Vreți să vă fac proaspătă?
Gus s-a uitat cu subînțeles la mine.
— Ce? am întrebat eu.
— Pentru tine. Ce preferi? Gratis și proastă? Un dolar și...
Nu a putut să spună „bună”, ceea ce pentru mine a fost tot ce trebuia să știu.
„Rahatul ăla“ stătea mereu acolo, la fiert.
— Gratis, am zis.
— Atunci cinci în cap, cum ne-am înțeles, a spus bărbatul.
Pe când Gus își pescuia prin portofel după câteva bancnote de dolari rătăcite, mi-a făcut semn cu capul să iau paharul din polistiren expandat și cutia cu gogoși strivite pe care le ținea bărbatul. Să înghesui doisprezece într-o cutie de șase însemna că, practic, fuseseră toate compactate într-una singură, o gogoașă uriașă, cu de toate, în formă de cutie. Am umplut paharul cu rahatul care fierbea și m-am trântit într-un separeu.
Gus s-a așezat în fața mea, s-a întins peste masă și a deschis cutia.
S-a uitat în jos la măruntaiele de gogoși dintre noi.
— Iisuse, arată dezgustător!
— În sfârșit, ceva în privința căruia suntem amândoi de acord, am zis.
— Pariu că sunt multe altele în privința cărora să fim amândoi de acord, a spus el, decupând o gogoașă cu nucă și sirop de arțar din cutie și lăsându-se pe spate ca s-o examineze în lumina fluorescentă.
— Cum ar fi?
— Toate lucrurile importante, a răspuns Gus. Compoziția chimică a atmosferei pământului, dacă trebuia să existe și al șaselea film din seria Piraților din Caraibe, că ar trebui să bei White Russian doar când ești absolut sigur că nu o să-l vomiți.
A reușit cumva să-și îndese toată gogoașa în gură. Apoi, fără nici un pic de ironie, a făcut contact vizual cu mine. Eu am izbucnit în râs.
— Ce-i? a făcut el cu gura plină.
— Pot să te întreb ceva?
El a mestecat și a înghițit suficient cât să răspundă:
— Nu, January, nu o să merg la individul ăla să-i spun să dea muzica mai încet. Acum am eu o întrebare pentru tine, Andrews. De ce te-ai mutat aici?
Mi-am dat ochii peste cap și i-am ignorant întrebarea.
— Dacă aveam de gând să îți cer să-l încurajezi pe tipul ăsta să facă o singură mică schimbare care să-i schimbe practicile comerciale, cu siguranță n-ar fi fost volumul radioului.
Rânjetul lui Gus s-a lățit. Ochii lui negri au țâșnit înspre tejghea.
Bărbatul în lenjerie de corp se bâțâia vesel înainte și înapoi între cuptoarele sale. Gus s-a uitat din nou la mine, și zâmbetul i-a pierit.
— Ai de gând să-mi spui de ce te-ai mutat aici?
Am îndesat încă o bucată de gogoașă în gură și am scuturat din cap.
El a ridicat ușor din umeri.
— Atunci nici eu nu pot răspunde la a ta.
— Nu așa funcționează conversațiile, i-am zis. Nu se face schimb pe schimb.
— Ba exact asta se face, a replicat el. Cel puțin, când nu te ocupi de
„treburile” cu piciorul.
Eu mi-am acoperit fața cu mâinile, rușinată, chiar și în timp ce i-am spus:
— Te-ai purtat ca un măgar cu mine, apropo de asta.
El a rămas tăcut un minut. Am tresărit când m-a prins de încheietură
și mi-a tras mâna în jos, ca să-mi descopere fața. Zâmbetul lui șmecheresc dispăruse, sprâncenele îi erau acum arcuite și ochii lui negri serioși.
— Știu. Îmi pare rău, fusese o zi proastă.
Preț de o clipă, n-am știut ce să spun. Nu mă așteptasem la o scuză, cu atât mai puțin la una care să sune atât de sincer.
— Citeai și beai bere pe o verandă cu vedere la apus, am făcut eu. Aș
fi curioasă să văd cum arată o zi bună pentru tine.
