Scrisoarea, ca și plicul, erau pregătite pentru aniversarea mea de 29
de ani. 13 ianuarie, ziua mea. La șapte luni după ce a murit, ceea ce făcea ca totul să pară suprarealist, ca într-un vis. Am început să citesc.
Dragă January,
De obicei, dar nu întotdeauna, scriu aceste scrisori de ziua ta, dar mai e cevapână la aniversarea de 29 de ani și vreau să fiu gata să ți-o dau atunci, și pe asta șicelelalte scrisori. Așa că încep mai devreme.
Scrisoarea conține o scuză, așa că mi-ar displăcea enorm să-ți dau un motivsă mă urăști chiar înainte de a-ți sărbători ziua de naștere, încerc să fiu curajos.
Însă uneori îmi fac griji că adevărul nu merită. Într-o lume perfectă, tu nu ai aflaniciodată despre greșelile mele. Sau, mai degrabă, nici nu aș avea ocazia să le fac.
Dar, firește, le-am făcut, și mi-am petrecut ani din viață gândindu-mă cesă-ți spun. Tot revin asupra ideii că vreau să mă cunoști. Ar putea suna egoistdin partea mea și chiar este. Dar nu edoaregoist din partea mea, January. Dacă
și când adevărul va ieși la iveală, nu vreau să te zguduie. Vreau să știi că dincolode greșelile mele, dincolo de orice lucru bun sau rău pe care l-am făcut, dragostea
mea pentru tine a fost mai mare și de neclintit.
Mi-e teamă de ce o să-ți facă adevărul. Mi-e teamă că nu vei putea să mă
iubești așa cum sunt. Mama ta a avut ocazia să ia această hotărâre pentru eaînsăși, iar tu meriți același lucru.
1401 Queen’s Beach Lane. Seiful. Cea mai frumoasă zi din viața mea.
Am dat fuga pe scări și am intrat valvârtej în dormitorul principal.
Fața de masă era încă strânsă sub ceas, lăsând la vedere seiful. Inima îmi bătea nebunește în piept. Trebuia să-l nimeresc de data asta. Am crezut că trupul o să mi se sfărâme în două de la greutatea care-mi apăsa pieptul dacă nu îl nimeream. Am tastat cifrul, același mâzgălit în colțul din dreapta al scrisorii. Ziua mea de naștere. Luminițele s-au aprins în verde, iar încuietoarea a scos un clinchet.
Două lucruri se aflau în seif: un teanc gros de scrisori, strânse într-un elastic lat din cauciuc, și o cheie pe un breloc albastru din PVC. Cu litere albe, erau trecute cuvintele PORTUL SWEET HARBOR, NORTH BEAR
SHORES, MI.
Am scos mai întâi teancul de scrisori și m-am uitat lung la ele.
Numele meu era trecut pe fiecare dintre ele, într-o varietate de tipuri de cerneală, scrisul de mână devenind din ce în ce mai apăsat și mai hotărât cu cât mergeam mai în spate. Am strâns teancul de scrisori la piept, un suspin răzbătând din mine. Fuseseră atinse și de el.
Undeva pe drum, uitasem asta despre casă. Însă era ceva diferit.
Acolo era scris numele meu, o bucățică din el fusese sculptată și lăsată în urmă pentru mine.
Și știam că aveam să supraviețuiesc după ce le-aș fi citit pentru că
supraviețuisem tuturor celorlalte lucruri din această seară. M-am împleticit pe picioare și am plecat, luând cheile mașinii în drum spre ușă.
GPS-ul telefonului a găsit portul fără nici o problemă. Era la doar câteva minute depărtare. Două viraje și am ajuns în parcarea întunecată.
Nu mai era nimeni în jur. Doar două mașini, probabil ale angajaților, dar, pe când am pornit-o înspre doc, nimeni nu s-a grăbit să mă alunge. Eram singură, cu pleoscăitul tăcut al apei de pilonii docului, cu legănatul și clipocitul ușor al bărcilor lovindu-se de lemn.
Nu știam ce căutam, dar știam că era ceva. Am strâns scrisorile în mână, mergând de-a lungul docului, în susul și în josul drumurilor neumblate.
Și iat-o acolo, cu litere curate, albe-albastre, cu velele ridicate.
January.
Am urcat nesigură la bordul ei. M-am așezat pe banchetă și am rămas cu privirea pierdută în larg.
— Of, tata, am șoptit eu.
Nu eram sigură dacă era cazul sau nu să cred în viața de apoi, dar m-am gândit la timp și mi l-am închipuit aplatizându-se, așa încât fiecare moment din spațiu să devină unul singur. Aproape că-i auzeam vocea.
Aproape că-l simțeam atingându-mă pe umăr.
M-am simțit din nou atât de pierdută. De fiecare dată când începeam să-mi găsesc calea, părea că mă îndepărtez și mai mult. Cum puteam să mă încred în ce aveam eu și Gus? Cum puteam să mă încred în propriile sentimente? Oamenii erau complicați. Nu erau niște probleme de matematică; ci o colecție de sentimente, decizii și de noroc chior.
Lumea era și ea complicată, nu un film franțuzesc cețos, ci o zăpăceală
oribilă, un dezastru, stropit cu lumină și iubire și înțelesuri.
Însă mi-era teamă că eram prea frântă ca să mai supraviețuiesc complicațiilor.
O briză mi-a făcut plicurile din poală să foșnească. Mi-am dat șuvița de păr din ochii înlăcrimați și am deschis prima scrisoare.
Dragă January,
Azi e ziua în care te-ai născut. Știam că trebuia să mă aștept la asta de lunibune. Nu a fost o surpriză. Eu și mama ta te-am dorit foarte mult, chiar dedinainte să începi să exiști măcar.
Însă nu m-am așteptat de la ziua de azi să simt de parcă m-aș fi născut și euîncă o dată.
M-ai făcut să fiu un om nou: tatăl lui January, și știu că asta voi rămânepentru tot restul vieții mele. Te privesc acum, January, în timp ce scriu acesterânduri, și abia pot să trec cuvintele pe hârtie.
