341
CAPITOLUL 35
O VEŞNICIE CARE SE SCURGE LENT
Ora care urmează va fi, fără îndoială, cea mai lungă din viaţa mea.
Traversez împleticit curtea şi mă opresc în drum ca să mă uit la Dorcas, care cântă şi se învârte. Zâmbesc şi mă desfăt cu vederea ei.
Îmi face semn şi râde. Flutur şi eu mâna în direcţia ei şi zâmbetul îmi dispare de pe buze. I-am promis că o să-mi iau la revedere, dar acum, când a sosit momentul, ştiu nu voi putea s-o fac. Riscul e prea mare. N-am cum să vorbesc pentru ultima oară cu ea sau cu ceilalţi copilaşi ai mei. Vocea m-ar trăda.
Intru în bucătărie şi mă aşez pe bancă. Mai bine mă gândesc la lucruri cărora n-o să le simt lipsa. Mă uit în jur cu alţi ochi, cu ochii celui care ştie că nu se va mai întoarce nicicând în acel loc. Bucătăria este o încăpere mereu încinsă şi cât se poate de banală. Patru pereţi.
Două uşi. O masă. Pe plita presărată cu cenuşă se bălăngăn furculiţe pentru prăjit pâinea, linguri şi cuţite, toate înnegrite de vreme.
Mirosul de carne gătită şi de fum de lemn pătrunde prin fiecare scândură aspră a podelei.
Nu, sunt gata să las toate acestea în urmă fără pic de regret.
În viaţa mea sunt atât de mulţi oameni pe care îi voi da uitării bucuroasă. Dar ce voi face cu cei care îmi vor lipsi? Care îşi au un loc în inima mea? Cum voi putea să mă despart de adorabilul John? Sau de drăguţele de Dinah şi Delilah? Şi de iubita mea Phoebe?
Cât despre Dorcas… Dorcas cea de nestăpânit. Fiica sufletului meu, dacă nu a trupului. Pierdută pe veşnicie pentru mine.
Simt ameninţarea lacrimilor şi mă forţez să mă stăpânesc. O să-mi 342
conserv energia pentru fuga spre libertate.
Trebuie să-mi caut ceva de făcut. Mark mi-a spus să-mi strâng lucrurile, dar n-am de ce. Nu vreau să iau cu mine celălalt corsaj şi cealaltă jupă, ca stăpânul să nu spună că am furat.
Ce trist este că n-am nimic care să-mi aparţină.
Dumnezeule milostiv, era să uit de cele două cărţi – moştenirea tatei. Le-am ascuns în pod. Dar dacă ar fi să încerc să le iau de acolo, aş atrage atenţia tuturor. Zgomotul lanţurilor târâte pe podea s-ar auzi în toată casa.
Totuşi n-am ce să fac. Cărţile de la tata sunt singura mea comoară.
N-o să le las aici.
Mă ridic cu un geamăt. Înaintez încet şi chinuit către corpul principal de clădire. Doamna Pratt şi cu Deborah stau în salon, adâncite în lecţia de tors. Cei trei micuţi sunt aşezaţi intr-un colţ şi se joacă în linişte cu pietricele. Îşi ridică toţi ochii spre mine când trec pe lângă ei.
— Ce cauţi sus, Susanna?
Mă opresc din mers şi îmi privesc cu gravitate stăpâna.
— Mă duc să iau nişte haine la cârpit.
Doamna Pratt pufneşte din nas şi îşi îndreaptă din nou atenţia spre lecţia de tors. Copiii mă urmăresc tăcuţi în timp ce urc scările.
Îmi croiesc drum cu mare greutate până în pod şi îngenunchez pe aşternutul meu de paie. Scot o scândură şi îndes mâna adânc în ascunzătoarea celor două cărţi. Cea mică iese fără probleme şi reuşesc să o îndes cu uşurinţă în buzunar, mascată de faldurile jupei.
Cu cea de a doua voi avea însă dificultăţi. Stând pe o parte, întind braţul până ce ating cu degetele coperta. Cartea îşi părăseşte, împotrivindu-se, ascunzătoarea.
Suflu praful şi pânzele de păianjen adunate pe copertă şi mă
gândesc cum aş putea să scot cartea din casă. E prea mare ca să-mi încapă în buzunar. Şi dacă ar fi s-o duc în mână până la bucătărie, poate că cineva ar observa-o. Trebuie să ascund volumul, poate în coşuleţul pentru cârpit, care e în sufragerie, în drum spre ieşire.
343
Cobor scările fără să mă întâlnesc cu nimeni. Dacă reuşesc să trec de salon fără să fiu oprită, problema va fi ca şi rezolvată.
— Susanna? strigă doamna Pratt.
Încremenesc în uşă, cu cartea ţinută strâns în mână. Mă aplec astfel ca să o camuflez cât mai bine.
— Da, doamnă?
— Dacă tot ai timp să cârpeşti, poate că-i iei şi pe micuţi cu tine.
— Să-i iau pe micuţi?
Arunc o privire spre ei. Dinah şi Delilah îşi lasă pietricelele să
cadă şi îmi zâmbesc. John sare imediat şi le ia pietricelele, pe care le adaugă la mormanul lui.
Tânjesc să îi îmbrăţişez şi sărut încă o dată. Ce bine ar fi să o pot face. Dar cu cei mici care să mi se încurce printre picioare, nu aş
putea fugi în dimineaţa asta. Până ce Deborah sau doamna Pratt ar veni să-i ia, ar trebui să îi supraveghez încontinuu.
Oare am putea pune în aplicare planul lui Mark într-o altă zi?
