Începe bine, s-a gândit ea, strecurându-se printre pupitru şi scaun pentru a se aşeza. Am fost vedetă vreo… cinci minute?
Când s-a strigat catalogul, Izzy a aflat că numele Băiatului cu Părul Negru ca Pana Corbului era Ethan Black şi pe prietena lui o chema Shannon Mackenzie. În timp ce domnul Hudson a vorbit despre strângere de fonduri, comitetul de promovare şi alegerile clasei, Izzy i-a trecut în revistă pe ceilalţi copii. Una dintre fete, care stătea lângă
Shannon, pe nume Crystal, se tot uita în spate la Izzy, apoi s-a aplecat şi i-a şoptit ceva la ureche lui Shannon. S-au uitat amândouă peste umăr şi au râs. Când o altă fată – pe nume Nicole, dacă Izzy reţinuse corect – s-a uitat la Shannon cu ochi întrebători, aceasta i-a zis ceva la ureche. Toate trei se uitau lung la Izzy, zâmbind mânzeşte de parcă
împărtăşeau o glumă numai a lor.
Izzy şi-a înfipt unghiile-n palme, luptându-se să-şi înfrângă
pornirea de a le pocni. În orice şcoală există un grup – o gaşcă de tipe răutăcioase care fac viaţa celorlalte fete un iad. Nu trebuia să fii savant ca să-ţi dai seama cine erau tipele răutăcioase din această
şcoală. Ştia că era mai bine să le ignore şi să spere că nu vor afla niciodată că mama ei era într-o închisoare de maximă siguranţă,
— 39 —
pentru că-i împuşcase tatăl. Lucru care nu va fi deloc uşor, într-o clasă aşa de mică. În clipa aceea, şi-a amintit de cele două fete de la ultima şcoală la care fusese, care îi spuneau, pe culoare, „psihopata” şi o întrebau dacă mai are încă pistolul mamei ei. Aproape că simţea în gură gustul metalic al sângelui care-i curgea din buze, când şi le muşca pentru a se abţine să le scoată ochii.
Acum, îşi pipăi mânecile ca să se asigure că erau trase până la încheietură. Cicatricele de pe antebraţe începeau, în sfârşit, să se mai estompeze şi îşi jurase să nu se mai taie niciodată, orice s-ar întâmpla. În urmă cu o lună, aruncase lamele de ras şi nu avea de gând să le lase pe idioatele astea s-o facă să-şi încalce promisiunea.
Prima dată când se tăiase cu lama, în noaptea de după moartea bunicii, se dusese în baie, în vechea casă de la ţară a acesteia, ca să ia omuleţul de sticlă plin cu lamele de ras al bunicului din dulăpiorul de medicamente. A scos o lamă din capul omului de sticlă – un bărbier cu păr negru şi cămaşă albastră –, apoi s-a aşezat pe toaletă şi şi-a făcut o incizie de un centimetru în antebraţ. Apoi a leşinat. După
câteva minute, s-a trezit întinsă pe podeaua băii şi, incapabilă să se uite la rana proaspătă, şi-a acoperit-o cu mâna. Atunci şi-a dat seama că durerea fizică face să dispară, pentru câteva minute, durerea emoţională, dar vederea propriului sânge a făcut-o să leşine din nou.
În următorii şapte ani, s-a tăiat ca să-şi elimine furia, frustrarea şi durerea, dar a făcut-o fără să se uite.
După ce s-a mutat la Peg şi Harry a început să-şi dea seama că a-şi provoca răni prin tăiere era o nebunie. Şi, mai presus de orice, era hotărâtă să nu ajungă ca mama ei. Cea mai mare spaimă a ei era să nu devină bolnavă mental. Dacă şi-ar putea controla emoţiile, mai exact furia, poate n-ar mai pune mâna pe lamă.
Acum, în partea din faţă a clasei, o altă fată şedea în banca ei, privind înainte, cu părul negru şi lucios lăsat pe spate, ca o pelerină
de catifea. Mâzgălea ceva în caiet, dezinteresată de haosul din jurul ei, cu excepţia câte unei priviri fugare şi reci, aruncate colegilor ei.
Izzy cunoscuse fete ca ea. Probabil că era combinată cu vreun student şi nu avea timp pentru clovneriile colegilor ei. Era vorba fie de asta, fie era şefa găştii tipelor răutăcioase.
În sfârşit, a sunat clopoţelul şi elevii au ieşit zgomotoşi de la
— 40 —
locurile lor, în pauză. Nimeni altcineva nu mai avea ghiozdan. Izzy nu s-a grăbit să-şi strângă lucrurile, aşteptând mai întâi să iasă din clasă
toţi ceilalţi colegi. Când a ajuns la uşă, domnul Hudson a strigat-o. Ea s-a întors către el.
— Poftiţi, domnule Hudson.
— Mi-ai dat formularul greşit, a spus el. Acesta este pentru asistenta medicală.
— Oh. Îmi pare rău.
Izzy s-a dus la catedră şi a luat hârtia, apoi a început să scotocească
în rucsac după formularul cel bun.
— Ascultă, a spus domnul Hudson. Aceasta este o şcoală mică şi elevii din clasa asta sunt împreună de la început. Sunt ani buni de când nu au mai avut un coleg nou.
Izzy a ridicat din umeri.
— E-n regulă, a spus ea.
— Cel mai bun lucru de făcut, dacă se ia cineva de tine, este să nu-i dai atenţie.
Pentru tine e uşor de zis, s-a gândit ea.
— Bine. Vă mulţumesc, a răspuns ea.
După pauză, fata cu păr negru s-a apropiat de Izzy, lângă dulapul ei.
— Aici n-are nimeni ghiozdan, a spus fata. Şcoala este aşa de mică, încât toţi îşi lasă cărţile la dulapuri.
— Am remarcat, a spus Izzy.
Fata vorbea un pic peltic, dar, în afară de asta, se încadra perfect în categoria tipelor răutăcioase – chip perfect, machiaj perfect, haine perfecte. De ce să vorbească ea oare cu Izzy?
— Mă cheamă Alexandra. Pe scurt, Alex, a spus fata.
Izzy şi-a închis dulapul şi şi-a strâns cartea de matematică la piept.
— Izzy, de la Isabelle, a spus ea.
— Îmi place, a spus Alex, zâmbind. Ţi se potriveşte. Ascultă, Shannon şi prietenele ei provoacă necazuri. Cel mai bine le ignori şi încerci să stai departe din calea lor.
