— Alice, pentru numele lui Dumnezeu, prinde-te de mâna mea.
Trebuie să te trag afară, altfel vei muri aici, a țipat el, abia auzindu-și vocea din cauza zgomotului de metal zdrobit.
În cele din urmă, Alice a dat drumul mâinii lui Alfie și, după o ultimă sforțare supraomenească din partea lui Leo, s-a eliberat. După
câteva secunde, motorul și-a dat sfârșitul și excavatorul s-a prăbușit cu un zgomot asurzitor peste Alfie.
Alice s-a uitat la Leo, cu fața scăldată în lacrimi.
— De ce nu l-ai ajutat? De ce ai stat și te-ai uitat? Te urăsc, Leo, te urăsc.
Sângele îi curgea în păr și în ochi, amestecându-se cu lacrimile.
Leo a rămas pe loc, holbându-se la sora lui, gâfâind din pricina șocului și a ororii a ceea ce se întâmplase.
— Nu știu, îmi pare rău. Nu știu de ce nu l-am ajutat.
Alice s-a uitat la dezastrul de lângă ea și a început să plângă în hohote.
— E acolo, jos, tatăl lui Nell e sub tractor.
— Alice, Alice, ești aici?
Leo și Alice au întors capul și l-au văzut pe Bobby venind prin luminiș. Fără nici o ezitare, Alice a început să alerge spre el.
— Bobby, ajutor!
Preț de o clipă, Leo s-a uitat la rămășițele tractorului, incapabil să îl privească pe Bobby și ce urma să descopere. Dar o auzea pe Alice plângând și spunându-i ce se întâmplase. Trebuia să plece. Adunându-și puterile, s-a întors și a pornit în fugă în direcția șoselei, în susul aleii, alergând cât de repede îl duceau picioarele înapoi la petrecerea de la Conacul Tiselor, unde mama lui, disperată, își pierdea speranța de a-si mai vedea fetita în viată.
31.
Vanessa
Vineri, 22 decembrie 2017
Vanessa stătea pe un scaun în fața camerei în care fusese adus Bobby James pentru interogatoriu.
— Am făcut cerere la magistratură pentru o prelungire, pe baza gravității infracțiunii, a zis detectivul Mills, dar el nu vorbește, iar noi nu am găsit ADN care să îl implice în vreun fel nici în apartament, nici în mașina lui. Așa că nu îl mai putem ține mult timp.
— A spus ce căuta în casa noastră la momentul dispariției Siennei?
— Nu, refuză să spună. Dacă îl puteți convinge să vă spună asta, vom face un pas înainte.
— Pot să intru acum? a întrebat Vanessa. Singură?
— Vom urmări prin oglindă, a zis Mills.
Vanessa s-a ridicat, simțindu-se vlăguită. Era aici, la aproape cincizeci de ani de la noaptea în care dispăruse Alice, când îi implorase să
o lase să vorbească cu Bobby, când își legase toate speranțele de el – la fel ca și acum. A deschis ușa, apoi a închis-o în urma ei.
Timpul nu fusese îngăduitor cu Bobby James. Era un bărbat înalt, cu un chip tras, o gură îngustă și păr negru care începea să se rărească. Avea o paloare cadaverică ce dădea ochilor lui albaștri reci un aspect de intensitate electrică.
Fuma o țigară lăsat pe spate în scaun, cu picioarele lungite în față și încrucișate la glezne.
— Bună, Vanessa, a zis el.
— Bună, Bobby.
Și-a tras un scaun și s-a lăsat pe el.
Au stat o vreme fără să spună nimic, până când Bobby și-a strivit țigara în scrumiera.
— Am auzit că nici acum nu vrei să cooperezi, a zis Vanessa. Cred că
te-ar ajuta dacă măcar ne-ai spune ce căutai ieri la Conac. Este cam mare coincidența, nu crezi?
Vocea îi tremura.
El a ridicat privirile spre ea și a zâmbit.
— Pe mine m-ar ajuta, nu-i așa, Vanessa? Văd că nu te-ai schimbat deloc.
A clătinat din cap.
— Ce vrei să spui? a întrebat scurt Vanessa.
— Vreau să spun că, după toate prin câte ai trecut, după toată
