— Ce?
Editorul chicoti gutural.
— Păi, trebuie să recunoşti: în comparaţie cu domnul Staines, tu şi eu suntem foarte încărunţiţi, să ştii.
Balfour se îmbufnă. Ce conta un pic de cărunţie? Părul cărunt înnobilează un bărbat.
— Uite o altă întrebare, zise el schimbând subiectul. Ce ştii tu despre un tip pe nume Francis Carver?
Löwenthal ridică din sprâncene.
— Nu ştiu mare lucru, zise el. Am auzit zvonuri, desigur.
Zvonuri auzi întotdeauna despre indivizii de genul lui.
— Da, spuse Balfour.
— Ce ştiu eu despre Carver? reflectă Löwenthal, analizând în gând întrebarea. Păi, ştiu că are rădăcini în Hong Kong. Tatăl lui a fost un fel de financiar, ceva legat de negoţ. Însă el şi tatăl lui nu mai au interese comune, probabil, din moment ce Francis Carver nu mai are nicio legătură cu vreo firmă a familiei.
Lucrează pe cont propriu, nu-i aşa? E negustor. Poate că el şi tatăl lui s-au despărţit după ce fiul a fost condamnat la închisoare.
— Dar ce părere ai tu despre el? insistă Balfour.
— Cred că n-am o impresie prea bună. În primul rând, este fiul unui bogătaş şi, în al doilea rând, este un fost ocnaş, dar ordinea ar putea fi foarte bine inversată: cred că găseşti la el tot ce poate fi mai rău în ambele lumi. E un criminal, dar este ingenios. Sau, altfel spus, trăieşte pe picior mare, dar e mârşav.
(Această caracterizare era tipică pentru Benjamin Löwenthal, care, în raţionamentele lui, avea tendinţa întotdeauna să adopte poziţia unei terţe părţi având rolul de a elucida situaţia dintre două forţe opuse. În evaluările pe care le făcea asupra altor oameni, Löwenthal identifica întâi o disparitate esenţială în persoana fiecăruia, apoi arăta cum polii acestei disparităţi nu puteau fi sintetizaţi decât în teorie şi doar de către Löwenthal însuşi. Era sortit să vadă o inerentă dualitate în toate lucrurile –
chiar şi în propria-i apreciere a dualităţii tuturor lucrurilor – şi era obligat, în consecinţă, să adopte un riguros cod personal de imperative categorice, ca o măsură de protecţie împotriva unei lumi de discrepanţe şi prefaceri, cum o percepea el. Acest cod personal era flegmatic, reflexiv şi extrem de scrupulos; era singurul reper fix de unde putea contempla aceste nesfârşite dualităţi, simţind că depindea întru totul de el. Căuta să fie lax în programul lui zilnic, plin de umor în practicarea religiei şi flexibil în afaceri, însă, conform imperativelor lui, nu avea voie să
greşească niciodată şi nici să cedeze.)
— Carver mi-a făcut o figură urâtă de curând, continuă el.
Acum vreo două săptămâni a părăsit dana de acostare nerespectând graficul anunţat, şi asta în toiul nopţii. Ei bine, era duminică, aşa că ştirile despre navigaţie şi expediţii fuseseră deja publicate în ediţia de sâmbătă. Dar, din cauză că nu era programat ca barcul Godspeed să plece pe mare în acea zi şi din cauză că a ridicat ancora la mult timp după apusul soarelui, plecarea navei nu a fost consemnată în registrul vamal. În plus, mie nu mi-a spus nimeni nimic despre asta, aşa că plecarea navei nu a fost consemnată nici în ziar. Era ca şi cum nava nu părăsise niciodată dana de acostare! Căpitanul portului a fost foarte supărat din cauza asta.
— Duminica trecută? spuse Balfour. Asta a fost în ziua când a sosit Lauderback.
— Presupun că da. În paisprezece.
— Dar Carver a fost în Valea Arahura chiar în aceeaşi seară!
— Löwenthal ridică brusc privirea.
— Cine ţi-a spus asta?
— Un maori. Tay nu-ştiu-cum, aşa îl cheamă. Tinerel, poartă
un pandantiv mare şi verde. Am vorbit cu el pe stradă
azi-dimineaţă.
— Şi el de unde ştie?
Balfour îi explică pe îndelete cum Te Rau Tauwhare şi Crosbie Wells fuseseră buni prieteni şi cum Tauwhare îl văzuse pe Francis Carver intrând în colibă în ziua morţii pustnicului.
Cât despre faptul dacă Francis Carver fusese prezent în colibă
înainte sau după moartea lui Wells, Balfour nu ştia asta, însă
Tauwhare îl asigurase că venirea lui Carver se produsese înainte să apară Lauderback, or, Lauderback, potrivit mărturiei depuse de el, sosise la colibă nu mult după moartea pustnicului, din moment ce, atunci când intrase, ceainicul omului fierbea pe sobă, iar apa nu secase încă. Era logic, prin urmare, că Francis Carver fusese prezent în colibă înainte ca Crosbie Wells să se prăpădească şi că, poate (îşi dădu seama Balfour, înfiorându-se), chiar asistase la moartea lui.
Löwenthal îşi netezea mustaţa.
— Iată o informaţie foarte interesantă, spuse el. Godspeed a plecat pe mare târziu în acea seară, la mult timp după apusul soarelui. Ceea ce înseamnă că, din Valea Arahura, Carver a venit, probabil, direct înapoi la Hokitika, s-a urcat imediat pe corabie şi a ridicat ancora cu mult înainte de revărsatul zorilor. Este o plecare în mare pripă, consider eu.
— Şi dubioasă, în opinia mea, spuse Balfour, care se gândea la lada lui de transport, dispărută în mod misterios.
— Şi dacă ne gândim că Staines a dispărut cam pe la aceeaşi oră...
— Şi Anna, spuse Balfour vorbind peste el. Asta a fost noaptea când Anna şi-a pierdut cunoştinţa, când Lauderback a găsit-o zăcând leşinată în mijlocul drumului, ţi-aduci aminte.
– Ah, spuse Löwenthal. Altă coincidenţă.
— Se spune că doar firile slabe cred în coincidenţe, zise Balfour. Însă eu spun, eu spun că un şir de coincidenţe nu poate fi o coincidenţă. Un şir întreg de coincidenţe!
— Nu, într-adevăr, zise Löwenthal distant.
Aproape imediat, Balfour spuse:
