Trebuie să încetez cu gândurile astea. Va veni cu siguranţă. Doar mi-a promis. Mă furişez înainte pe potecă şi mă afund tot mai adânc în pădure. Nu apuc să mă îndepărtez prea tare, când aud trosnet de crengi strivite sub picioare. Mark apare pe după copaci şi-şi dă jos de pe umeri un sac din pânză verde.
— Unde îţi sunt lucrurile?
Îi întind cele două cărţi.
— Altceva?
— E tot ce-mi trebuie.
Ia cărţile din mâna mea.
— O să le sigilez şi-o să le pun în sacul ăsta special, ca să nu se ude. Împachetează cărţile şi le pune în sac, apoi, cu o expresie îndârjită pe faţă, scoate o unealtă specială. Acum haide să rezolvăm şi cealaltă problemă.
Nervoasă, arunc o privire peste umăr, spre casă. Nu se mişcă
nimic, cu excepţia vântului care suflă printre vârfurile copacilor. Să
fie totul atât de uşor? Să dispar, pur şi simplu, în pădure pentru a nu mă mai întoarce niciodată?
Ţopăi dizgraţios până la o buturugă, mă las să cad pe ea, îmi suflec poalele fustei şi Mark îngenunchează în faţa mea. Icneşte de efortul tăierii lanţului. O za se rupe în centru.
— Gata, acum ai picioarele libere. Să văd dacă pot să tai şi 346
încuietorile.
Unealta clănţăne şi fierul pătrunde în gleznele mele goale.
Durerea mă pocneşte precum un ciocan. Îmi apăs palmele peste faţă
ca să-mi înăbuş geamătul.
Îşi ridică ochii şi se opreşte.
— Arăţi de parcă eşti pe punctul să leşini. Desface unealta şi şi-o vâră în buzunar. Nu vreau să mai insist, ca să nu-ţi fac rău. Să
sperăm că lanţul n-o să te mai jeneze.
— N-o să pot merge prea repede.
— Dacă va fi nevoie, o să te car în spinare.
Se ridică în picioare şi mă saltă de pe buturugă.
Mă agăţ de braţul lui, cu speranţe reînnoite. Voi fi liberă. Peste mai puţin de o oră voi fi liberă.
— Susanna? se aude o voce de fetiţă.
Mă răsucesc pe călcâie.
— Dorcas? Mă sprijin de Mark. Ce cauţi aici?
— Susanna? Ce faci aici cu omul ăsta? mă întreabă, şi buza de jos îi tremură. Ce-ai de gând?
Fierbinţeala ruşinii îmi cuprinde mădularele. Am vrut să plec fără
să-mi iau rămas-bun. Nu pot să mă supăr pe ea pentru că a forţat un alt deznodământ.
Îi fac semn să se apropie şi o prind de mână. Îi voi spune adevărul.
— O să plec cu el.
— Acum? În clipa asta?
— Da.
— Astăzi?
Lacrimile i se preling pe obrajii rozalii.
— Vrei să fugi?
Faptul că o părăsesc pe Dorcas e lucrul cel mai greu pe care l-am făcut vreodată.
— Da. Mark mă va duce într-un loc unde voi fi în siguranţă.
Îşi şterge ochii cu dosul palmei.
347
