Am privit în jur, înspre dulapul scund, înspre rafturile cu cărți din capătul canapelei, înspre suportul cu reviste de sub măsuța de cafea.
Nume și titluri îmi săreau în ochi cu zecile, dacă nu cu sutele, de pe coperțile întunecate.
Operațiunea Forța Spațială. Jocul Moscovei. Trei oameni buni. Subacoperire. Steag Roșu. Oslo după înserat.
Clubul de lectură Roșu, Rusul alb și Albastru.
Eu, January Andrews, scriitoare de romane de dragoste, și Augustus Everett, copil minune al literaturii, ajunseserăm din întâmplare într-un club de lectură care viza, în principal, romane de spionaj. M-am străduit cu greu să-mi înăbuș un râset, și nici măcar nu mi-a ieșit prea bine.
— January? a întrebat Pete. Ești bine?
— Spectaculos! am zis. Cred că am băut prea mult vin din plasă.
Augustus, mai ia și tu din el.
I-am întins sticla, iar el și-a ridicat sprâncenele negre, examinându-mi chipul.
Nu mă închipuiam că aș fi zâmbit, dar, cu toate astea, reușisem să
afișez o expresie victorioasă în timp ce așteptam ca el să-mi accepte sticla de Chardonnay băută trei sferturi.
— M-am mai gândit, a reluat Maggie visătoare, și cred că mi-a plăcut răsturnarea de situație cu gemenii.
Pe undeva, unul dintre labradori s-a pârțâit.
Capitolul 7. Călătoria
— Îți mulțumesc așaaaa mult că ne-ai invitat, Pete, am zis eu, puțin prea lent și prea bolborosit în timp ce încercam să o îmbrățișez în foaier.
Ea m-a bătut ușor pe spate.
— Oricând. Și, mai ales, în orice luni! La naiba, în fiecare luni!
Clubului de lectură Roșu, Rusul alb și Albastru i-ar prinde bine niște sânge proaspăt. Vedeți că lucrurile sunt cam răsuflate pe aici. Lui Maggie îi place să-mi cânte în strună, dar ea nu prea e cu ficțiunea, și cred că
Lauren vine ca să socializeze. Și ea e o soție cu facultate, ca mine.
— Soție cu facultate? am repetat eu sau, mai degrabă, am vorbit cu limba împleticită.
Asta era cam singura parte din ce spusese pe care o prinsesem.
Expresia de pe fața lui Pete s-a transformat într-una de consternare.
— Maggie lucrează la universitate împreună cu soțul lui Lauren, a răspuns ea, după care a adăugat numaidecât: Cum o să ajungi acasă, scumpo? Doar nu o să conduci, nu-i așa?
— O duc eu, a spus Gus, serios și neamuzat.
— O să iau un Uber, am zis.
— Uber? a repetat Pete. Nu și în North Bear Shores. Cred că n-avem mai mult de unul și sigur nu circulă după ora zece seara!
M-am prefăcut că mă uit la telefon.
— De fapt, e chiar aici, așa că ar trebui să plec. Mulțumesc încă o dată, Pete. Serios, a fost... extrem de interesant.
Ea m-a bătut ușor pe braț, iar eu am ieșit în ploaie, deschizând aplicația Uber în timp ce traversam grădina. Deși acoperiți de ploaia ușoară, încă îi mai puteam auzi pe Gus și Pete cum își luau la revedere pe veranda din spatele meu, apoi ușa s-a închis și am știut că eu și el rămăseserăm singuri în grădină.
Așa că am iuțit pasul, am ieșit pe poartă și am înaintat pe lângă gard în timp ce mă uitam lung la harta goală de la Uber. Am închis aplicația și am deschis-o din nou.
— Lasă-mă să ghicesc, a spus Gus tărăgănat. Este exact cum ți-a spus și persoana care locuiește aici: că nu e nici un Uber.
— E la patru minute distanță, am mințit eu.
El s-a uitat lung la mine. Eu mi-am tras gluga pe cap și m-am întors
cu spatele.
— Ce este? Îți faci griji că este o limită fină între a ajunge în mașina mea și, de acolo, a ajunge pe toboganul de pe acoperișul meu, concurând apoi în meciurile de wrestling în jeleu la care fac atât de agresiv reclamă?
Eu mi-am încrucișat brațele la piept.
— Nu te cunosc.
— Spre deosebire de șoferul de Uber din North Bear Shores, de care chiar te-ai apropiat.
Nu am zis nimic și, după o clipă, Gus s-a urcat în mașina lui, trezind motorul la viață, însă nu s-a mișcat din loc. Eu mi-am făcut de lucru cu telefonul. De ce nu pleca? M-am străduit din răsputeri să nu mai privesc în direcția mașinii lui, deși era din ce în ce mai tentantă, cu fiecare moment petrecut în ploaia rece.
Am verificat încă o dată aplicația. Tot nimic.
