Sincer, ar putea fi mai ușor pentru mine să pun la păstrare ficțiunea optimistă pentru femei și să mă apuc de scris Romane Literare Întunecate. Cel puțin mi-ar oferi o scuză pentru a descrie țâțele într-un mod nou și îngrozitor. „Ca niște suculente bulboase din carne și grăsime.” Niciodată nu ajung să spun în cărțile mele „suculente bulboase din carne”.

Gus s-a aplecat în spatele ușii laterale a șoferului și a râs, ceea ce m-a făcut să mă simt în același timp rău pentru că l-am tachinat și, ridicol, ca o învingătoare pentru că l-am făcut să râdă din nou. La facultate, abia îl văzusem zâmbind. În mod clar, nu eram singura care se schimbase.

Gus a dat ochii peste cap.

— Spun doar că asta nu ești tu.

— Nu eram eu, l-am corectat. Dar, după cum ai subliniat chiar tu, acum sunt diferită.

Din nou am simțit o înțepătură inconfortabilă fiindcă el părea să mă

radiografieze și scânteia vechii flăcări a competiției cu Gus s-a aprins în mine.

— Ți se întâmplă ceva, a spus el. Dar pun pariu că ești la fel de aproape să scoți la iveală ceva întunecat și plictisitor pe cât sunt eu de a scrie ceva în genul Când Harry a întâlnit-o pe Sally.

— Pot scrie orice vreau, am spus. Deși îmi dau seama cum scrierea unui „fericit până la adânci bătrâneți” ar putea fi dificilă pentru cineva ale cărui finaluri fericite se întâmplă de obicei în timpul unei legături de o noapte.

Ochii lui Gus s-au întunecat și a zâmbit strâmb.

— Mă provoci, Andrews?

— Spun doar, l-am copiat eu, că ăsta nu ești tu.

Gus s-a scărpinat în bărbie preț de o secundă, după care și-a lăsat mâna să i se odihnească pe volan.

— În regulă, Andrews, a zis el, am o idee.

— Un al șaptelea film din seria Pirații din Caraibe? am făcut eu. E o idee atât de nebunească, încât s-ar putea să meargă.

— De fapt, a spus Gus, m-am gândit că am putea face o înțelegere.

— Ce fel de înțelegere, Augustus?

A tresărit la auzul propriului nume și s-a întins de-a lungul mașinii.

O scânteie de anticipare – a ce, nu eram sigură – m-a străbătut atunci, însă el doar a deschis ambalajul din plastic ca să mai ia o gogoașă. Cu cocos.

— Încearcă să scrii ficțiune literară, dacă așa te simți acum, firește –

eu mi-am dat ochii peste cap și i-am luat ultima îmbucătură de gogoașă

din mână, însă el a continuat – iar eu o să scriu o comedie romantică

ușurică cu un final fericit.

Eu mi-am ridicat privirea la el. Marginile luminii de pe verandă

începeau de-acum să răzbată prin ceață, pătrunzând prin geamul mașinii din spatele lui și luminându-i un colț ascuțit al feței și onduleurile părului negru.

— Glumești.

— Nu glumesc, a spus el. Cine își vinde primul cartea câștigă.

Am deschis gura să spun ceva, dar nu a ieșit nici un cuvânt. Am închis-o și am încercat din nou.

— Ce câștigă?

— Păi, în primul rând, a spus Gus, ridicând o sprânceană, ți-ai vândut o carte, deci îți poți plăti facturile și o să ai bani de vin o vreme.

Aș zice că asta e un câștig. În al doilea rând... S-a gândit o clipă, apoi: în al doilea rând, cel care pierde va promova cartea câștigătorului, va scrie o recenzie pentru copertă, o va recomanda în interviuri, o va alege să fie comentată când este invitat pe la cluburi de carte și toate cele, garantându-i astfel vânzările. Și, în al treilea rând, dacă o să câștigi, o să-mi scoți ochii cu asta toată viața, deci îmi imaginez că, pentru tine, asta e ceva aproape inestimabil.

N-am putut să-mi ascund zâmbetul care-mi înmugurea pe chip.

— Adevărat, am fost eu de acord.

Tot ceea ce spusese avea o oarecare logică, iar rotițele începuseră să

mi se învârtă în cap – rotițe pe care le crezusem scoase din funcțiune în ultimul an. Chiar credeam că pot scrie genul de cărți pe care le scria Gus, că puteam imita Marele Roman American, chiar dacă nu puneam și suflet. Sau cel puțin puteam satiriza genul.

Era diferit cu romanele de dragoste. Poveștile acelea însemnau atât de mult pentru mine, iar cititorii mei așteptaseră prea mult ca eu să le dau ceva în care nu credeam din tot sufletul.

Gus avea dreptate. Nu puteam scrie ce scriam de obicei, așa că

timpul petrecut pentru a scrie altceva nu era chiar un sacrificiu. Și chiar dacă nu avea să-mi iasă nimic cu cartea asta, măcar aș fi făcut ceva ce semăna cu productivitatea profesională în timp ce mă concentram să

vând și casa de vacanță.

Totul începea să prindă formă. Totul cu excepția unui singur detaliu enervant. L-am privit pe Gus cu ochii mijiți. El a făcut la fel, tachinându-mă.

— Dar ție ce-ți iese de aici? am întrebat eu.

— Păi aceleași lucruri, a spus el. Vreau ceva cu care să tronez peste tine. Și bani. Banii nu strică niciodată.

— O, am făcut eu. Probleme în paradisul frigid?

Gus și-a dat ochii peste cap.

— Durează mult să-mi scriu cărțile. Avansurile au fost generoase, dar am multe împrumuturi studențești și niște datorii mai vechi, apoi am investit mult și în casa asta. Dacă pot să vând ceva rapid pe lângă, mă va ajuta, mai ales dacă va fi ceva ce oamenii chiar vor citi.

Am exclamat teatral și mi-am dus mâna la inimă.

— Și te vei înjosi tu să vinzi un roman de dragoste american sadomasochist?

— Bine, dacă nu ești de acord cu planul, atunci uită de el.

Doar că acum nu mai puteam uita de el. Acum trebuia să-i dovedesc lui Gus că ceea ce făceam eu era mai greu decât părea și că și eu eram la fel de capabilă ca el. Plus de asta, să-l am pe Augustus Everett care să-mi promoveze o carte mi-ar aduce niște beneficii materiale cărora nu-mi permiteam să le dau cu piciorul.

— Mă bag! am zis înainte să mă răzgândesc.