Am simțit că privirea lui Gus zăbovește asupra mea. Mi-am închipuit că simțise cum creierul meu îl făcea bucăți-bucățele. Mi le-am închipuit pe Lauren și Maggie simțind că noaptea asta fusese o greșeală

teribilă.

Pete s-a întors cu încă un pahar albastru plin cu vodcă lăptoasă, iar Gus i-a mulțumit pentru el. Eu am tras adânc aer în piept, în timp ce Pete s-a strecurat pe scaun.

Putea noaptea asta să fie mai rea de atât?

Labradorul cel mai aproape de mine s-a pârțâit zgomotos.

— Bine, atunci! a spus Pete, bătând din palme.

Ce naiba! Mi-am scos vinul din plasă și am tras o dușcă. Maggie a chicotit de pe canapea, iar labradorul s-a întors pe cealaltă parte și și-a îngropat fața între perne.

— Clubul de lectură Roșu, Rusul alb și Albastru1 este acum în 1 Denumirea clubului face referire la culorile steagului american, unde albul este

sesiune și mor de nerăbdare să aud ce păreri aveți despre carte.

Maggie și Lauren au schimbat o privire în timp ce au sorbit din cocktailul lor. Maggie și-a pus paharul pe masă, plesnindu-și apoi ușor coapsa.

— Fir-aș a naibii, mi-a plăcut la nebunie!

Râsetul lui Pete era răgușit, dar călduros.

— Ție îți place totul, Mags.

— Ba nu! Nu mi-a plăcut bărbatul spion – nu principalul, celălalt.

Era țâfnos.

Spioni? Erau spioni în Revelații? M-am uitat la Gus, care arăta la fel de mirat ca mine. Avea gura întredeschisă, iar paharul de White Russian i se odihnea pe coapsa stângă.

— Nici mie nu mi-a plăcut de el, a fost de acord Lauren. Mai ales la început, dar s-a mai dat pe brazdă spre final. Când am aflat povestea despre legăturile mamei lui cu URSS-ul, am început să-l înțeleg.

— A fost o idee bună, a continuat Maggie. În regulă, retrag ce am spus. Spre final, a început și mie să-mi placă. Dar nu a fost frumos cum s-a purtat cu agenta Michelson. Pentru aia nu are nici o scuză.

— Nu, normal că nu, a intervenit Pete.

Maggie a făcut un gest scurt din mână.

— Un misogin și jumătate.

Lauren a încuviințat din cap.

— Ție cum ți-a plăcut revelarea geamănului?

— Sincer, m-a plictisit puțin și o să-ți zic și de ce, a răspuns Pete.

Apoi ne-a spus de ce, însă eu abia dacă am auzit, atât de absorbită

eram de gimnastica subtilă a expresiei lui Gus.

Nu aveau cum să discute despre cartea lui. El nu arăta atât îngrozit, cât amuzat, de parcă s-ar fi gândit că cineva îi juca o festă, însă nu era încă sigur de asta. Își storsese deja cocktailul până la ultima picătură și privea înapoi spre bucătărie, de parcă spera că un al doilea s-ar fi teleportat până la el.

— A plâns cineva când fiica lui Mark a început să cânte „Amazing Grace“ la înmormântare? a întrebat Lauren cu o mână la inimă. M-a reprezentat de un joc de cuvinte, White Russian – Rusul alb fiind cocktailul pe care membrii clubului îl preferă la reuniunile lor.

impresionat mult. Chiar da. Și știți doar că am inima de piatră! Doug G.

Hanke este pur și simplu un scriitor fenomenal!

Am privit în jur, înspre dulapul scund, înspre rafturile cu cărți din capătul canapelei, înspre suportul cu reviste de sub măsuța de cafea.

Nume și titluri îmi săreau în ochi cu zecile, dacă nu cu sutele, de pe coperțile întunecate.

Operațiunea Forța Spațială. Jocul Moscovei. Trei oameni buni. Subacoperire. Steag Roșu. Oslo după înserat.

Clubul de lectură Roșu, Rusul alb și Albastru.

Eu, January Andrews, scriitoare de romane de dragoste, și Augustus Everett, copil minune al literaturii, ajunseserăm din întâmplare într-un club de lectură care viza, în principal, romane de spionaj. M-am străduit cu greu să-mi înăbuș un râset, și nici măcar nu mi-a ieșit prea bine.

— January? a întrebat Pete. Ești bine?

— Spectaculos! am zis. Cred că am băut prea mult vin din plasă.

Augustus, mai ia și tu din el.

I-am întins sticla, iar el și-a ridicat sprâncenele negre, examinându-mi chipul.

Nu mă închipuiam că aș fi zâmbit, dar, cu toate astea, reușisem să

afișez o expresie victorioasă în timp ce așteptam ca el să-mi accepte sticla de Chardonnay băută trei sferturi.

— M-am mai gândit, a reluat Maggie visătoare, și cred că mi-a plăcut răsturnarea de situație cu gemenii.

Pe undeva, unul dintre labradori s-a pârțâit.

Capitolul 7. Călătoria

— Îți mulțumesc așaaaa mult că ne-ai invitat, Pete, am zis eu, puțin prea lent și prea bolborosit în timp ce încercam să o îmbrățișez în foaier.

Ea m-a bătut ușor pe spate.

— Oricând. Și, mai ales, în orice luni! La naiba, în fiecare luni!

Clubului de lectură Roșu, Rusul alb și Albastru i-ar prinde bine niște sânge proaspăt. Vedeți că lucrurile sunt cam răsuflate pe aici. Lui Maggie îi place să-mi cânte în strună, dar ea nu prea e cu ficțiunea, și cred că

Lauren vine ca să socializeze. Și ea e o soție cu facultate, ca mine.

— Soție cu facultate? am repetat eu sau, mai degrabă, am vorbit cu limba împleticită.