VENUS ESTE O STEA A DIMINEŢII
În care se arată o tentaţie sub aparenţe înşelătoare.
Când vasul Fortunate Wind a ajuns la dana de acostare din Port Chalmers, iar pasarelele au fost coborâte pe chei, Anna a fost nevoită să se alăture femeilor aşezate la coadă pentru a fi examinate de medicii autorităţii portuare. De la adăpostul pentru carantină, s-a dus mai departe la biroul vamal, unde actele ei aveau să fie ştampilate şi aprobate. După ce s-au încheiat şi aceste formalităţi, a fost dirijată spre magazia de bagaje, de unde putea să îşi ridice geamantanul (care era foarte mic, de fapt, nu cu mult mai mare decât o cutie de pălării; aproape că putea să-l ţină cu o singură mână, sub braţ), iar acolo a avut parte de o nouă întârziere, întrucât geamantanul ei fusese încărcat din greşeală în trăsura altei doamne. Când, în cele din urmă, această
eroare a fost îndreptată şi Anna şi-a putut recupera bagajul, trecuse de mult de ora amiezii. Ieşind, în sfârşit, din magazia de bagaje, Anna s-a uitat în jur, sperând să-l vadă pe băiatul cu păr auriu, care o încântase nespus de mult pe punte în acea dimineaţă, dar nu a văzut nicio figură cunoscută: pasagerii care călătoriseră pe acelaşi vas cu ea se risipiseră de mult în aglomeraţia oraşului. A pus jos geamantanul, pe chei oprindu-se câteva momente să-şi aranjeze mănuşile.
— Scuză-mă, domnişoară, se auzi o voce apropiindu-se, iar Anna se întoarse în loc.
O femeie cu părul arămiu, durdulie, cu pielea netedă, îmbrăcată foarte elegant cu o rochie de brocart verde, venea spre ea.
— Scuză-mă, repetă aceasta, ai sosit acum în oraş?
— Da, doamnă, spuse Anna. Am ajuns chiar acum –
azi-dimineaţă.
— Cu ce vas, te rog?
— Fortunate Wind, doamnă.
— Da, zise femeia. Da, perfect, în cazul acesta poate mă poţi ajuta. Aştept o tânără pe nume Elizabeth Mackay. E cam de vârsta dumitale, modestă, subţire, îmbrăcată ca o guvernantă, a călătorit singură...
— Nu cred că am văzut-o, spuse Anna.
— Împlineşte nouăsprezece ani acum, în august, continuă
femeia. Este verişoara verişoarei mele; nu o cunosc, dar, din câte ştiu, este foarte îngrijită şi destul de frumuşică. Elizabeth Mackay, aşa o cheamă. N-ai văzut-o?
— Îmi pare foarte rău, doamnă.
— Cum ai zis că se numea vasul dumitale – Fortunate Wind?
— Exact.
— Unde te-ai îmbarcat?
— La Port Jackson.
— Da, spuse femeia. Asta era vasul, Fortunate Wind. De la Sydney.
— Regret să vă spun, dar nu au fost tinere la bordul vasului Fortunate Wind, doamnă, spuse Anna mijind un pic ochii. Era o doamnă Paterson, care a călătorit împreună cu soţul ei, şi o doamnă Mader, şi o doamnă Yewers, şi o doamnă Cooke – dar toate sunt la vreo patruzeci de ani, aş zice. Nu a fost nicio femeie care să pară de nouăsprezece ani.
— Vai de mine, spuse femeia muşcându-şi buza. Vai de mine, ce-o să mă fac?
— E vreo problemă, doamnă?
— O, spuse femeie mângâind-o pe Anna pe mână. Ce copil dulce eşti, să mă întrebi! Ştii, eu am o pensiune pentru tinere, aici, în Dunedin. Am primit o scrisoare de la domnişoara Mackay acum câteva săptămâni, în care se prezenta, plătind chiria în avans şi anunţându-mă că urma să sosească astăzi! spuse femeia scoţând o scrisoare mototolită. Vezi? Nu e nicio greşeală în privinţa datei.
Anna nu luă scrisoarea.
— Îmi pare rău, spuse ea scuturând din cap. Sunt sigură că
nu e nicio greşeala.
— O, iartă-mă. Nu ştii să citeşti, spuse femeia.
Anna se înroşi:
— Nu prea bine, oricum.
— Nu contează, nu contează, spuse femeia vârând scrisoarea înapoi în mânecă. Oh, dar sunt extrem de îngrijorată din cauza domnişoarei Mackay, săraca de ea. Groaznic de îngrijorată! Cum adică, a promis clar că va veni în această zi, cu această navă...
ca acum să aflu de la dumneata că nici măcar nu s-a îmbarcat pe vas! Eşti absolut sigură totuşi? Eşti absolut sigură că nu a fost nicio tânără la bordul vasului?
— Sunt sigură că există o explicaţie simplă, spuse Anna.
Poate s-a îmbolnăvit în ultimul moment. Sau poate a mai trimis o scrisoare, în care îşi cerea scuze că nu dădea curs promisiunii,
dar acea scrisoarea s-a rătăcit.
— Ce amabilă eşti că încerci să mă consolezi! spuse femeia mângâind-o pe mână din nou. Şi ai dreptate: trebuie să fiu raţională şi să nu mai cad pradă gândurilor negre. Doar că mă
îngrijorez cumplit când mă gândesc să nu i se fi întâmplat ceva rău. — Sunt sigură că totul se va rezolva cu bine, zise Anna.
— Ce copil bun eşti, spuse femeia mângâind-o. Mă bucur nespus că am avut ocazia să cunosc o fată aşa de dulce şi de drăguţă ca dumneata. Doamna Wells este numele meu: doamna Lydia Wells.
— Domnişoara Anna Wetherell, spuse aceasta, făcând o reverenţă.
