Într-o după-amiază domoală de toamnă, Lily umbla de colo colo în restaurant, pe lângă barul Valentino’s. Giorgio examină schițele pe care Jimmy le realizeze pentru cocteilul de fructe de mare din seara aceea. Era o adevărată realizare pe vreme de război, însă, între ei fie vorba, Jimmy și Lily erau mândri de ceea ce creaseră după o vizită
extrem de devreme la piețele de pește din Fulton, ca să poată ajunge înaintea celorlalți bucătari.
— Asta este bine.
Giorgio dădu înapoi diagramele cu stridii, scoici și creveți, ca și un desen al unei sculpturi în gheață, o piatră neregulată pe care o creaseră cu Julius târziu noaptea trecută.
Lily zâmbi ușurată și strecură desenele la loc în colecția ei din ce în ce mai mare de rețete de bucate pentru vreme de război.
— Mulțumesc, Giorgio, spuse ea. Îl pun imediat pe Jimmy să se ocupe de asta.
Giorgio o bătu ușor pe umăr și plecă. În anticameră se auzi sunând telefonul.
— Valentino’s. Cu ce vă pot ajuta? enunță foarte clar șeful de sală
în telefonul de pe biroul său. Se uită tăios la Lily, în timp ce ținea mâna peste receptor. Îi făcu semn să vină.
Mâna lui Lily se lăsă, iar schițele lui Jimmy atârnară în aer.
Șuieratul slab al aspiratorului de praf zumzăia în fundal, iar femeile de serviciu flecăreau ca niște vrăbii în timp ce lustruiau și curățau de praf anticamera după servirea prânzului.
Nimeni nu o mai sunase niciodată pe Lily la telefonul restaurantului.
229
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Șeful de sală îi întinse telefonul.
— Doar două minute.
Ceva întunecat se desfășură în interiorul lui Lily. Luă receptorul, ținându-l la distanță de buchetul de flori care ocupa cea mai mare parte din biroul de recepție al restaurantului.
— Alo? Sunt Lily Rose.
— Lily.
Vocea era slabă și îndepărtată.
— Gia?
Lily își acoperi urechea liberă cu mâna, pentru a bloca sunetele aspiratoarelor și ale conversațiilor.
— Oh, Lily.
Vocea Giei tremură. Se auzi cum trase brusc aer în piept.
„Nu Tom. Te rog, nu Tom.”
— Am primit o telegramă. Urmă o pauză nesigură. Lily prinse cablul telefonului. Tom a fost dat dispărut în Italia… S-a întâmplat în timpul debarcării Aliaților la Salerno. L-au pierdut.
Vocea Giei se înălță într-un suspin teribil.
Lily se prinse de masa lustruită. Jurnalul ei cu rețete de bucate căzu și pagini desprinse umplute cu toate notițele ei se adunară pe podea.
— Când? Ce s-a întâmplat?
— Nu știu. Tot ce știu este că a dispărut.
Mâna lui Lily tremură pe receptor
— Bine, dar dispărut nu înseamnă…
Nu putu spune cuvântul. Vocea îi fremătă și-și ridică brusc capul către tavan, încercând să se concentreze pe tencuială, pe lumini. „Nu Tom. Nu.”
— Fiul meu, băiatul meu…
— Draga mea Gia, șopti Lily.
— Lily… vom ține sigur legătura.
Lily lăsă receptorul.
230
- ELLA CAREY -
Șeful de sală se uită în jos la ea, cu o expresie de dezaprobare cu greu disimulată. Scoase o cârpă, merse la telefon și șterse receptorul pe care ea tocmai îl ținuse.
