— Hmm, în primul rând, afurisita de Bridget Jones este o serie de cărți. Este literalmente cel mai prost exemplu pe care-l puteai da ca să-ți susții teoria. Bridget se ridică și coboară, trage țepe, e țepuită, se desparte, se îndrăgostește, își pierde soțul pe parcursul celor trei romane.

Este antiteza stereotipului de gen suprasimplificat și imprecis despre care vorbești tu. În al doilea rând, bine, poate nu toată lumea are parte de finalul lui fericit. Dar ce-i așa greșit să vrei să citești despre asta?

— Nu înțeleg ce ar putea fi atât de atrăgător la un roman de dragoste lipsit de sinceritate, a spus el, încruntat, cu ochii lui negri ațintiți când la mine, când la drum, cu o privire gânditoare și pătrunzătoare pe care eu și Shadi încercaserăm atât de mult timp să o transpunem în cuvinte.

— Deci tu nu crezi în dragoste? am zis eu.

Am simțit o ușoară disperare, ca și cum, dacă i-aș fi permis să câștige lupta, ar fi fost ultima picătură: nu m-aș mai fi putut întoarce la mine, la credința mea în dragoste și la felul pur în care vedeam lumea și oamenii, ca pe niște ființe frumoase – la dragostea pentru scris.

Gus s-a încruntat, apoi ochii lui negri s-au mutat de la mine la drum, cu acea privire atentă pe care eu și Shadi ne-am străduit atât de mult s-o explicăm.

— Sigur că există dragoste, a răspuns. Dar e mai bine să nu te bagi în așa ceva, ca să nu-ți explodeze în față. Iar dragostea are mai multe șanse să-ți explodeze în față decât să-ți aducă fericire eternă. Iar dacă nu ești tu rănit, poți răni pe altcineva. Nu cred că relațiile sunt realiste și mai cred că să-ți dorești în mod intenționat să intri într-una este vecin cu sadomasochismul. Mai ales când poți obține orice ai avea într-o relație romantică dintr-una de prietenie, cu un risc mai mic de a-ți fi distrusă

viața atunci când relația se încheie.

— Orice? Adică sex?

El și-a arcuit o sprânceană.

— N-ai nevoie de prietenie ca să obții sex.

Același lucru l-ar fi spus și Shadi, iar eu știam că, tehnic vorbind, aveau dreptate. Singura dată când am încercat să am o aventură de-o noapte, libidoul mi-a scăzut vertiginos când am ajuns la apartamentul tipului, iar eu a trebuit să inventez o ieșire de urgență din acea situație.

Ca să fiu sinceră, tata murise cu trei luni înainte, iar iubitul meu, pe care-l aveam de șase ani, m-a părăsit la o lună după. Nu era ca și cum, la momentul respectiv, viața mea era un butoi cu râsete sexy.

— Și ce, nu devine mai mult pentru tine? am întrebat. Poți să te menții atât de detașat?

— Pentru asta ai nevoie de reguli, a răspuns el. Nu devine mai mult dacă nu se întâmplă decât o dată.

— Vezi? Ești frigid.

El și-a dat ochii peste cap.

— Nu e vorba de mine. E vorba despre conceptul „fericiți până la adânci bătrâneți”. Este nerealist.

— În regulă, doar ca să știi, vorbești exact ca adulții din Charlie Brown. Nu aud decât bla-bla-bla.

— Vorbesc serios, January, a zis el, râzând. Chiar dacă vinde cărți, tot e o lume falsă.

— Discutăm despre cărți, Gus. Romane. Știi, ca Harry Potter? Toate sunt lumi false. Noi le inventăm pentru că oamenilor le place să citească

despre ele.

El m-a privit pieziș, zâmbind.

— Ce-i?

— Ea doua oară când mi-ai spus Gus în seara asta.

Am simțit cum mi se înroșesc obrajii. Ai dreptate, Everett.

— Așa, și?

— Haide, January.

Și-a întors privirea la drum, cele două sulițe gemene ale farurilor întinzându-se înainte pe asfalt, surprinzând crâmpeie din verdeața care trecea pe lângă noi de-o parte și de alta.

— Mi-aduc aminte de tine, a spus, ochii lui întorcându-se asupra mea.

Eram recunoscătoare pentru întunericul din jur care-mi ascundea roșeața fetei.

— De unde?

— Oprește-te! N-a trecut chiar atât de multă vreme. Și a mai fost și noaptea aia.

O, Doamne! Doar nu avea de gând să discutăm despre noaptea aia, nu? Singura noapte în care am vorbit în afara cursurilor. Ei bine, nu chiar vorbit. Merseserăm la aceeași petrecere a frăției. Tema fusese o foarte vagă „perioada clasică”.

Gus și prietenul lui, Parker, veniseră îmbrăcați ca Pony Boy și Johnny2, iar toată noaptea au fost strigați Danny Zuko3 de către băieții beți din frăție. Bine, de fapt fuseseră strigați „Grease Lightning”4 toată

noaptea, dar la asta se refereau băieții din frăție. Eu și Shadi merseserăm îmbrăcate ca Thelma (ea) și Louise (eu)5.

Iubita lui Gus de pe atunci, Tessa, plecase acasă peste weekend. Eu și ea nu eram prietene, dar locuiam în aceeași cameră de cămin, așa că

2 Personaje din romanul The Outsiders scris de S.E. Hinton 3 Personajul principal din filmul Grease (1978) interpretat de John Travolta 4 Melodie din musicalul Grease (1978) 5 Personaje principale din filmul omonim (1991)

sfârșeam des la aceleași petreceri. Ea a fost singurul motiv pentru care eu și Gus ne mai intersectam și în afara orelor de curs, însă noaptea aceea a fost prima noapte în care chiar am vorbit în afara atelierului nostru comun de literatură.

Era începutul anului școlar, dar nu chiar toamnă. Eu și Shadi dansam la subsol, ai cărui pereți din ciment transpirau. Toată noaptea îl urmărisem cu privirea pe Gus.

La barul improvizat din camera alăturată. La masa de beer pong de la etaj. În bucătărie, la butoiul cu bere. Îl urmărisem și simțisem – sau crezusem (sperasem?) că simțisem – că mă urmărea și el. Și iată-l deodată

acolo, printre mulțimea de trupuri care săreau și dansau spasmodic pe melodia „Sandstorm” (Shadi acaparase iPod-ul, așa cum spusese că o s-o facă).

Nici azi nu știu dacă eu îmi croisem drum spre el (la urma urmelor, eram destul de băută), dacă el își croise drum spre mine (el era încă și mai băut) sau dacă ne-am întâlnit la mijloc. Nu-mi amintesc decât că am început să dansăm unul cu (pe) celălalt. Frânturi de amintiri din acea noapte îmi stârnesc și azi furnicături: mâinile lui pe șoldurile mele, pe gâtul meu, fața lui pe gâtul meu, mâinile lui în jurul taliei mele.

Frigid? Nu, Gus Everett fusese dintotdeauna tot numai răsuflări fierbinți și atingeri care-ți lasă fiori.

Fusese palpabil cât de mult ne doriserăm unul pe celălalt. Amândoi pe punctul de a lua o decizie cât se poate de proastă.

Shadi a fost cea care a salvat ziua, răzându-și capul cu mașina de tuns pe care o găsise sub chiuvetă, iar amândouă am fost date afară și ni s-a interzis să mai venim vreodată la vreo petrecere de-a frăției. Deși nici n-am încercat să ne reîntoarcem câțiva ani mai târziu, căci m-am gândit că membrii frăției aveau memoria destul de scurtă. Patru ani, cel mult.

Aparent, memoria mea se întorcea în timp mai mult de atât.

— January?

Mi-am ridicat privirea și am tresărit când am văzut ochii ăia negri de atunci, acum în aceeași mașină cu mine.

— De ce n-ai zis nimic până acum? am întrebat. I-ai spus lui Pete că