— Nici să nu ne gândești.

Am deschis portiera pasagerului și m-am strecurat pe scaun, lipindu-mi degetele înghețate de ventilatoarele calde.

— Pentru că am un spray cu piper în plasa asta. Și o armă.

— Ce dracu! a strigat el, parcând mașina. Ești beată și ai o afurisită

de armă pe care o fluturi în plasa cu vin?

Eu mi-am pus centura.

— Era o glumă. Partea cu arma, nu partea cu „te ucid dacă încerci ceva“. Cu aia am vorbit serios.

Râsetul lui era mai mult șocat decât amuzat. Chiar și în întunericul mașinii, puteam să-i văd ochii căscați larg și gura strâmbă tensionată. A scuturat din cap, și-a șters picurii de ploaie de pe frunte cu dosul palmei

și a pornit din nou mașina.

#

— Ăsta e trucul? am făcut eu, după ce a tras mașina în parcare.

Nu mai ploua așa tare, însă în băltoacele formate în găurile din asfalt strălucea reflexia firmei luminoase de deasupra clădirii joase și dreptunghiulare.

— Trucul tău împotriva mahmurelii implică... gogoși?

Asta era tot ce scria pe firmă. Din toate punctele de vedere, acela era numele localului.

— La ce te așteptai? a întrebat Gus. Trebuia să mă prefac că te arunc de pe o stâncă sau să angajez pe cineva să te răpească în glumă? Sau, stai, comentariul ăla legat de chestiile sexuale era sarcastic? Vrei să te seduc?

— Nu, spun doar că următoarea dată când vei mai încerca să mă

convingi să mă urc în mașina ta, o să scutești mult timp dacă treci direct la partea cu gogoși.

— Sper că nu va trebui să te conving să urci în mașina mea prea des.

— Nu, nu foarte des, am zis. Doar lunea.

El a mai schițat un zâmbet, slab și subtil, de parcă ar fi preferat să

nu-l lase să se vadă. Capul mi-era încă greu de la vin și îmi făcea bine să

cobor din mașină. Clădirea strălucea precum un licurici, separeurile lor portocalii și goale în stilul anilor ’70 erau vizibile prin ferestre împreună

cu un acvariu plin cu pești koi.

— Știi, ar trebui să te gândești să te faci șofer pentru Uber, am zis.

— Serios?

— Da, îți merge super bine căldura. Pariu că și aerul condiționat e decent. Nu miroși a Axe și n-ai scos nici un cuvânt pe drum încoace.

Cinci stele. Șase. Cel mai bun șofer de Uber pe care l-am avut.

— Hmm, a făcut Gus, deschizând ușa murdară pentru mine, clopoțeii sunând deasupra capetelor noastre. Poate data viitoare când te mai urci într-un Uber ar fi bine să anunți că ai o armă încărcată la tine. Ai putea avea parte de servicii mai bune.

— Adevărat.

— Acum, să nu te sperii, a zis el șoptit când am trecut pragul.

— Poftim? m-am întors să-l întreb.

— Salut! s-a auzit o voce veselă pe deasupra cântecului celor de la BeeGees, care răsuna în local.

M-am întors și am văzut un bărbat în spatele vitrinei luminate.

Radioul se afla chiar în fața lui, pe tejghea, producând cel puțin la fel de mult zgomot de fond cât ritmuri disco.

— Salut, am răspuns eu.

— Ce mai faceți? a făcut bărbatul cu o încuviințare din cap.

Era cel puțin la fel de în vârstă ca părinții mei și slab ca un țâr, cu ochelari cu rame groase fixate pe fața lui palidă cu ajutorul unui elastic galben-neon.

— Salut, am zis eu încă o dată.

Creierul mi-era prins într-o roată de hamster, aceeași realizare repetându-mi-se în cap la nesfârșit: domnul acela în vârstă era în lenjerie de corp.

— Ia te uită, salutaaare! a ciripit el, aparent hotărât să nu piardă

teren.

Și-a sprijinit coatele pe tejghea. Din fericire, lenjeria lui de corp includea un tricou alb și se îndurase să opteze pentru niște boxeri albi în loc de chiloți normali.

— Salut, am zis pentru ultima oară.

Gus s-a pus între mine, cu gura mea deschisă, și tejghea.

— Vrei să ne dai doisprezece de ieri?

— Cum să nu!

Cofetarul în lenjerie de corp s-a lăsat în jos pe toată lungimea vitrinei și a luat o caserolă de plastic dintr-un vraf de caserole. A dus-o înapoi la casa de marcat vintage și a tastat câteva numere.

— Cinci dolari în cap, omu’ meu!

— Și cafea? a întrebat Gus.

— Mă ține conștiința să vă iau banii pe chestia aia, a făcut bărbatul, arătând cu capul înspre carafă. Rahatul ăla fierbe acolo de trei ore bune.