— Autorul a cam avut tupeu, continuă Balfour. A lăsat de înţeles că întregul oraş merita muştruluit din cauza fetei, ca şi cum fiecare individ ar avea partea lui de vină.

— Şi cine să pună preţ pe opinia lui, mă rog? spuse Lauderback fluturând din mână a lehamite. Un conţopist de doi bani de la o judecătorie meschină, trâmbiţându-şi frustrările!

Conţopistul la care Lauderback făcea aluzie cu atâta dispreţ

era, desigur, Aubert Gascoigne, a cărui scurtă predică

moralizatoare din West Coast Times avea să capteze şi atenţia lui Walter Moody vreo zece ceasuri după aceea.

Balfour scutură din cap.

— Lăsa de înţeles că ar fi greşeala noastră colectivă. Ca şi cum noi toţi ar fi trebuit să ne purtăm mai frumos.

— Un conţopist de doi bani, repetă Lauderback. Toată ziua nu face decât să scrie cecuri în numele altora. Plin de opinii pe care nimeni nu vrea să le audă.

— Oricum...

— Oricum, nimic. A fost o ştire banală şi un argument prost; nici nu merită să ne mai pierdem vremea cu asta.

Şi Lauderback bătu uşor cu încheieturile degetelor în masă, ca un judecător care bate cu ciocănelul în lemn pentru a arăta că

răbdarea lui a ajuns la capăt; Balfour, căutând cu disperare să

prevină o reluare a subiectului anterior al discuţiei lor, se grăbi să vorbească înainte ca politicianul să apuce să deschidă gura.

— Dar ai văzut-o? întrebă el.

Lauderback se încruntă:

— Pe cine – pe fata de pe drum? Târfa? Nu, din seara aceea n-am mai văzut-o. Deşi am auzit că şi-a revenit. Tu consideri că

s-ar fi cuvenit să-i fac o vizită. De-asta m-ai întrebat.

— Nu, nu, spuse Balfour.

— Un om de rangul meu nu-şi poate permite…

— O, nu; nu-ţi poţi permite, bineînţeles...

— Ceea ce ne aduce înapoi la predică, presupun, spuse Lauderback pe un ton meditativ. Exact acesta era şi mesajul conţopistului. Atâta timp cât nu se instituie anumite măsuri –

aziluri de săraci şi aşa mai departe, mânăstiri –, cine poartă

responsabilitatea, atunci, într-o situaţie ca aceasta? Cine răspunde de o fată ca ea, care nu are pe nimeni, într-un loc ca acesta?

Deşi întrebarea fusese mai degrabă retorică, Balfour, ca să

menţină fluxul conversaţiei, preferă să răspundă:

— Nimeni nu poartă responsabilitatea, zise el.

— Nimeni! exclamă surprins Lauderback. Unde e spiritul creştinesc din tine?

— Anna a încercat să-şi curme viaţa, să-şi pună capăt zilelor, înţelegi? Nimeni nu poartă responsabilitatea pentru asta, în afară

de ea însăşi!

— I-ai spus pe nume – Anna! exclamă dojenitor Lauderback.

Înţeleg că te tutuieşti cu fata, ceea ce înseamnă că ai şi tu

răspunderea de a-i purta de grijă!

— A te tutui cu ea nu-nseamnă să-i aprinzi pipa.

— Ai fi în stare să-i închizi uşa în nas, doar fiindcă e o beţivă?

— Eu nu închid nicio uşă. Dacă aş fi găsit-o în mijlocul drumului, aş fi procedat exact ca tine. Exact cum ai făcut şi tu.

— I-ai fi salvat viaţa?

— Aş fi predat-o autorităţilor!

Lauderback ignoră această rectificare.

— Şi pe urmă, ce? spuse el. O noapte la închisoare, şi pe urmă, ce? Cine să o protejeze atunci când îşi va aprinde pipa din nou?

— Nimeni nu poate proteja un suflet împotriva lui însuşi, împotriva gestului propriei mâini, să ştii asta!

Balfour era jignit. Nu-i plăceau discuţiile de acest gen; de fapt, se gândea el, subiectul nu era cu nimic mai bun decât comparaţia dintre avantajele diferitelor tipuri de greemente şi velaturi pătrate. (Dar Lauderback nu prea fusese un bun cozeur în ultimele două săptămâni; despotic în tonalitate, ba evaziv, ba exigent. Balfour pusese asta pe seama nervilor.)

— Mângâiere sufletească, la asta se referă, ocrotire sufletească, interveni Jock Smith, vrând să fie de ajutor, însă

Lauderback îi făcu semn să tacă, ridicând palma autoritar.

— Să lăsăm suicidul, asta e o altă discuţie, o discuţie macabră, pot spune, zise el. Cine poate să-i dea ei o şansă, Thomas? Asta e întrebarea mea. Cine poate să-i ofere amărâtei de ea o ocazie fericită de a începe un alt fel de viaţă?

Balfour ridică din umeri.

— Unii oameni sunt oropsiţi de soartă. Dar asta nu îţi dă

dreptul să te bizui pe conştiinţa altei persoane pentru a-ţi trăi viaţa aşa cum visezi. Te resemnezi cu ce ţi s-a dat; dar lupţi în continuare.

Prin această remarcă, agentul maritim îşi arătase prejudecăţile

nemiloase,

îndârjirea