Victoria se grăbi în salonaș. Lily o urmă, mergând cu greutate prin casă.
— Serios! făcu Victoria o grimasă. Pentru numele lui Dumnezeu, revino-ți.
Victoria zori până la birou, agitându-se cu ordonarea hârtiilor, notelor, dosarelor, decupajelor din reviste.
Lily își încleștă pumnii. Poate că ar trebui să-i spună mamei ei.
Dacă faptul că Tom era dat dispărut ar convinge-o?
— Mamă… Dar chiar atunci Lily zări hârtiile pe care mama ei le ordona. Încet, se mișcă în partea cealaltă a încăperii. Mamă?
În fața ei erau răspândite mai multe imagini. Rochii de nuntă, liste cu nume de organizatori de evenimente. O scrisoare de la biserica Church of the Heavenly Rest.
Încet, Lily întinse o mână către scrisoare, își văzu numele. Pe al lui Nathaniel. Confirmarea unei date: 10 septembrie 1944. Se dădu înapoi clătinându-se.
— Mamă?
Victoria se întoarse, ridică o sprânceană și-și puse mâinile în șold.
Lily își dori să articuleze cuvinte, însă pur și simplu nu ieșeau.
Tatăl ei intră în salonaș; purta o cămașă pentru o cină formală și pantaloni negri. Își întinse brațele, pentru ca Victoria să-i încheie butonii manșetelor.
— Tată?
Lily simți că sângele i se urcase în obraji. Duse o mână la gură.
Arătă spre birou cu cealaltă mână.
Părinții ei schimbară priviri. Luminile părură să arunce umbre bizare pe perete.
— Îmi face atât de multă plăcere să consider că vei fi îngrijită bine după terminarea războiului, anunță Victoria. Dragă, mai târziu, toate aceste lucruri vor fi perfect rezonabile.
237
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Lily se zgâi la birou.
— Eu și Katherine de-abia așteptăm.
Lily ridică brusc capul.
— Singurul mod de a supraviețui acestui război este să planificăm din timp pentru când se va termina. De fapt, murmură Victoria, dacă
nu am fi planificat nunta asta, cred că aș fi fost înnebunită de griji pentru tine.
— Scuză-mă, spuse Lily, conștientă că fața îi era stacojie și că
mâinile îi tremurau.
Se îndepărtă de tatăl ei, prea supărată să-și poată pronunța cuvintele.
— Doar gândește-te! Draga mea, va fi din nou disponibilă
mătasea. Minunat. Ocuparea Parisului a avut un efect atât de îngrozitor asupra industriei modei.
Lily ieși legănându-se din încăpere. În hol, se sprijini de peretele vopsit alb. Cum se ajunsese aici? Cum se divizase totul în două?
Locul ei de muncă, familia ei. Nathaniel, Tom. The Village, Gramercy Park. Buni, mama.
Privirea i se fixă pe fotografia ei preferată cu Josie care se uita direct la ea, cu ochii albaștri limpezi. Lily se duse din nou către salonaș.
Tatăl ei își turna un pahar cu whisky.
Victoria era așezată pe canapea, cu picioarele încrucișate la nivelul gleznelor. Își ridică fața către Lily, cu o privire la fel de nevinovată ca a unui copil.
Privirea lui Lily se intersectă cu a mamei ei. Și chiar atunci, realiză
care era răspunsul. Lily grăi nefiresc de egal:
— Mamă, tată. A venit vremea să mă mut de aici.
Victoria se albi. Privirea ea pâlpâi în direcția lui Jacob.
Iar atunci, cu pumnii încleștați pe lângă ea, Lily enunță printre dinți cuvintele pe care ar fi trebuit să le spună cu luni în urmă. Cu mult înainte ca Nathaniel să plece la război. Trase aer în piept.
238
