rămâne, este prinsă în cursă. Altă cale nu exista. A pus mâna pe clanţă.
— 33 —
— Da, locotenente? a spus tatăl ei, la telefon. La telefon Henry Cartwright. Trimite pe cineva aici, urgent. Mă tem că avem o problemă.
Clara s-a oprit în uşă, aşteptând să audă ce va spune tatăl ei în continuare.
— Este vorba de fiica mea, Clara. Credem că are un fel de criză
ciudată.
Clara a deschis repede uşa şi a fugit din încăpere.
— 34 —
Capitolul 3
Izzy
Liceul Lakeshore
Izzy îşi căra rucsacul atârnat pe umăr, cu degetul mare agăţat de cureaua groasă, şi căuta sala de clasă a ultimului an. Culoarele noii ei şcoli erau aglomerate şi ceilalţi elevi se grăbeau să ajungă la dulapurile lor, ascultând muzică la walkman, râzând şi vorbind cu colegii. Ca toate şcolile, holurile miroseau ciudat a amestec de transpiraţie, gumă de mestecat şi resturi de la ascuţitul creioanelor.
Liceul Lakeshore era una dintre cele mai mici şcoli pe care le frecventase vreodată, cu numai şapte sute şaizeci şi cinci de elevi în total. Se întreba dacă era mai uşor sau mai greu să te acomodezi la o şcoală mică.
În acea dimineaţă, se îmbrăcase cu un tricou negru cu mânecă
lungă, cu şort de jeans şi tenişi negri. Acum, şi-a dat seama că
aproape toate fetele erau în jeanşi rupţi şi pantofi cu toc sau cu fuste mini şi cizme Doc Marten. S-a uitat la propriile ei mâini, cu o gheară
în stomac. Trebuia oare să dea fişa cu numele şi alte informaţii dirigintelui sau asistentei medicale a şcolii? Sau la asistentă trebuia să
meargă cea cu numele şi numerele părinţilor adoptivi? Şi pe cea cu orarul trebuia s-o dea dirigintelui sau trebuia s-o păstreze ea? Nu-şi mai amintea.
În cele din urmă, a văzut „Mr. Hudson” scris pe o uşă şi s-a îndreptat spre ea, încercând să nu se lovească de nimeni. Chiar atunci, cineva a strigat şi doi băieţi au început să alerge prin mulţime, unul într-un tricou cu Doors, celălalt cu bretele şi păr roşu.
Roşcovanul s-a ciocnit de ea, cât pe ce s-o izbească de dulapuri. Din lovitură, ea s-a răsucit şi a scăpat pe jos formularele, părul i-a căzut peste ochi, iar rucsacul i-a alunecat de pe umăr. Roşcovanul a început să râdă, şi-a cerut scuze şi şi-a continuat grăbit drumul. Ea şi-a dat părul la o parte de pe faţă şi a privit pardoseala, pe care documentele ei erau rupte şi mototolite sub tenişi şi sandale şi pantofi cu tocuri
— 35 —
înalte.
În sfârşit, când s-a făcut o cărare prin mulţime. Izzy a ieşit în faţa unui grup de copii şi a îngenuncheat pentru a-şi recupera documentele dintre picioarele grăbite, încercând să nu fie călcată.
Când a întins mâna după ultimul formular, cineva l-a ridicat înaintea ei. Ea s-a ridicat gata de luptă.
— Hei! a făcut ea.
— Încercam să te ajut doar, a spus un băiat, întinzându-i foaia de hârtie.
Ochii lui albaştri-deschis erau aproape argintii, iar părul îi era negru ca pana corbului.
— Îţi mulţumesc, a spus ea, simţind cum îi iau foc obrajii.
— Nicio problemă! a spus el, zâmbind.
O ţinea încă de mână pe prietena lui, chiar dacă ea continua să
meargă. Apoi fata s-a oprit şi a râs, privind peste umăr ca să vadă ce făcea el. Fata avea păr blond şi lung şi picioarele frumoase şi bronzate. Arăta superb, era frumoasă şi nostimă, aşa cum Izzy nu va fi niciodată, ştia bine lucrul acesta. Prietena Băiatului cu Părul Negru ca Pana Corbului i-a aruncat lui Izzy o privire lipsită de interes, apoi l-a strâns tare de mână, trăgându-l după ea. El a ridicat din umeri şi a dispărut în mulţime.
Izzy a netezit cu degetele foile de hârtie mototolite, străduindu-se să nu întindă cerneala. A găsit formularul care-i trebuia, le-a pus pe celelalte în rucsac şi i-a urmat pe ceilalţi elevi în sala de clasă. Pe pereţi, erau înşirate animale împăiate: castor, şoareci, o vulpe, un bizam, o cioară şi un fazan. Borcane cu embrioni de porc stăteau aliniate pe etajere, deasupra ferestrelor, şi în aer se simţea un uşor miros de formaldehidă. Domnul Hudson stătea la catedră, citind o carte, în timp ce elevii vorbeau şi râdeau, aşezaţi pe pupitre şi sprijiniţi pe spătarele scaunelor. În fundul clasei era un grup de copii cu păr negru, haine negre, tatuaje şi multe piercing-uri. Băieţii care se loviseră de Izzy mai devreme aruncau baloane cu apă pe fereastră.
Lângă ferestre, era un grup de sportivi şi majorete, care se ţineau strâns în braţe.
Izzy a scrâşnit din dinţi şi s-a îndreptat spre catedra domnului Hudson, simţind cum i se strânge stomacul. Nu înţelegea de ce era
— 36 —
aşa de agitată. Mai fusese şi înainte elevul cel nou din clasă. De fapt, chiar de patru ori. După ce mama ei fusese dusă la închisoare, ea se mutase în alt oraş, cu bunica, unde a trebuit să o ia de la capăt la o nouă şcoală. Trei ani mai târziu, după ce bunica a murit, Izzy a fost dată spre adopţie şi a trebuit să schimbe şcoala trecând în clasa a cincea. La doi ani după asta, tatăl ei adoptiv a băgat-o în spital pe soţia lui, după un scandal la băutură. În noaptea aceea, Izzy a fost mutată într-o altă casă adoptivă. În ziua următoare, a trebuit să
înceapă clasa a şaptea la o altă şcoală. Când noii ei părinţi adoptivi s-au mutat în alt stat, a fost din nou transferată, intrând în primul ei an de liceu, de această dată într-o casă cu o mamă alcoolică. Timp de trei ani, Izzy s-a străduit să aibă grijă de ceilalţi doi copii, fiul natural de şapte ani al părinţilor ei adoptivi şi o fetiţă de zece ani, adoptată şi ea.
Când mama lor adoptivă era prea beată ca să funcţioneze, Izzy gătea şi se îngrijea ca micuţii să aibă haine curate pentru şcoală. La o zi după ce Izzy a terminat primul an de liceu, mama adoptivă a căzut cu maşina într-un lac şi a murit. După o săptămână, Izzy a fost trimisă în casa lui Peg şi Harry. Aşadar, când venea vorba despre elevul cel nou, ea îşi ştia lecţia.
Dar în anul acesta era diferit, dintr-o serie de motive. Integrarea putea fi mai grea întrucât cei mai mulţi copii din anul terminal erau împreună din primul an de studiu. Cel puţin, la fosta şcoală, în prima zi fusese la fel de începătoare ca toţi ceilalţi. Însă a fi elevul cel nou într-o clasă finală este ca şi cum ai strica o petrecere privată.
Acum, ţinea în mână formularul de la administraţie, aşteptând ca domnul Hudson să ridice ochii şi să îl ia. Simţea că ceilalţi elevi priveau curioşi spre partea din faţă a clasei, dându-şi coate, arătând cu degetul şi holbându-se. Profesorul stătea cu capul în jos şi citea.
