32
Willow
Vineri, 22 decembrie 2017
Willow stătea pe marginea căzii, uitându-se fix la cele două linii albastre ale testului de sarcină pe care îl cumpărase de la supermarket în drum spre casă, după plimbarea până la vechiul sanatoriu.
Ciclul îi întârziase aproape o lună și îi era rău de câteva zile, dar pusese totul pe seama stresului de la muncă, iar confirmarea acesta era un șoc prea greu de suportat.
Telefonul a început să sune în geantă, s-a ridicat și s-a apropiat de el.
— Alo?
— Willow, sunt Mike. Vești bune, am primit undă verde la ședința de astăzi. Proiectul a fost aprobat. Felicitări, fetițo, totul ți se datorează.
Willow simțea bubuiturile inimii în urechi.
— Mulțumesc, Mike, a zis ea.
— Vor începe demolarea casei parohiale fără întârziere.
Dezvoltatorii abia așteaptă să înceapă.
— Serios? Cu tot ce se întâmplă acum? Adică, chiar dacă Sienna a dispărut?
— Dap, poliția a spus că totul este în ordine. Este clar că nu se află
acolo și casa se află la o distanță destul de mare de Conacul Tiselor ca să
nu cauzeze probleme. Vor să o pună la pământ chiar acum, ca să se apuce să sape fundația. Nu ne permitem și alte întârzieri.
— Bine, a zis Willow. Deși, după cum știi, vor avea multe întârzieri de îndată ce vor începe să facă săpături și vor descoperi rămășițele umane îngropate acolo.
Mike a tăcut mâlc. Aproape că auzea cum i se învârt rotițele în creier la celălalt capăt al firului.
— Nu înțeleg de ce ai simțit nevoia să mă minți și să umbli pe la spatele meu, Mike. Nu mi se pare un comportament foarte frumos.
A urmat o tăcere ucigătoare până ce Mike a vorbit din nou.
— N-o lua personal, Willow. Uneori trebuie să încalci câteva reguli ca să ajungi unde trebuie. Ar trebui să fii mândră de tine: numele tău este asociat unui proiect imobiliar deschizător de drumuri, dărâmarea a doua
clădiri de pe lista monumentelor istorice, aflate în zonă rurală, lucru despre care toată lumea spunea că este de-a dreptul imposibil.
— Numele meu este pe un document care zice că nu sunt rămășițe umane pe un teren unde se află o grămadă de rămășițe umane.
Construcția va fi întârziată luni întregi, dacă nu chiar ani, la un cost de sute de mii de lire pentru dezvoltator și vor vrea să găsească un vinovat.
— Ce-ar fi să vii la birou ca să discutăm despre asta? Poate mergem la cină.
— Nu, mulțumesc, a zis ea, cu voce ezitantă. Am nevoie de timp să
mă gândesc. Dar știu că nu sunt prima persoană căreia i-ai făcut așa ceva.
— Nu prea îmi place tonul tău, Willow. Nu sunt o persoană pe care să vrei să ți-o faci dușman.
— Ei bine, poate că nici eu nu sunt.
Cu inima bătându-i puternic în piept, a încheiat apelul, apoi și-a cufundat capul între palme și a început să plângă. Încercase să pară
puternică, dar avea inima frântă. Mike era un om influent în lumea arhitecturii și va avea grijă să nu mai lucreze niciodată în acest domeniu dacă spunea adevărul despre ceea ce făcuse. Și cum ar ajuta dacă ar spune adevărul? Tocmai asupra ei ar avea să se reflecte rău, pentru că nu verificase toată documentația înainte de fi depusă.
Oricum o dădea, ea ieșea cel mai rău.
Dar cum îl putea lăsa să o trateze astfel? Ar stabili un precedent pentru restul carierei sale. După un an de muncă istovitoare, ar fi trebuit să fie în culmea fericirii că proiectul primise aprobarea consiliului, dar ea se simțea complet descurajată.
Ultimele douăzeci și patru de ore îi dăduseră toată viața peste cap.
Sienna dispăruse, nici nu-i venea să creadă. Tatăl ei fusese dus la interogatoriu pentru răpire, cariera îi era amenințată, iar acum descoperise că era însărcinată.
Și-a coborât privirile spre testul de sarcină, străduindu-se să-și aducă
aminte când se întâmplase. Lucrase atât de mult la proiectul Tiselor și nu dăduse atenție unui virus stomacal în urma cu câteva săptămâni, care probabil făcuse ca pastila anticoncepțională să nu mai aibă efect, dar ea și Charlie abia dacă se văzuseră în ultima vreme, ca să nu mai vorbim despre sex. Deși nu era nevoie decât de o singură dată...
A oftat din greu. Era întotdeauna atât de atentă, știind că nu vrea să
aibă copii decât în viitorul îndepărtat – și poate nici atunci. Abia putea avea grijă de ea, darămite de un copil, și se luptase cu dinții și cu ghearele ca să-și construiască această carieră pe care o iubea. Nu voia să renunțe și nici să lase copilul la creșă de dimineața până seara. Dacă ar fi luat vreodată hotărârea să fie mamă, nu s-ar fi putut întâmpla decât atunci când avea s-o poată face corect, dedicându-se copilului. Nu acum.
Era evident că pentru Charlie lucrurile stăteau altfel. Abia aștepta să
