— Permiteţi-mi să prezint raportul lunar al energiei.
Plan: 5.107 kilowaţi-oră, realizat 4,6.107. Diferenţa se datorează reviziei de la numărul 5.
— N-a fost prevăzută?
Întrebarea o pusese Haar, după ce Io îşi dăduse acordul printr-o înclinare a capului.
— Nu, răspunse Studebacker. Defecţiunea a fost neprevăzută. S-a decuplat microprocesorul de egalizare a sarcinii.
— Nimbus şi Studebacker sunt sancţionaţi cu reducerea la jumătate a energiei repartizate conform Codului energetic, art. 246, aliniatul 3, spuse Haar.
Cei doi lăsară capul în pământ. Ştiau că asta îi aştepta, dar sperau că totuşi vor fi iertaţi. Cine putea prevedea defectarea unui microprocesor? Stătuseră trei zile încheiate în centrala numărul 5 până se remediase defecţiunea.
— Nimbus ce are de spus?
La întrebarea lui Io, un tânăr blond, cu ochii negri, ca de fată, dădu să se ridice. Cu un gest scurt, bătrânul îl invită să ia loc.
— După lege, Haar are dreptate! Nu cred că mai are rost vreun comentariu.
— Doream să-ţi aud părerea, nu felul cum ai învăţat la şcoală să cunoşti şi să respecţi legile PLANETEI.
— Părerea? Nimbus schiţă un zâmbet. Părerea mi-am exprimat-o clar în raport.
— Mai prezint-o o dată!
Insistenţa lui Io era ciudată. Părerile membrilor Consiliului nu puteau contrazice, anula sau amenda nicio lege a PLANETEI. Aşa că discuţia cu Nimbus părea o pierdere de timp.
— Microprocesorul defect, începu Nimbus, a fost verificat cu o zi înainte, în perioada de pauză a hidrocentralei. Am anexat la raport şi diagramele ridicate cu acea ocazie. Calibrarea a fost perfectă. În conformitate cu regulamentul de ordine interioară al hidrocentralei numărul 5, personalul şi-a făcut datoria.
— Nu înţeleg ce vi se impută, spuse Io.
— Nu a funcţionat circuitul de rezervă, interveni Haar.
Io nu-l băgă în seamă. Continua să se uite întrebător la tânăr. Nimbus continuă:
— Circuitul de rezervă s-a decuplat automat din cauza suprasarcinii din circuit.
— Atunci tot nu văd care vă este vină.
Insistenţa lui Io începuse să-i facă curioşi şi pe ceilalţi consilieri. Bătrânul urmărea un scop precis, dar nu dorea să-l declare.
— Cred, spuse Nimbus, că ni se reproşează
suprasarcina. Avem obligaţia să limităm consumul, decuplând beneficiarii periculoşi.
— Şi?
— În ziua aceea era exclusă suprasarcina. Lista beneficiarilor o poate confirma. Suma consumurilor maxime ale consumatorilor reprezenta 82,73% din capacitatea hidrocentralei. Nu înţelegem ce s-a întâmplat.
— Haar?
Io pronunţase apăsat şi interogativ numele secretarului Consiliului. Dorea explicaţii. Atmosfera se încinsese.
— Onorat Consiliu! începu Haar. Chiar dacă vina celor doi nu este elucidată, pedepsirea lor s-a făcut conform legii. Ei trebuie să ştie ce s-a întâmplat. Asta le este datoria, asta cere societatea de la ei.
Comentariul scurt al lui Haar fu urmat de o tăcere destul de lungă. Io părea că moţăie în scaunul său.
Nimbus şi Studebacker vorbeau între ei pe şoptite. Ceilalţi consilieri urmăreau scena, dar interesul pentru urmările dialogului se mai potolise din cauza intervenţiei reci şi fără
replică a lui Haar.
— Cred că..., se auzi vocea lui Io, înceată, atât de înceată încât captă atenţia tuturor, instalând o linişte deplină în sală. Dar cuvintele de început rămaseră un timp suspendate în aer, fără urmare. Cred că...
Liniştea nu fu tulburată de nimeni. De ani de zile Io conducea cu pricepere, înţelepciune şi dreptate viaţa PLANETEI. Era singurul care supravieţuise la trei generaţii, singurul ce nu fusese atins de „degenerarea spaţială“. Părea născut o dată cu PLANETA şi pentru veşnicie, ca şi ea. Era iubit şi respectat în egală măsură.
— Cred că..., se auzi iar vocea bătrânului, ceva mai puternică decât prima dată,... trebuie să suspendăm pedepsirea lui Nimbus şi Studebacker până ce se stabileşte cu exactitate cauza defecţiunii şi partea lor de vină. Să votăm.
Toate mâinile se ridicară. Ca întotdeauna, Io fusese clar şi drept.
— Trecem la punctul următor, anunţă Haar, cu o figură
impenetrabilă, deşi votul exprimat puţin mai devreme însemna o ştirbire a autorităţii sa!e de secretar al Consiliului. Era pentru prima dată când se întâmpla aşa ceva. Toată lumea îşi dăduse seama de asta, cu puţină
satisfacţie poate, fiindcă intransigenţa lui Haar nu plăcea, nu era menită să-i aducă prieteni. Era respectat pentru nivelul lui profesional, pentru felul inteligent în care coordona activităţile PLANETEI, pentru faptul că nu-i scăpa nimic şi se afla întotdeauna acolo unde trebuia, dar nu era iubit, era temut.
Problemele curente ale Consiliului nu-l interesau pe Io, aşa că lăsă totul în sarcina lui Haar, care „naviga“ cu pricepere printre zecile de probleme administrative.
Bătrânul ştia că Haar simţise că în spatele intervenţiei sale în favoarea lui Nimbus şi Studebacker se ascunde altceva
