— Alfie, rămâi aici, la căldură, nu lăsa focul să se stingă, a zis ea, trăgându-și ghetele grele, negre și învelindu-și umerii cu șalul înainte de porni prin furtună.
Îi adusese pe lume pe primii doi copii ai lui Evelyn – Eli și fratele lui mai mic, Richard – și ambele nașteri fuseseră dificile. Evelyn era o femeie al cărei travaliu părea să nu se mai sfârșească. Ea era minionă, canalul nașterii era mic și era nevoie de multă răbdare, ceea ce Tessa era convinsă
că îi lipsea doctorului Jenkins. Trebuia să se poată mișca prin cameră în timpul travaliului și la ambii copii dăduse naștere stând de-a bușilea pe podeaua dormitorului ei de la Conacul Tiselor, dar fără îndoială doctorul Jenkins o fixase în scărițe și folosea forcepsul pentru a încerca să scoată
copilul cu forța.
În timp ce alergau de la marginea pădurii pe aleea din piatră a imensului conac în stil georgian, amintirea certei avute chiar în acea dimineață cu Wilfred Hilton o umplea de tristețe.
— Vreau ca tu și bastardul acela să plecați de la casa parohială și de pe pământul meu, îi spusese el. Nu aduci decât rușine Bisericii și familiei mele. Te văd cum încerci să le ascunzi pe femeile acelea cărora le induci avorturi spontane; crezi că dacă le aduci aici în miezul nopții nu vom observa? Ești o rușine, doamnă James, cu toate secretele și ierburile și leacurile tale organice. Avem nevoie de doctori adevărați, ca doctorul Jenkins, nu de vrăjitoare ca tine, care îl urăsc pe Dumnezeu și răspândesc ura față de practicile medicale corecte, ca pe un cancer în toată
comunitatea noastră.
De când devenise moașă, femeile o întrebau mereu cum să scape de pruncii care creșteau în pântecul lor. Le ascultase întotdeauna înțelegătoare, dar știa că este ilegal: ajungeai la închisoare dacă provocai un avort. Dar nu legea o împiedica, ci instinctele ei – își dedicase viața salvării copiilor, nu uciderii lor –, așa că în schimb le oferea alinare. Le asculta și nu le judeca, pentru că știa că o femeie are motivele ei să nu
dorească un copil. Poate avea deja prea mulți de crescut, sau era slăbită
după atâtea nașteri, încât încă una ar omorî-o – și, fără ea, ce s-ar alege de ceilalți copii ai ei? Acestor femei le dădea ierburi care erau recomandate pentru provocarea menstruației, dar majoritatea nu avea efect. Câteva femei fuseseră atât de disperate, încât amenințau să se omoare. Femeile acestea o tulburau cel mai mult. Dacă nu le-ar fi ajutat, ar fi putut bea înălbitor sau ar fi putut încerca singure cu un ac sau o andrea sau prin alte metode care aveau adesea consecințe înfiorătoare. Era o lume a bărbaților și puțini știau ce suferințe avea de îndurat o femeie pentru plăcerea lor.
— Și ce l-au învățat pe doctorul Jenkins la școală? ripostase ea la vorbele lui Wilfred Hilton. Câți copii a adus pe lume? Nu înveți la școală
cum să alini suferința unei mame abia destul de mare ca să aibă un copil, care mai are puțin și moare de durerea facerii. Sau pe una care nu poate scoate copilul pentru că are canalul prea îngust.
— Rușine, doamnă James. Ai vrăjit toate femeile din sat cu limba ta ascuțită. Vreau să plecați de aici mâine.
Traversând casa și urcând scările spre dormitorul lui Evelyn, gândul la tot sângele pierdut era cel care o împingea înainte. Copilul se întorsese, iar Evelyn era probabil slăbită din cauza sângerării, poate chiar incapabilă să mai împingă copilul. Oricare ar fi fost sentimentele ei pentru Wilfred Hilton, Tessa trebuia să încerce să își ajute prietena.
Dar când a pășit în dormitor, nimic nu ar fi putut să o pregătească
pentru scena din fața ei. În cei treizeci de ani de când era moașă nu văzuse niciodată atâta sânge. Cearșafurile albe pe care zăcea și cămașa de noapte ivorie a lui Evelyn erau toate roșii. Evelyn era întinsă în centrul patului cu coloane, palidă și lipsită de viață, cu picioarele în scărițe, iar doctorul se sforța să tragă de picioarele copilului, care avea capul încă
înăuntrul ei.
— Pentru numele Domnului, fă ceva! a strigat doctorul când a zărit-o pe Tessa. Umerii copilului s-au blocat. Nu pot să scot copilul. Am tăiat-o, dar tot nu iese.
Se uita în sus la ea, gâfâind de epuizare, iar sângele i se încleiase pe brațe până la coate.
Tessa s-a repezit la Evelyn și i-a coborât cu grijă picioarele din scărițe. Și-a dat seama văzând cum arată și văzând tot sângele scurs, că
era prea târziu să o mai salveze. Dar picioarele copilului se mișcau; poate că mai era speranță pentru copil. În grabă, a pipăit abdomenul lui Evelyn, căutând umărul copilului și apoi a apăsat pe stomacul ei, deasupra osului pelvian.
— Ce faci? a gâfâit doctorul, cu chipul maroniu și scăldat în sudoare.
— Încerc să disloc umărul copilului, a răspuns Tessa. Ajută-mă să o așez de-a busilea.
Doctorul s-a uitat la ea cu ochii măriți de groază.
— Nici gând! Nu vreau să mai am nimic de-a face cu asta!
Și-a luat geanta și s-a repezit spre ieșire, cu cămașa albă împroșcată
de sângele lui Evelyn.
Tessa l-a privit cum pleacă, știind ce însemna asta: că o va învinui pe ea pentru ceea ce făcuse el, iar munca ei de moașă va lua sfârșit. S-a uitat la Evelyn, apoi la Sally care se făcuse mică în hol și plângea încetișor.
— Ajută-mă! a zis ea scurt, împietrită de teroare. Sally, tu m-ai implorat să vin, te rog, Evelyn are nevoie de tine.
Fata a ridicat ochii spre Tessa, apoi a încuviințat din cap și a făcut câțiva pași spre ea. Împreună au întors-o pe Evelyn, apoi Tessa a pătruns cu o mână în pântecul ei și cu mult efort a întors copilul.
— Împinge, Evelyn, a șoptit în urechea prietenei sale când s-a pornit următorul val de durere.
Evelyn și-a folosit ultimele rămășițe de putere ca să împingă, iar Tessa a tras cu toată forța și copilul a ieșit: o fetiță frumoasă, cu picioare lungi și albe, iar buzele ca bobocii de trandafiri pătate cu albastru.
Au trecut câteva minute lungi în care Sally a plâns cu suspine în colțul camerei, iar Tessa a rămas pe podea, suflând în gura copilului și frecându-i burtica moale, încercând disperată să redea copilului viața.
Într-un final a renunțat și a privit spre Evelyn, care nu mai respira.
Nu și-a dat seama când a intrat Wilfred Hilton în cameră, cu doctorul agitându-se pe urmele lui, dar nu a auzit nici strigăte, nici urlete de furie; a ignorat-o în întregime și s-a apropiat cu pași mici de soția lui, a privit la pielea ei de porțelan, apoi la copilul lipsit de viață, înainte de a trage cearșaful peste fața lui Evelyn. Tessa s-a ridicat nesigură în picioare și a așezat copilul mort în pătuțul de lângă ușă.
— Ce caută aici Tessa James, doctore Jenkins?
— A intrat cu forța, domnule Hilton. Când am plecat, doamna
Hilton și bebelușul erau în viată, a zis doctorul.
— Sally, cheamă poliția, a zis Hilton.
Frica a prins inima Tessei ca într-o gheară. Nu s-a gândit decât la Alfie, rămas singur lângă foc în vechea casă parohială, nepotul pe care Wilfred Hilton îl dezmoștenise și de care ar face orice să se vadă scăpat.
