A sărit peste gardul din lemn și a făcut semn automobilului, care a oprit lângă ei. S-au urcat împreună în față, iar Bella a ținut strâns mâna lui Alfie când treceau peste hârtoape. Lumina soarelui de iarnă trecea prin parbriz, ca un semn de la Eli care îi veghea.
Bella a încercat să nu se gândească la ce se va întâmpla când vor ajunge în Portsmouth. Nu putea decât să se roage să găsească o slujba unde să fie primită împreună cu Alfie. Avea șapte ani acum, și știa să
crească zarzavaturi în grădină; dacă avea noroc, cineva l-ar fi putut considera util. Dacă nu, aveau o singură opțiune: azilul pentru săraci. Un loc unde aveau să fie despărțiți.
Au privit câmpurile care treceau în viteză pe lângă ei, iar când au ajuns în dreptul vechii case parohiale, i-a șoptit lui Alfie la ureche:
— Casa aceea este a ta, Alfie, să nu uiți niciodată.
— Nu uit, mamă, a zis el.
— Să te întorci aici într-o zi și s-o iei înapoi, mă auzi? a spus ea, sărutându-l pe obrajii trandafirii. Promite-mi.
— Îți promit, mamă, a zis el, iar Bella a închis ochii și s-a rugat ca momentul acesta fericit, care se temea că va fi ultimul, să nu se termine niciodată.
30.
LEO
Ajunul Anului Nou, 1969
— Alice?
Leo a privit în jur. Deodată, se lăsase tăcerea; după ce văzuse cățelul lui Alice de pe drum și o auzise pe Alice strigându-l, Leo se repezise spre casa parohială, căutându-i pe amândoi.
— Alice, unde ești? Răspunde-mi! Mama e îngrijorată din cauza ta, trebuie să ne întoarcem acasă, acum! a strigat Leo, oftând frustrat.
O auzise strigându-l pe Snowy, așa că știa că e OK, era doar nesuferită – ca de obicei. Trebuia doar s-o găsească și s-o tragă după el acasă, la mama lor înnebunită de grijă. Părinții lor erau atât de obsedați de Alice, s-a gândit el uitându-se pe pământul acoperit de zăpadă după
urmele pașilor ei și oftând din nou. Dacă ar dispărea el, se îndoia că ar băga de seamă sau că le-ar păsa.
În liniștea stranie a nopții, un zgomot ciudat l-a distras din căutările lui, un zgomot înfundat, venit din pământul de sub casa parohială. Leo s-a luat după sunet până în spatele casei, unde l-a văzut pe Alfie chinuindu-se cu tractorul, în încercarea de a băga cupa uriașă a excavatorului pe sub carcasa unei vite. Excavatorul patina și se opintea pe gheață, iar motorul tremura și huruia nervos, în timp ce Leo se uita fascinat.
Leo s-a întors la casa parohială și a strigat-o din nou pe Alice. Era întuneric beznă de acum, iar el nu îndrăznea să se întoarcă fără ea.
— Alice! Ai să dai de o mare belea dacă nu ieși în clipa asta! a strigat el, punându-și mâinile apărătoare ca să se uite pe fereastră înăuntru, când Alfie a scos un răcnet.
Leo s-a repezit împrejurul casei, spre locul în care Alfie, care se dăduse jos de pe tractor, era acum prins între carcasa vitei moarte și dinții cupei de excavator.
Alfie se lupta disperat să se tragă din spațiul în care se prinsese. În câteva clipe, l-a văzut pe Leo stând și uitându-se la el, și a început să-i strige să-l ajute. Dar Leo nu era în stare să se miște sau să-si ia ochii de la dezastrul care se desfășura în fața lui. S-a simțit incapabil să acționeze. Se
simțea ca și cum furia tatălui său îl ținea pe loc, împiedicându-l să-l ajute pe Alfie, care refuzase tot anul să plece din casa parohială, făcându-i viața imposibilă lui Richard.
În timp ce asculta strigătele disperate ale lui Alfie, Leo a început să
se simtă surescitat. Era asta ocazia să-l facă pe tatăl lui să-l iubească? Era șansa lui de a schimba totul? De a-l face pe tatăl lui să se uite la el așa cum se uita la Bobby?
— Ajută-mă, Leo! a strigat Alfie la el disperat, cu panica citindu-i-se în ochi, în timp ce excavatorul îl îngropa de viu în noroi și în zloată.
Dar Leo nu se putea mișca. Dacă tatăl lui nu voia ca el să îl ajute pe Alfie, dacă afla că ar fi putut să scape de el, în schimb Leo l-a ajutat? Nu l-ar fi iertat niciodată.
Deodată, Alice a apărut de nicăieri și a început să alerge spre tractor.
Era îmbrăcată într-o rochiță roșie și pantofiori roșii de petrecere, acoperiți de zloată și noroi, dar alerga spre el de parcă era încălțată cu pantofi de sport.
— Alfie! Leo, ajută-l! De ce nu îl ajuți?
Înainta ca un fulger, alergând peste câmpul acoperit cu zăpadă, fără
să se gândească la ea, împiedicându-se și căzând, apoi ridicându-se și aruncându-se spre excavatorul care țipa și urla ca un animal prins în capcană, în timp ce masa de metal se răsucea și se întorcea.
Trezit din transă, Leo a început să alerge, încercând să o ajungă din urmă, și să o prindă de mână. Dar ea a reușit să se smulgă din prinsoare, aruncându-și trupșorul, fără nici un gând la ea însăși, sub dinții scrâșnind ai mașinăriei care era pe punctul de a se răsturna.
Leo a privit îngrozit cum a început să tragă de hainele lui Alfie, străduindu-se să-l elibereze. Era micuță, dar foarte hotărâtă și țipa de încordare și de efort. Înainte ca Leo să ajungă la ei, a văzut că rochița i s-a prins sub excavatorul care aluneca în josul malului. În curând urma să fie prinsă cu totul și să fie trasă în jos odată cu excavatorul care se afunda tot mai mult în șanțul din jurul câmpului.
— Alice, dă-i drumul! Dă-mi mâna! a strigat el.
Îi vedea fața schimonosită de panică în timp ce încerca să se tragă în sus, dar dinții excavatorului o prinseseră în strânsoarea lor. El a început să lovească înnebunit pământul de sub ea, până ce, cu greu, a reușit să
îndepărteze destul pământ înghețat ca Alice să se poată elibera.
Motorul tractorului ardea de efort, scoțând un fuior de fum negru.
— Ajută-mă, Leo, ajută-mă. E prins acolo.
— Alice, dă-i drumul, a zis el.
Când a tras-o de talie cu toată puterea de care era în stare, un dinte al excavatorului s-a prăbușit peste ei, lovind-o pe Alice la cap. Fata a scos un țipăt de durere și un firicel de sânge i s-a scurs în ochi.
