şi că va încerca, imediat după şedinţă, să afle despre ce este vorba. Va afla de dialogul avut cu Spinn, fiindcă toate intrările la Io erau înregistrate video. Procedase corect când nu-l degrevase pe Spinn de sarcinile de serviciu de la uzina de concentrate metalifere. Dar trebuia să găsească o justificare legală pentru robotul cu circuite antimagnetice pe care urma să-l primească uzina. Redeveni atent la discuţiile din Consiliu. Haar citea lista propunerilor de consum energetic pentru luna următoare. Când termină, bătrânul interveni:
— Doresc să vă supun atenţiei două probleme.
În sală se lăsă liniştea.
— Prima se referă la un experiment. Ştiţi că, la uzina de concentrate metalifere, câmpurile magnetice puternice dereglează frecvent roboţii de supraveghere. Un calcul simplu arată că întreţinerea lor este foarte scumpă, iar siguranţa sistemului de supraveghere este oscilantă. Ar trebui
să
experimentăm
un
robot
cu
circuite
antimagnetice. Este mai scump dar, pe ansamblu, siguranţa sporită a sistemului va compensa acest dezavantaj.
Bătrânul se opri.
— Ce spun cei de la uzină? întrebă Haar.
— Am vorbit cu Spinn. Le surâde ideea, fiindcă acum pur şi simplu se chinuie să menţină sistemul de supraveghere valid.
— Curios! Robotul cel nou va înlocui cel puţin un supraveghetor. Cum de au putut fi de acord?
— Îşi dau seama că, mai devreme sau mai târziu, înnoirea tehnicii de supraveghere va avea loc. Şi cum nu pot prevedea ce perspective vor exista, preferă schimbarea, fiindcă deocamdată mai sunt şi alte locuri libere în cadrul serviciilor pe PLANETĂ.
Explicaţia dată părea mai mult decât satisfăcătoare
— Haar, spuse Io, dacă nu sunt obiecţiuni, te rog să
faci formele de transfer pentru testare a lui R. 105 la uzina de concentrate metalifere.
— Desigur, răspunse Haar, fără să arate că bănuieşte ceva.
— A doua problemă pe care doresc să o supun Consiliului, reluă discuţia Io, se referă la fiul meu Poe.
Rumoare în sală. Nefericirea bătrânului era cunoscută
de întreaga PLANETĂ. Să ai un copil pe PLANETĂ era o mare fericire. Între conducătorii ei, Io se număra printre puţinii care avuseseră norocul de a fi apţi genetic pentru acest privilegiu. Să-ţi pierzi copilul în pragul maturităţii era o tragedie. Şi Io suferise această tragedie; Din această
cauză devenise un pedepsit. Pe PLANETĂ, cei care aveau copii şi care ss abăteau grav de la legile de convieţuire erau pedepsiţi prin a nu li se permite să lase moştenire urmaşilor zestrea lor umană.
— Am reuşit, după ani de căutări, să-l localizez spaţial pe fiul meu, reluă Io.
— Fantastic! exclamă Fabre, încâlcind protocolul discuţiilor din Consiliu.
— Ştiţi că, odată localizat, nu-l mai putem scăpa.
Şansele de recuperare sunt însă foarte mici.
— Inexistente, rosti apăsat Haar..
— Ca urmare, continuă Io, făcându-se că nu aude spusele lui Haar, aş dori să-l antrenez de la distanţă
pentru transfer, astfel ca la data optimă să poată să preia zestrea mea umană.
— Sunt împotrivă! spuse Haar.
Cuvintele, rostite cu duritate, descumpăniră asistenţa.
De ani de zile, Io cerea Consiliului numai lucruri raţionale şi nu era refuzat. Tot ce propusese, tot ce sugerase, tot. ce impusese devenise util societăţii. Dacă Haar se împotrivea...
— Întreaga operaţie de antrenare şi de transfer o voi suporta eu.
Io vorbise calm, cumpătat, privind fix masa la care stătea.
— Este nevoie de multă energie pentru realizarea operaţiei, interveni Studebacker.
— Vom acţiona zilnic, numai între 8 şi 10, adică în perioada de pauză industrială.
— Şi reviziile? întrebă Studebacker.
— Putem să lucrăm în paralel, interveni Nimbus.
