— Şi tânărul Staines. Este revoltător ce s-a întâmplat cu el.
Nu are niciun sens să ne ascundem după degete, Ben; precis a fost omorât. Un om nu dispare aşa, fără urmă. Un om sărman, poate. Dar nu şi un om cu dare de mână, ca Staines.
— Mmm, mormăi Löwenthal, care nu se gândea la Staines.
Mă întreb ce treabă avea Carver cu Wells, în Arahura. Şi de cine
fugea, de fapt. Sau spre ce fugea.
Editorul cugetă în tăcere câteva clipe, după care exclamă:
— Auzi, Lauderback nu o avea oare vreun amestec cu Carver, ce zici?
Balfour suflă lung.
— Mda, asta-i adevărata întrebare, spuse el cu o reţinere vizibil exagerată. Dar i-am promis lui Lauderback să nu spun nimănui. Mi-aş încălca acum cuvântul faţă de el dacă ţi-aş
spune.
Se uită din nou la fitilul lumânării, sperând ca prietenul lui să-l îndemne să continue.
Din nefericire pentru Balfour totuşi, codul moral al lui Löwenthal nu accepta genul de abatere la care Balfour s-ar fi pretat. După ce îl studie impasibil pe Balfour câteva clipe, se rezemă de speteaza scaunului şi schimbă subiectul.
— Ştii că nu eşti prima persoană care vine la mine să mă
întrebe în legătură cu anunţul acela din ziare – acela despre Emery Staines? spuse el pe un ton mai vioi.
Balfour ridică privirea, deopotrivă dezamăgit şi surprins.
— De ce, cine-a mai fost?
— Un bărbat, cam pe la mijlocul săptămânii. Miercuri. Sau poate joi. Un irlandez. Cleric de profesie, dar nu catolic. Metodist, parcă. Urmează să fie capelanul de la noua închisoare.
— Metodist liber, zise Balfour. L-am întâlnit în dimineaţa asta. Arată ciudat. O dantură foarte urâtă. Şi el cum şi-a motivat interesul?
— Dar nu-mi aduc aminte numele lui, murmură Löwenthal bătându-se cu degetul în buza de jos.
— De ce îl interesa persoana lui Staines? întrebă Balfour din nou, fiindcă oricum nu cunoştea numele capelanului şi nu-i putea răspunde lui Löwenthal.
Löwenthal îşi împreună mâinile din nou, de astă dată pe masă.
— Mda, e cam ciudat, zise el. Se pare că a mers împreună cu medicul legist până la coliba lui Wells, ca să preia rămăşiţele pământeşti ale omului.
— Da, şi apoi l-a îngropat, spuse Balfour înclinând din cap.
El a săpat mormântul.
— Devlin, zise Löwenthal lovind în masă. Aşa-l cheamă –
Devlin. Dar nu-i ştiu numele mic. Mai lasă-mă un moment.
— Oricum, spuse Balfour. Aşa cum te-am întrebat adineauri; ce treabă avea el cu Staines?
— Nu ştiu exact, recunoscu Löwenthal. Din scurta noastră
conversaţie, am dedus că voia să vorbească foarte urgent cu domnul Staines, fie despre moartea lui Crosbie Wells, fie poate despre ceva în legătură cu moartea lui Crosbie Wells. Dar mai mult de-atât nu-ţi pot spune. Nu l-am întrebat.
— Mare păcat că n-ai făcut-o, spuse Balfour. E un amănunt care rămâne neelucidat.
— Măi Tom, spuse Löwenthal zâmbind dintr-odată. Parcă ai fi detectiv!
Balfour se înroşi.
— Nu sunt, nu sunt, spuse el. Încerc doar să înţeleg ceva.
— Să înţelegi ceva pentru prietenul tău Lauderback, care te-a pus să juri că vei păstra tăcerea!
Balfour îşi aduse aminte că şi clericul auzise povestea lui Lauderback chiar în acea dimineaţă, iar această constatare îl alarmă subit: da, exista cu adevărat un detaliu neelucidat.
Lauderback ar fi trebuit să fie mai prudent şi să nu discute asemenea chestiuni personale într-un loc public!
— Mda, zise el ţâfnos. Nu-i aşa că-i bizar? Tipul ăsta, Devlin...
— Cowell Devlin, spuse Löwenthal. Aşa-l cheamă, îmi stătea numele pe limbă, ştiam eu că o să mi-l amintesc. Cowell Devlin.
Da, dantură urâtă.
— Nu ştiu de unde-a apărut, dar eu nu l-am mai văzut până
