Încă o mână micuță cu inima ta în strânsoarea ei.
Trag aer în piept, făcându-mi curaj.
— Pot să-ți spun ceva? Un... alt secret?
Se întoarce pe o parte, uitându-se la mine prin lumină.
— Ne-am întors la cine l-a ucis pe JFK?
Am clătinat din cap.
— Cred că Libby divorțează.
Fruntea lui se încrețește.
— Crezi?
— Nu mi-a spus încă, îi explic. Dar nu răspunde la apelurile lui Brendan și nu doarme bine. Nu a avut probleme cu somnul de când...
Prezența lui Charlie m-a dezmorțit din nou. Mă face să mă
concentrez asupra lui într-un mod care face dificil să mă gândesc la viitor, să fiu în gardă împotriva oricărui scenariu posibil.
Sau poate pentru că este într-adevăr atât de organizat și de minuțios, încât este ușor de crezut că ar putea repara orice prin simpla lui voință, așa că mă simt în siguranță să dezlănțui toate aceste sentimente haotice.
— De când a murit mama ta? termină el propoziția în locul meu.
Confirm din cap și îmi trec degetele peste perna rece dintre noi.
— Singurul lucru care a contat vreodată cu adevărat pentru mine a fost să mă asigur că are tot ce-i trebuie. Iar acum trece prin ceva care îi schimbă viața și... nu pot face nimic. Adică, nici măcar nu mi-a spus despre asta. Așa că dacă unul dintre noi doi e inutil...
Mâna lui alunecă pe spatele meu, o mângâiere ușoară și liniștitoare pe coloana vertebrală, și se așază sub părul meu.
— Poate, spune el, că deja faci ceea ce are ea nevoie să faci. Doar prin faptul că ești aici cu ea.
Îi arunc o privire, simțind cum mi umflă inima în piept.
— Poate că asta e tot ce are nevoie și tatăl tău de la tine.
Mă strânge ușor de ceafă, apoi își lasă mâna să cadă.
— Diferența, spune el, este că Libby te-a rugat să fii aici. Tata mi-a
cerut să nu vin.
— Ei bine, dacă doar de asta ai nevoie, spun încet, ca și cum ar fi un secret, Charlie, vrei să vii aici, te rog?
Se apleacă în față, sărutându-mă ușor, degetele îi flutură pe maxilarul meu, în timp ce eu îi inspir respirația mentolată și aroma pielii calde. Când el se trage înapoi, ochii lui sunt ca de aur topit, iar terminațiile mele nervoase tremură sub privirea lui.
— Da, spune și mă trage spre el, brațul lui se încolăcește în jurul meu și bărbia i se sprijină de umărul meu. Ți-am spus deja, Nora, murmură el, cu degetele răsfirate pe abdomenul meu, chiar sub cămașă. Aș merge oriunde cu tine.
Uneori, chiar și atunci când începi de la ultima pagină și crezi că știi totul, o carte găsește o modalitate de a te surprinde.
CAPITOLUL 25
— De ce îți miros mâinile așa? întreabă Libby în timp ce o conduc pe ușa din spate ținându-i palmele apăsate peste ochi.
— Mâinile mele nu miros, spun.
— Este ca un fel de miros de televizor nou, spune ea.
— Nu există așa ceva, îi spun eu.
— Ba da, este. Miros de televizor nou.
— Vrei să spui miros de mașină nouă.
— Nu, spune ea. Este ca atunci când deschizi cutia televizorului și tragi de polistirenul din ea și miroase ca o piscină.
— Atunci de ce nu ai spus că miros ca o piscină?
— Ai cumpărat un megatelevizor?
— Știi ceva, uită de marea dezvăluire.
Îmi eliberez strânsoarea, iar ea țipă.
Charlie tresare de parcă tocmai ar fi aruncat o vază neprețuită în direcția lui.
