Susanna se îndreaptă în direcţia mea. Schimbarea survenită în înfăţişarea ei mă şochează.
A slăbit şi hainele stau agăţate pe ea ca pe nişte beţe. Are sub ochi cercuri vineţii, obrajii îi sunt scofâlciţi, iar părul îi atârnă în laţe unsuroase peste faţă.
Dar lucrul cel mai înfiorător îl remarc la picioare. Care se târşesc înainte legate în lanţuri. Zalele murdare din fier i-au săpat şanţuri în glezne. Geme de durere la fiecare pas.
Îmi acopăr gura cu amândouă mâinile ca să nu urlu de furie. Dacă
ticălosul domn Pratt şi-ar face acum apariţia, l-aş snopi bucuros în bătaie.
Nu mă vede în timp ce vine spre latrină. Aştept până ce ajunge suficient de aproape cât să-mi audă şoapta.
— Susanna.
Se opreşte. Privirile ni se întâlnesc. Sunt conştient de sunetele care mă înconjoară. De ciripitul păsărilor. De zumzăitul insectelor. Dar niciun sunet nu vine dinspre ea, cu toate că îşi mişcă buzele.
— M-am întors ca să te salvez, îi spun.
Câte o lacrimă i se prelinge pe fiecare obraz. Dă să zică ceva, tuşeşte, apoi îşi freacă buzele cu încheietura mâinii.
— Mark. Scoate-mă de aici.
Mă simt precum un războinic de pe vremuri. Vederea ei mă
umple de putere. Sunt invincibil. Nu-mi pasă la ce riscuri mă expun.
O voi salva, orice ar fi.
— O să te scot chiar azi.
Genunchii îi cedează şi cade la pământ. Dau să mă apropii, însă
îmi face semn să rămân la distanţă.
— Ai grijă la curte, Mark.
340
— OK.
Se chinuie să se ridice în picioare.
— O vezi pe Dorcas?
— Da. Se uită la tine. Vine încoace.
— Rămâi unde eşti.
Se zbate şi se saltă de la pământ, apoi se strecoară în latrină.
Fetiţa se întoarce la umbra copacului.
— Dorcas nu se mai uită încoace, o anunţ cu o voce pe cât de ridicată îndrăznesc.
După câteva secunde, Susanna iese din latrină şi-şi târşâie picioarele în spate. O iau în braţe şi o legăn ca pe un copil. E atât de uşoară, de fragilă. Ultima oară când ne-am văzut m-a respins cu forţa braţelor şi a opiniilor ei. Astăzi rămâne lipită de mine, moale şi tremurând de slăbiciune.
Simt înţepătura lacrimilor sub pleoape şi scutur din cap să le alung. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fiu raţional, puternic şi pregătit. Nu mai e loc de emoţii.
— Sunt gata de plecare, îmi spune cu un glas înăbuşit de pieptul meu. Să mergem.
— Îmi pare rău, Susanna. Încă nu. O trag încetişor în sus şi fac un pas în spate. Urăsc să-i fac asta, dar lanţul reprezintă un risc prea mare. Te-a legat în lanţuri ca să te împiedice să fugi, îi spun. O idee foarte bună, pentru că dacă rămâi în lanţuri vom fi prinşi. Va trebui să le scot.
— Fă-o, atunci.
— Nu pot. Nu am la mine uneltele potrivite.
Cu capul plecat, începe să hohotească.
Lacrimile ei îmi sfâşie inima.
— Acasă am cleşti gură de lup. Nu va dura mult, Susanna. Mă
întorc repede.
Se şterge pe obraji şi ochi cu palmele murdare.
— Şi ce să fac până te întorci?
— Să-ţi strângi lucrurile.
