— Știu că nu ești nemiloasă, dar felul în care te decuplezi de emoțiile tale mă sperie, a zis Charlie vorbind încet.
— Nu pot face asta. Orice vrei de la mine, nu pot să-ți permit să vii aici cu pretenții, mai ales în seara asta.
S-a apropiat de ușa dormitorului ca să i-o închidă în față.
— Tot ce vreau de la tine, după cum zici tu, este să mă lași să-ți fiu alături. Asta este tot ce vreau.
A întins mâna spre ușă, ca să nu o poată închide.
— De ce? De ce vrei să-mi fii alături? a replicat ea, clătinând din cap.
— Pentru că te iubesc.
Ochii lui s-au umplut de lacrimi.
— Nu, iubești persoana care ai vrea să fiu. Persoana care speri că voi deveni într-o bună zi. Ei bine, eu nu pot fi acea persoană. Trebuie să mă
accepți așa cum sunt, a început ea să plângă. Nu mă iubești decât pentru că nu știi cine sunt cu adevărat.
— Poate că pentru mine nu contează cine ești cu adevărat, poate asta contează doar pentru tine. Și poate că cine sunt eu cu adevărat contează
doar pentru mine. Tot ce contează pentru mine este ca tu să fii fericită, să
te simți bine, și să reușești, și să devii cine trebuie să devii. Te iubesc, Willow, câteodată nici nu-mi dau seama de ce, ca să fiu sincer, chiar acum încerc să găsesc un singur motiv, dar dragostea nu e o tranzacție, n-are logică, e doar... o energie.
Willow s-a încruntat.
— O energie?
Charlie a zâmbit.
— Există sau nu. Și între noi există, cu siguranța, o să existe întotdeauna.
Willow a clătinat din cap.
— Ei bine, cred că energia asta a noastră ar putea să dispară în zece secunde.
— De ce?
Charlie și-a mușcat din nou buza.
Willow l-a privit fix cu ochii ei albaștri strălucitori.
— Pentru că sunt însărcinată și nu vreau copilul. Nu vreau să fiu mamă.
Charlie s-a sprijinit de peretele din spatele lui, cu ochii holbați la ea, apoi și-a prins capul între mâini.
— Și nu mă poți face să mă răzgândesc. Așa că nici să nu încerci, a adăugat cu voce tremurătoare.
Între ei s-a lăsat tăcerea, apoi Charlie s-a întins și a luat-o de mână.
— Îți mulțumesc că mi-ai spus, a zis el în șoaptă.
Willow s-a uitat la el cu ochii mari.
— Nu pot să fiu mamă, nu vreau să fiu mamă. Îmi pare rău, dar nu am instinct matern și nu știu dacă voi avea vreodată.
El a încuviințat din cap.
— Bine. Bine. Înțeleg. Dar am nevoie de un minut ca să procesez. A închis ochii și și-a sters lacrimile cu dosul mâinii. Pot să te îmbrățișez? a zis el.
— Da, dar nu am de gând să mă răzgândesc.
— Bine, înțeleg.
S-a întors spre ea și a îmbrățișat-o. Willow a rămas încordată la început, ținându-și brațele țepene pe lângă corp în timp ce el o ținea strâns, apoi a început să se lase moale la pieptul lui.
— Este în regulă, iubito. Totul va fi bine. Sunt alături de tine, bine?
— Bine, a zis ea încet.
— Poți să îmi spui ce se petrece cu tatăl tău? a întrebat el după o vreme. Am fost atât de îngrijorat în privința ta!
Willow și-a șters ultimele lacrimi de pe obraz.
— Era la Conacul Tiselor ieri, când a dispărut Sienna. Ei cred că a răpit-o pe Alice în urmă cu cincizeci de ani și acum cred că a luat-o pe Sienna. Nu a răpit-o, știu că nu a răpit-o, dar refuză să vorbească despre asta cu mine. Niciodată nu vorbește cu mine.
— Așchia nu sare departe de trunchi, a zis Charlie, zâmbind amar.
