"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » ❤️❤️"O viață secretă" de Ella Carey❤️❤️

Add to favorite ❤️❤️"O viață secretă" de Ella Carey❤️❤️

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

- ELLA CAREY -

Abia dându-și seama de ceea ce făcea, Lily se grăbi să iasă din gara din Greenwich Village, ținându-și strâns haina, protejându-se de rafalele de vânt și de frunzele căzătoare care se agitau prin Washington Square Park. Merse în timp ce-și ținea capul plecat, pe sub arcadă spre MacDougal Street, încercând să stăpânească valul de amintiri care o asaltau, de ultima oară de când venise aici, braț la braț

cu Tom, de oamenii de acolo care-l salutau, în timp ce ei îi zâmbeau cu interes. Se simțise ca și cum era iubita lui. Acum, doar câțiva copii răzleți se jucau pe stradă, iar femei și bărbați în vârstă își vedeau de treabă cu gulerele ridicate, care să-i ferească de aerul rece.

Lily se opri să-și tragă răsuflarea lângă casa în care locuia Gia. Ușa din față a clădirii era întredeschisă. Simți bătăile puternice ale inimii în timp ce își târa picioarele urcând scara către apartamentul Giei. Se uită preț de o clipă la ușa închisă, vopsită în alb, care se descojea pe ici, pe colo, înainte de a întinde mâna pentru a ciocăni.

Gia deschise ușa într-o secundă.

Cum stătea acolo, față în față cu mama lui Tom, dispariția lui păru extrem de reală și de amenințătoare. Fața ei palidă era străbătută de lacrimi.

Lily o privi fix pe Gia timp de o secundă neajutorată, înainte ca, nu știu cum, să pice una în brațele celeilalte. Lily își ascunse fața în umărul mamei lui Tom, inspirând mirosul de pânză proaspăt spălată

și săpun parfumat, aromele unui acasă, ale păcii, iubirii și confortului. Urî gândul că Tom ar fi putut fi prins într-un loc umed și rece, o celulă de închisoare… sau mai rău.

— Lily, scumpa mea, murmură Gia. Își slăbi strânsoarea și o ținu pe Lily în fața ei, în timp ce vorbea cu o voce șovăielnică. Tom este un luptător. Are un motiv să supraviețuiască. Lily își lăsă brațele să-i atârne moi. Tu ești motivul acela.

Lily încuviință încet din cap. Trebuia să fie curajoasă pentru Gia.

Știa că făcuse bine că venise acolo.

233

- O VIAȚĂ SECRETĂ -

— Și te are pe tine. Pe tine și pe Natalia. Trebuie să ne rugăm să

fim puternice pentru ca el să reziste, să-și țină spiritul viu.

Gia își dădu pe spate cu mâna buclele de pe frunte.

— Intră și voi face cafea.

După câteva momente, Lily se descălță și-și ghemui picioarele sub ea, pe canapeaua moale a Giei. Când Gia se întoarse cu două cești de cafea, Lily își plantă din nou picioarele pe podea.

— Îmi pare atât de rău. Nu prea-mi dau seama de ceea ce fac.

Gia așeză ceștile de cafea.

— Draga mea, sunt canapele vechi. Te-ai descălțat. Ghemuiește-te cât dorești.

Lily își lăsă capul în jos și se uită în podea.

— Pare atât de multă vreme de când a plecat. Și totuși, mă simt ca și cum doar săptămâna trecută stăteam aici, cu tine.

— Da.

— Când vin în locuința ta mă simt ca și cum vin acasă. Aici îi simt prezența foarte puternic, Gia.

Șopti ultimele cuvinte, cu fața îmbujorată de destăinuirea care-i scăpase.

— Este greu, dificil, după ce ai ținut un copil în brațe, să-ți imaginezi așa ceva. Știu că sunt doar una dintre multe alte mame.

Gia își lăsă ceașca de cafea și se uită pe fereastră.

— Natalia este bine? întrebă Lily.

Gia dădu afirmativ din cap, curajoasă.

— Oh, da. Scrisori splendide, relaxate despre celelalte fete, despre prietenie, cu descrieri doar vagi.

Vocea lui Lily sună chinuită.

— Trebuie să fim curajoase cu privire la Tom. Nu-i așa, Gia?

— Dacă trăiește, am speranță.

Vorbi cu o siguranță calmă.

Lily scoase o bucată de hârtie din geanta ei de mână.

Gia o luă absentă.

234

- ELLA CAREY -

— Am făcut niște planuri pentru plantările dinspre sfârșitul iernii, pentru sfeclă, varză, ceapă și păstârnac și dovleci de iarnă. Te voi ajuta să le plantezi. Vocea îi cedă, însă continuă șovăielnic. Tom nu ar vrea să ne oprim din ceea ce facem pentru a ajuta, nu-i așa?

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com