— Timp de un an, spune el. Cel mai prost an din viața mea.
— Nu merge niciodată, sunt de acord.
— Fiecare zi pare o despărțire, spune el. În mod constant îl dezamăgești sau îi pui piedici celuilalt. Când în cele din urmă am pus capăt relației, mama mea a fost foarte afectată. Mi-a spus că făceam aceleași greșeli ca și ea și că voi sfârși singur dacă nu-mi voi stabili prioritățile.
— Ea voia doar să te întorci, spun eu. Iar Amaya era cea mai rapidă
cale.
— Poate. Expiră îndelung, de parcă s-ar fi resemnat cu ceva. Abia dacă ne-am vorbit câteva luni și apoi... Ezită. Am venit acasă de sărbători și am aflat că, la câteva săptămâni după ce ne-am despărțit, Amaya se întâlnea deja cu vărul meu. Despre asta a vrut să discute noaptea trecută.
Mă ridic pe antebrațe, surprinsă.
— Stai așa. Fosta ta logodnică a ieșit cu vărul tău? Shepherd?
El confirmă din cap.
— Practic, familia mea a fost de acord să nu-mi spună, dar am aflat oricum și am mai avut o perioadă grea după aceea.
Și iată, încă o bucățică din Charlie s-a pus la locul ei.
— Nu sunt prea multe perspective aici, continuă el, așa că nu pot să
dau vina pe ei neapărat, dar, în același timp...
— S-o ia dracu de treabă?
Își trece o mână pe ceafă, apoi și-o lasă acolo.
— Nu știu, ea merită să fie fericită. Shepherd avea o șansă mai bună
de a-i oferi asta.
— De ce? întreb. Se uită la mine, cu sprâncenele ridicate, ca și cum n-ar fi înțeles întrebarea. De ce are mai multe șanse să facă pe cineva fericit decât tine?
— Oh, haide, Stephens, spune el ironic. Tu, dintre toți oamenii, știi la ce mă refer.
— Cu siguranță, nu, insist.
— Arhetipurile tale, spune el. Clișeele. El este tipul de care se îndrăgostește orice femeie. Fiul pe care și l-au dorit părinții mei, care să
lucreze cu normă întreagă la slujba pe care tata a vrut să o am, în vreme
ce în timpul liber construiește, de exemplu, niște nenorocite de balansoare. A mers chiar și la școala pe care am ales-o eu.
— Cornell? spun.
— S-a dus acolo ca să joace fotbal, spune Charlie, dar e și al naibii de deștept. Ai ieșit cu el – știi cum e.
— Am ieșit cu el, spun eu, și de aceea sunt în măsură să spun că te înșeli. Adică, nu în legătură cu faptul că e deștept. Ci cu celălalt lucru, că
e mai calificat să facă pe cineva fericit.
Zâmbetul îi dispare. Se uită înapoi spre cer.
— Da, ei bine, murmură el. Cel puțin pentru Amaya, avea sens. În timpul despărțirii noastre, unul dintre ultimele lucruri pe care mi le-a spus a fost: „Dacă rămânem împreună, fiecare zi din restul vieții noastre va fi la fel”. Nici măcar nu a fost ultima dată când am auzit asta într-un discurs de despărțire. Își scutură capul. Oricum, de aceea a vrut să ne întâlnim. Să-și ceară scuze pentru cum s-au terminat lucrurile.
Simt cum mi se colorează obrajii.
— E drăguț din partea ta să crezi asta, Charlie, spun. Dar, după cum se uită la tine, sunt destul de sigură că nu i se mai pare atât de plicticos să
fie toate zilele la fel.
— Nu era doar faptul că eram prea plictisitor pentru ea. De asemenea, a decis că vrea copii – sau, mai degrabă, a recunoscut că vrea și aștepta doar să mă răzgândesc.
Mă întorc pe o parte și mă așez cu fața la el.
— Tu nu vrei?
— Mi-am urât copilăria. Își îndoaie brațul sub cap și se uită fugitiv în direcția mea. N-aș avea nici o idee cum să ajut pe cineva să treacă prin copilărie, și cu siguranță nu mi-ar plăcea. Îmi plac copiii, dar nu vreau să
fiu responsabil pentru nici unul.
— De acord, spun eu. Îmi iubesc nepoțelele mai mult decât orice pe lume, dar de fiecare dată când Tala adoarme în poala mea, tatăl ei are ochii în lacrimi și spune: „Nu te face să vrei să ai și tu unul, Nora?” Dar când ai copii, ei se bazează pe tine. Pentru totdeauna. Orice greșeală pe care o faci, orice eșec... și dacă ți se întâmplă ceva... Mi se pune un nod în gât. Oamenilor le place să își amintească de copilărie ca fiind numai magie și fără responsabilități, dar nu este chiar așa. Nu ai absolut nici un control asupra mediului în care trăiești. Totul se reduce la adulții din
viața ta si... Nu știu. De fiecare dată când Libby mai are un copil, e ca și cum ar exista o casă magică în inima mea care se rearanjează pentru a face o nouă cameră pentru copil.
— Și întotdeauna doare. Este înspăimântător. Încă o persoană care are nevoie de tine.
