Vreți să vă fac proaspătă?

Gus s-a uitat cu subînțeles la mine.

— Ce? am întrebat eu.

— Pentru tine. Ce preferi? Gratis și proastă? Un dolar și...

Nu a putut să spună „bună”, ceea ce pentru mine a fost tot ce trebuia să știu.

„Rahatul ăla“ stătea mereu acolo, la fiert.

— Gratis, am zis.

— Atunci cinci în cap, cum ne-am înțeles, a spus bărbatul.

Pe când Gus își pescuia prin portofel după câteva bancnote de dolari rătăcite, mi-a făcut semn cu capul să iau paharul din polistiren expandat și cutia cu gogoși strivite pe care le ținea bărbatul. Să înghesui doisprezece într-o cutie de șase însemna că, practic, fuseseră toate compactate într-una singură, o gogoașă uriașă, cu de toate, în formă de cutie. Am umplut paharul cu rahatul care fierbea și m-am trântit într-un separeu.

Gus s-a așezat în fața mea, s-a întins peste masă și a deschis cutia.

S-a uitat în jos la măruntaiele de gogoși dintre noi.

— Iisuse, arată dezgustător!

— În sfârșit, ceva în privința căruia suntem amândoi de acord, am zis.

— Pariu că sunt multe altele în privința cărora să fim amândoi de acord, a spus el, decupând o gogoașă cu nucă și sirop de arțar din cutie și lăsându-se pe spate ca s-o examineze în lumina fluorescentă.

— Cum ar fi?

— Toate lucrurile importante, a răspuns Gus. Compoziția chimică a atmosferei pământului, dacă trebuia să existe și al șaselea film din seria Piraților din Caraibe, că ar trebui să bei White Russian doar când ești absolut sigur că nu o să-l vomiți.

A reușit cumva să-și îndese toată gogoașa în gură. Apoi, fără nici un pic de ironie, a făcut contact vizual cu mine. Eu am izbucnit în râs.

— Ce-i? a făcut el cu gura plină.

— Pot să te întreb ceva?

El a mestecat și a înghițit suficient cât să răspundă:

— Nu, January, nu o să merg la individul ăla să-i spun să dea muzica mai încet. Acum am eu o întrebare pentru tine, Andrews. De ce te-ai mutat aici?

Mi-am dat ochii peste cap și i-am ignorant întrebarea.

— Dacă aveam de gând să îți cer să-l încurajezi pe tipul ăsta să facă o singură mică schimbare care să-i schimbe practicile comerciale, cu siguranță n-ar fi fost volumul radioului.

Rânjetul lui Gus s-a lățit. Ochii lui negri au țâșnit înspre tejghea.

Bărbatul în lenjerie de corp se bâțâia vesel înainte și înapoi între cuptoarele sale. Gus s-a uitat din nou la mine, și zâmbetul i-a pierit.

— Ai de gând să-mi spui de ce te-ai mutat aici?

Am îndesat încă o bucată de gogoașă în gură și am scuturat din cap.

El a ridicat ușor din umeri.

— Atunci nici eu nu pot răspunde la a ta.

— Nu așa funcționează conversațiile, i-am zis. Nu se face schimb pe schimb.

— Ba exact asta se face, a replicat el. Cel puțin, când nu te ocupi de

„treburile” cu piciorul.

Eu mi-am acoperit fața cu mâinile, rușinată, chiar și în timp ce i-am spus:

— Te-ai purtat ca un măgar cu mine, apropo de asta.

El a rămas tăcut un minut. Am tresărit când m-a prins de încheietură

și mi-a tras mâna în jos, ca să-mi descopere fața. Zâmbetul lui șmecheresc dispăruse, sprâncenele îi erau acum arcuite și ochii lui negri serioși.

— Știu. Îmi pare rău, fusese o zi proastă.

Preț de o clipă, n-am știut ce să spun. Nu mă așteptasem la o scuză, cu atât mai puțin la una care să sune atât de sincer.

— Citeai și beai bere pe o verandă cu vedere la apus, am făcut eu. Aș

fi curioasă să văd cum arată o zi bună pentru tine.

Colțul gurii lui a tremurat nesigur.

— Mă ierți? Mi s-a mai zis că fac o primă impresie proastă.

— Aia nu a fost prima mea impresie, am remarcat eu.

O expresie impenetrabilă i-a apărut pe chip, după care a dispărut înainte să i-o pot descifra.

— Care era întrebarea ta? a reluat el. Dacă răspund la ea, mă ierți?

— Nu așa funcționează treaba cu iertarea, am zis. Când am văzut că

începe să-și frece fruntea, am adăugat: Dar da.

— Bine, o singură întrebare, a încuviințat el.

Eu m-am aplecat peste masă:

— Ai crezut că ele vorbesc despre cartea ta, nu?