— Acea comoară, spuse Broham ridicând glasul peste râsetele răzleţe din sală, a fost descoperită ulterior în casa aparţinând răposatului Crosbie Wells. Cum s-a ajuns la această
nouă amplasare?
— Nu ştiu sigur. Presupun că Wells a dezgropat comoara şi şi-a însuşit-o.
— Dacă s-ar fi întâmplat aşa, de ce crezi că domnul Wells nu s-a dus cu aurul la bancă?
— Nu este evident? spuse Staines.
— Nu cred, deloc, răspunse Broham.
— Fiindcă aurul fusese topit în creuzet, bineînţeles, spuse Staines. Şi pe fiecare dintre acele lingouri era gravat în metal, de către domnul Quee, cuvântul Aurora. I-ar fi fost imposibil să
pretindă că el extrăsese acel aur din pământ.
— De ce nu ai înregistrat la bancă aurul, pe numele minei Aurora, aşa cum te obliga legea?
— Cincizeci la sută din acţiunile minei Aurora aparţin domnului Francis Carver, spuse Staines. Am o părere proastă
despre acest om şi nu voiam să îl las să obţină vreun profit.
Broham se încruntă.
— Ţi-ai însuşit aurul de la Aurora fiindcă nu voiai să achiţi cincizeci la sută din dividende, care i se cuveneau legal domnului Carver. Cu toate acestea, intenţionai să îi dai cincizeci de la sută
din aceeaşi comoară domnişoarei Wetherell. Este corect?
— Absolut corect.
— Te rog să mă ierţi dacă voi spune că intenţiile dumitale par cumva ilogice, domnule Staines.
— Ce este ilogic aici? zise tânărul. Voiam ca Anna să ia banii care i-ar fi revenit lui Carver.
— Din ce motiv?
— Fiindcă merită să-i aibă, iar el merita să-i piardă, spuse Emery Staines.
Alte râsete, mai numeroase de data asta. Moody începea să
se neliniştească: îl prevenise pe Staines să nu vorbească prea fantezist sau cu prea multă impertinenţă.
Când se făcu linişte din nou, judecătorul spuse:
— Domnule Staines, nu cred că este de competenţa dumitale să judeci ceea ce o persoană merită sau nu. Eşti rugat ca, pe viitor, să te limitezi strict la dumneata în afirmaţiile pe care le vei face aici.
Staines redeveni serios imediat:
— Am înţeles, domnule.
Judecătorul încuviinţă din cap.
— Continuă, domnule Broham, spuse el.
Brusc, Broham schimbă subiectul.
— Ai lipsit din Hokitika timp de peste două luni, spuse el. Ce a cauzat această perioadă de absenţă?
— Mi-e ruşine să spun, dar am fost sub influenţa opiului, domnule, zise Staines. Am fost uimit să descopăr, la întoarcere, că trecuseră peste două luni.
— Unde ai fost?
— Cred că am petrecut o mare parte din timp în spelunca de opiu din Chinatown, la Kaniere, spuse Staines. Dar nu sunt foarte sigur, totuşi.
Broham tăcu un moment.
— Spelunca de opiu, repetă el.
— Da, domnule, zise Staines. Proprietarul era un tip pe nume Sook. Ah Sook.
Broham nu voia să insiste asupra subiectului legat de Ah Sook.
— Ai fost găsit, în douăzeci martie, în coliba care a aparţinut cândva lui Crosbie Wells, spuse el. Ce făceai acolo?
— Presupun că îmi căutam comoara, spuse Staines. Doar că
eram cam buimac probabil – nu mă simţeam bine – şi nu-mi aminteam unde o îngropasem.
— Când ai căpătat prima oară dependenţa de opiu, domnule Staines?
