i s-a accelerat și pereții clădirii au început să se strângă în jurul ei.

În ciuda faptului că era capătul liniei pentru proiectul imobiliar Parcul Tiselor, iar demolarea casei parohiale putea să aibă loc peste numai câteva zile, nu avea cum să șteargă vreodată noaptea aceea din viețile lor. Îmbarcarea în acest proiect nu o ajutase să afle mai multe despre cele întâmplate cu tatăl ei și sora lui, Nell, ci o făcuse să se simtă

vinovată pentru trădarea față de tatăl ei și să se poarte într-un fel care, privit retrospectiv, nu o făcea să se simtă mândră.

Tatăl ei avea dreptate: ar fi trebuit să lase în pace trecutul.

Se juca cu focul.

Conacul Tiselor și mica Alice erau o menghină din care nu vor putea scăpa niciodată.

3.

NELL

Decembrie 1969

— Hopa sus, Nell James, a șoptit Bobby, scuturând-o pe sora lui, ca să o trezească. E timpul pentru muls.

— E miezul nopții.

— Nu, e ora cinci dimineața. Vrei să vii cu mine, sau rămâi în pat?

— Vin. Nu pleca fără mine, Bobby, a zis Nell, dând într-o parte pătura și căscând.

Bobby a zâmbit către surioara lui cea caraghioasă, cu ochi albaștri care priveau direct prin el, părul castaniu închis al mamei lor și un năsuc presărat cu pistrui. Păstra pe față roșeața somnului. Bobby i-a luat salopeta cu bretele, puloverul și șosetele groase de la capătul patului ei din fier forjat și le-a așezat lângă ea.

— Visam că Molly a fătat cățelușii și îmi lingeau urechea, a zis Nell, frecându-se încet la ochi. Crezi se vor naște în curând, Bobby?

— Ești obsedată de cățeluși, iar ei nici nu s-au născut încă, a zis el și a zâmbit.

— Aș vrea ca tata să o lase înăuntru, lângă foc. Sărmanii puiuți nu se pot naște în hambar, în zăpadă, o să moară.

— Ei, tata are multe pe cap deocamdată, Nell. Cățeii nu sunt pe lista lui de priorități. Bobby a oftat din rărunchi. Îmbracă-te repede, e un frig năprasnic afară. Pământul a înghețat bocnă.

Nell a aruncat o căutătură spre fratele ei. Părea supărat, cum se întâmpla de fiecare dată când tatăl lor era în toane proaste.

— L-am auzit pe tata vorbind cu tine aseară, Bobby, a zis ea, deschizând ochii mari. Spunea ceva despre poliție. Ce s-a întâmplat?

Bobby a lăsat privirile în jos. Nell își dădea seama că este supărat; întotdeauna știa ce simte. Va încerca să schimbe subiectul, pentru că știa că va începe să pună prea multe întrebări, dar rareori îi funcționa stratagema.

— A fost un incendiu la hambarul familiei Hilton, a zis el, ridicând ochii și văzând chipul lui Nell cuprins de panică. Nu s-a întâmplat nimic.

A fost un accident, Nell, Richard l-a stins și nu a fost rănit nici un animal.

— Cum adică un accident? Ce s-a întâmplat?

Ochii lui Nell începeau să se umple de lacrimi.

Bobby a făcut o pauză lungă, ezitând înainte de a-i spune adevărul.

— Ardeau niște lemne vechi. Erau prea aproape de intrarea în hambar și câteva scântei au zburat pe un balot de fân, care s-a aprins. Din fericire, l-am văzut de pe câmp și am dat fuga spre casă, am dat alarma, iar Richard l-a stins.

Nell s-a încruntat când Bobby a vrut să se îndepărteze.

— Și de ce a vrut poliția să vorbească cu tine?

— Pentru că a fost o pagubă mare, iar Richard va trebui să ceară să o acopere asigurările, așa că are nevoie ca eu să spun că a fost vina mea.

— Ce sunt a-sigurările? a întrebat Nell, chinuindu-se să pronunțe cuvântul.

— Uite, Nell, nu este un lucru cu care să îți bați capul.

Bobby i-a pus în picioare ciorapii groși, de lână.

— De ce a vrut Richard să iei vina asupra ta? Nu ar fi trebuit să faci asta, Bobby, nu trebuie să spui minciuni. Și mai ales celor de la poliție, a zis Nell privindu-l cu ochii larg deschiși. Cine a pornit focul?

— Leo, dar nu a vrut, doar că uneori nu gândește. Richard l-a certat foarte rău.

Bobby a rămas tăcut, pierdut în gânduri; părea trist, și-a zis Nell.

— Alice zice că îl bate pe Leo cu o curea. Nu-mi place de Richard.

Nu trebuie să ai încredere în el. O să ne ia casa, a zis ea.

— De unde știi asta? a întrebat Bobby, încruntat.

— L-am auzit pe tata vorbind cu bărbatul îmbrăcat în costum care a venit la ușă aseară. Tu erai la muncă, iar tata credea că eu dorm. L-am auzit pe bărbatul acela spunând că Richard Hilton vrea să dărâme casa parohială și să construiască niște case noi. A vândut deja tot pământul.

— Da, dar vezi tu, Richard mi-a spus că o să aibă grijă de noi după ce se perfectează afacerea.

— Dar nu este casa lui, ca să o dărâme. Este casa lui tati. Tatăl lui i-a lăsat-o. Asa spune tata.

— Nu este atât de simplu, Nell. Ești prea mică să înțelegi.

— Ba nu sunt. Nu-mi place de Richard. Să nu ai încredere în el, Bobby, se poartă îngrozitor cu Leo.

— Dar cu prietena ta, Alice, se poartă bine. Haide, trebuie să te

îmbraci și nu-l întreba pe tata despre casă. Nu e în toane bune astăzi.

— Dar unde vom locui, Bobby?

— Vom vedea, Nell. Nu începe să plângi. Și, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai spune nimic despre cățeluși.

— Ah, Bobby, chiar crezi să o să îi lase să stea în hambar? a zis Nell, uitând, se pare, de iminenta pierdere a casei. O să mă lase să vad cum se nasc, așa cum face cu vițicile? Sper să trăiască, măcar doi dintre ei, ca să îl iau eu pe unul și Alice pe celălalt. Mama ei i-a dat voie. Alice nu s-a hotărât ce nume să îi pună, dar eu o să îi spun Snowy celui care va fi al meu.

— Să știi că vorbești mai mult decât oricare alt om pe care îl cunosc, Nell James, a zis Bobby. Vorbești în somn, vorbești când mănânci, vorbești chiar și în timp ce plângi.