Lily merse către ușă. Avea să facă o baie. În momentul acela, dădea pe dinafară din cauza șocului provocat de îndrăzneala mamei ei de a-i deschide corespondența, a iubirii pentru Tom, a eliberării rezultate din acceptarea cererii lui, a disperării de a fi singură pentru a se putea gândi la viitorul lor și a face planuri, în vreme ce vina o măcina în legătură cu Nathaniel… Victoria o apucă ferm de braț.
— Dragă, îl vei accepta. Lungești povestea. Iar asta nu face decât ca totul să fie mai dificil pentru noi toți.
Lily strânse din buze. Impulsul de a striga, de a-i spune mamei adevărul despre viața ei amenința să o copleșească. Însă o voce interioară întunecată îi reaminti care era realitatea. Dacă ar recunoaște situația cu Tom, și-ar risca locul de muncă, ar risca să
piardă Valentino’s și, în sufletul ei, știa că și-ar putea pierde chiar și familia. Pentru că logodna ei cu Tom ar putea-o îndepărta de mama, fapt care, la rândul lui, l-ar distruge pe tatăl ei.
Nimeni nu ar alege secretele dacă ar avea o opțiune mai bună.
Însă, pentru moment, nu avu de ales decât să-l țină pe Tom în sufletul ei și să păstreze liniștea.
Lily își puse mâna pe brațul mamei o clipă, păstră tăcerea, făcu stânga împrejur și ieși din camera ei.
224
- ELLA CAREY -
Luni dimineață, Lily umbla de colo colo în fața biroului lui Giorgio, ținând bine la piept un dosar de rețete. Rețete pe care spera că Giorgio avea să le aprobe ca italian, însă, suspecta ea, nu ca american. Repetase și tot repetase discursul pe care avea să-l țină.
— Lily.
Giorgio deschise ușa biroului.
— Măi să fie, arăți de parcă ai fi văzut fantoma restaurantului.
Lily se prăbuși pe un scaun în fața lui și-și făcu aer cu notițele.
Fruntea lui se brăzdă.
— Cu ce te pot ajuta, draga mea?
Lily își mușcă buza.
— Am niște propuneri care să ne ajute în toamna și iarna care vor veni, însă mă tem că nu vor fi acceptate de clientela noastră din Upper East Side.
Giorgio se ridică și închise ușa.
— Pe mine mă vor respinge, nu pe tine. El se lăsă din nou pe scaun.
Foi niște hârtii pe birou și îi dădu lui Lily câteva pagini. Chiar acum, problema e că nu există cauciuc pentru anvelopele camionului.
— Camionul frigorific?
Giorgio oftă.
— Am pus ca anvelopele să fie recauciucate, însă nu vor mai ține mult. Știi, nu pot scoate camionul din serviciu, depindem prea mult de el. Lipsa asta de cauciuc mă îngrijorează mult.
Lily examină anunțul din fața ei. Trecuse mai mult de un an de când toată lumea își predase galoșii învechiți pentru campania referitoare la cauciuc, însă acel tip de cauciuc nu era potrivit pentru anvelope.
Giorgio continuă în timp ce ea citea.
— Apoi e problema benzinei. Chiar dacă am obține o rație mulțumitoare pentru cumpărăturile noastre de bază, pentru că avem o afacere, nu ne este de folos când vezi că stațiile de alimentare cu benzină se golesc. Cum ar trebui să ne descurcăm?
225
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Își sprijini capul pe mâini.
Lily citise despre operațiuni ale germanilor pe coasta de est, prin care rezervoarele cu benzină erau scufundate pe atât de repede pe cât SUA încercau să le aducă de la sondele petroliere din Caraibe.
— Ei bine, este evident că nu putem aștepta ore întregi la coadă în fiecare dimineață pentru benzină, spuse ea. Automobilul ei Bantam fusese scos din serviciu de multă vreme, așa cum ea și tatăl ei planificaseră. Avusese doar o cartelă de tip A, care-i permitea cam unsprezece litri de benzină pe săptămână.
— Nu prea putem îngrămădi în tren produse de la piețe pentru o zi întreagă, afirmă Giorgio.
— Mi-aș dori să pot spune ceva util, Giorgio.
— Ei bine, draga mea, ne poate bucura faptul că au fost eliminate rațiile impuse cafelei. Joe Martinson m-a aprovizionat bine și nu vreau să știu cum, însă, e ceva, cel puțin. Se pare că au foarte multă
cafea în Brazilia.
Giorgio luă caietele în care erau notate rațiile, uitându-se cum rândurile de bonuri roșii pentru cărnuri, brânzeturi și grăsimi deveneau din ce în ce mai mici pe măsură ce lunile treceau, iar bonurile se apropiau de data expirării.
Aruncă o privire către ușa închisă.
— Sute de afaceri încalcă sistemele de raționalizare, chiar dacă
Oficiul de Administrare a Prețurilor efectuează inspecții. Între noi fie vorba, poate că am cumpărat unele provizii pe sub mână, ce să mai spun de benzină atunci când am putut, cu bani în plus, plătind peste plafon, însă nu sunt singurul. Înțelegi?
