deasupra.

— Da, repetă Balfour rezemându-se de spetează şi vârându-şi degetele mari sub reverele hainei. Am auzit noi pe aici nişte poveşti despre omul ăsta. Francis Carver. Un individ cu care nu ţin deloc să am de-a face, e clar.

Lauderback îşi coborî privirea, surprins.

— Carver? spuse el încruntându-se. Vrei să zici Wells.

— Comandantul de pe Godspeed?

— Da – doar dacă n-a vândut velierul mai departe.

— Un tip mătăhălos – sprâncene negre, păr negru, nasul spart?

— Exact, el e. Francis Wells, zise Lauderback.

— Păi, n-aş vrea să te contrazic atât de categoric, spuse Balfour clipind des, dar pe omul acela îl cheamă Carver. Poate că

îl confunzi cu bătrânul care...

— Nu, îi reteză vorba Lauderback.

— Pustnicul...

— Nu.

— Care a murit – tipul peste care ai dat în colibă acum două

săptămâni, o ţinea una şi bună Balfour. Mortul. Numele lui era Wells, ştii. Crosbie Wells.

— Nu, repetă Lauderback pentru a treia oară, ridicând un pic vocea. Nu confund numele. Wells era numele din acte, când am semnat vânzarea barcului. Wells a fost, tot timpul.

Se uitau unul la celălalt.

— Nu pot să înţeleg, spuse Balfour în cele din urmă. Sper doar să nu te fi tras pe sfoară. Stranie coincidenţă, nu-i aşa –

Frank Wells, Crosbie Wells.

Lauderback ezita.

— Nu-i chiar o coincidenţă, spuse el cu precauţie. Cred că

erau fraţi.

Balfour pufni în râs.

— Crosbie Wells şi Frank Carver, fraţi? Nu-mi pot imagina ceva mai improbabil. Doar prin alianţă, precis!

Zâmbetul prostesc reveni pe buzele lui Lauderback, care începu să împungă cu degetul într-o firimitură de pâine.

— Dar cine ţi-a spus asta? adăugă Balfour, observând tăcerea celuilalt.

— Nu ştiu, zise Lauderback.

— Carver a menţionat ceva când a semnat hârtiile?

— Poate asta a fost.

— Mda! Dacă aşa spui tu, dar uitându-te la ei, niciodată nu m-aş fi gândit, zise Balfour. Unul atât de înalt şi izbitor, celălalt aşa un terchea-berchea... aşa de pipernicit...!