— Poate că ai auzit de el, spun eu. A fost pe o listă foarte exclusivistă
de pe BuzzFeed.
Charlie aprobă încet din cap. Ochii întunecați, care te topesc. Să-l privești în ochi pare a fi o expunere indecentă în public.
— Lista cu Locuri care sună ca și cum ți-ar da cu siguranță diaree, dar în realitate doar s-ar putea să-ți dea diaree? zice el.
— Aia, da, aprob eu.
Îmi deschide ușa larg, dar chiar atunci îmi sună telefonul. Din instinct, îl verific. Mă sună Sharon. Care e în concediu de maternitate. Ar trebui să răspund.
Libby pune o frână țipând, ca un personaj de desene animate și se întoarce spre mine.
— Fără telefoane de serviciu după ora cinci, îmi amintește ea.
— Asta e diferit, spun, iar soneria telefonului îmi zgârie nervii ca unghiile pe tablă. S-ar putea să fie important.
Buzele lui Libby se strâng într-o linie dreaptă.
— Nora.
— Lasă-mă un minut, Libby, spun.
Cască ochii mari la tonul meu ușor tăios.
— Îmi pare rău, dar trebuie să răspund.
O iau în jos pe strada întunecată, cu inima zvâcnind în timp ce răspund la apel.
— Sharon? E totul în regulă?
— Bună, da! spune ea veselă. Totul e în regulă – îmi pare rău că
te-am îngrijorat. Aveam doar o întrebare.
Tensiunea din umerii mei se dizolvă.
— Sigur. Cu ce te pot ajuta?
— Nu pot da prea multe detalii concrete, începe ea. Dar... Loggia s-ar putea să angajeze în curând un nou redactor.
— Cum?
Simt cum mi se îngreunează stomacul. Am primit destule telefoane de genul acesta de-a lungul anilor ca să știu încotro se îndreaptă. Sharon pleacă – sau, mai degrabă, nu se mai întoarce din concediul de creștere a copilului.
— Da, continuă ea. Așa se pare. Și, hei, știu că te descurci de minune la agenție, așa că s-ar putea ca asta să nu te intereseze deloc, dar am vorbit cu Charlie și mi-a spus că îi ești de un real ajutor ca să dea o formă
cărții lui Dusty.
— El face totul mai ușor, spun eu. Și ea, la fel.
— Bineînțeles, spune Sharon. Dar și tu ai avut întotdeauna un talent pentru acest gen de lucruri. Cred că mă întrebam dacă există vreo șansă
să fii interesată.
— Interesată?
— Să fii redactoare, spune ea. La Loggia.
Cred că am rămas într-o tăcere uimită mai mult decât îmi dau seama, pentru că Sharon spune:
— Alo? Mai ești acolo?
Mi s-a uscat gura.
— Aici sunt, zic cu o voce firavă.
Probabil că așa se simt femeile atunci când li se rupe apa. Ca și cum au purtat un nou viitor în interiorul lor și, în curând, acesta țâșnește afară, fie că sunt pregătite sau nu.
— Vrei să fiu redactoare?
— Aș vrea să vii la interviu, da, spune ea. Dar înțeleg perfect dacă nu ești interesată. Ți-ai făcut un nume ca agentă – și te pricepi foarte bine la asta. S-ar putea ca acest lucru să nu aibă sens pentru tine.
Deschid gura. Nu iese nici un sunet.
Sunt copleșită.
— Încă nu am nevoie de un răspuns concret, spune ea, dar dacă ești interesată...
