Gus s-a aplecat în față, sprijinindu-și coatele pe coapse. Mâneca
stângă a tricoului lui s-a ridicat odată cu mișcarea, lăsând la iveală un mic tatuaj negru de pe dosul brațului său, un cerc răsucit, dar închis.
Banda lui Mobius, cred că se numea.
— Un White Russian sună numai bine, a răspuns Gus.
Firește.
Oamenilor le plăcea să-și închipuie autorul masculin preferat stând dinaintea unei mașini de scris cu un pahar de scotch dintre cele mai scumpe și cu o sete nesfârșită pentru cunoaștere. Nu aș fi fost surprinsă
dacă bărbatul ciufulit de lângă mine, același care glumise pe seama carierei mele, purta chiloți murdari, întorși pe dos, cu zilele săptămânii și trăia cu pufuleți.
Ar putea să-și facă apariția arătând ca secundul traficantului de iarbă din facultate (pentru când principalul e plecat în vacanță cu familia în Myrtle Beach) și ar fi luat mai în serios decât mine îmbrăcată în rochia mea strâmtă Michael Kors. Ar putea să mi se facă poze de autor de către editorul-șef de la săptămânalul Bloomberg Business, iar el să folosească
aparatul digital al mamei lui din 2002 și să-și facă o poză cu el încruntat pe verandă și tot ar fi luat mai în serios decât mine.
Ar putea la fel de bine să trimită o poză cu scula. I-ar tipări-o pe ultima copertă, chiar sub biografia de două rânduri pe care l-ar lăsa să le scoată. Cu cât mai scurt, cu atât mai sofisticat, ar fi zis Anya.
Am simțit că privirea lui Gus zăbovește asupra mea. Mi-am închipuit că simțise cum creierul meu îl făcea bucăți-bucățele. Mi le-am închipuit pe Lauren și Maggie simțind că noaptea asta fusese o greșeală
teribilă.
Pete s-a întors cu încă un pahar albastru plin cu vodcă lăptoasă, iar Gus i-a mulțumit pentru el. Eu am tras adânc aer în piept, în timp ce Pete s-a strecurat pe scaun.
Putea noaptea asta să fie mai rea de atât?
Labradorul cel mai aproape de mine s-a pârțâit zgomotos.
— Bine, atunci! a spus Pete, bătând din palme.
Ce naiba! Mi-am scos vinul din plasă și am tras o dușcă. Maggie a chicotit de pe canapea, iar labradorul s-a întors pe cealaltă parte și și-a îngropat fața între perne.
— Clubul de lectură Roșu, Rusul alb și Albastru1 este acum în 1 Denumirea clubului face referire la culorile steagului american, unde albul este
sesiune și mor de nerăbdare să aud ce păreri aveți despre carte.
Maggie și Lauren au schimbat o privire în timp ce au sorbit din cocktailul lor. Maggie și-a pus paharul pe masă, plesnindu-și apoi ușor coapsa.
— Fir-aș a naibii, mi-a plăcut la nebunie!
Râsetul lui Pete era răgușit, dar călduros.
— Ție îți place totul, Mags.
— Ba nu! Nu mi-a plăcut bărbatul spion – nu principalul, celălalt.
Era țâfnos.
Spioni? Erau spioni în Revelații? M-am uitat la Gus, care arăta la fel de mirat ca mine. Avea gura întredeschisă, iar paharul de White Russian i se odihnea pe coapsa stângă.
— Nici mie nu mi-a plăcut de el, a fost de acord Lauren. Mai ales la început, dar s-a mai dat pe brazdă spre final. Când am aflat povestea despre legăturile mamei lui cu URSS-ul, am început să-l înțeleg.
— A fost o idee bună, a continuat Maggie. În regulă, retrag ce am spus. Spre final, a început și mie să-mi placă. Dar nu a fost frumos cum s-a purtat cu agenta Michelson. Pentru aia nu are nici o scuză.
— Nu, normal că nu, a intervenit Pete.
Maggie a făcut un gest scurt din mână.
— Un misogin și jumătate.
Lauren a încuviințat din cap.
— Ție cum ți-a plăcut revelarea geamănului?
— Sincer, m-a plictisit puțin și o să-ți zic și de ce, a răspuns Pete.
Apoi ne-a spus de ce, însă eu abia dacă am auzit, atât de absorbită
eram de gimnastica subtilă a expresiei lui Gus.
Nu aveau cum să discute despre cartea lui. El nu arăta atât îngrozit, cât amuzat, de parcă s-ar fi gândit că cineva îi juca o festă, însă nu era încă sigur de asta. Își storsese deja cocktailul până la ultima picătură și privea înapoi spre bucătărie, de parcă spera că un al doilea s-ar fi teleportat până la el.
— A plâns cineva când fiica lui Mark a început să cânte „Amazing Grace“ la înmormântare? a întrebat Lauren cu o mână la inimă. M-a reprezentat de un joc de cuvinte, White Russian – Rusul alb fiind cocktailul pe care membrii clubului îl preferă la reuniunile lor.
impresionat mult. Chiar da. Și știți doar că am inima de piatră! Doug G.
Hanke este pur și simplu un scriitor fenomenal!
