Coada avansează din nou. Urmează el să comande. Nu am mult timp la dispoziție să scap fără să fiu văzută, cu și mai puțin timp pentru a-mi confirma sau risipi temerile.

Charlie,

ce zici de un roman erotic cu Yeti? Am niște dosare în grămada de cărți respinse. E bun

pentru tine?

Nora

Imediat ce am apăsat pe „trimite”, mi-am revenit. De ce, dintre toate cuvintele pe care le aveam la dispoziție, asta am spus? O fi creierul meu organizat după sistemul zecimal Dewey, dar în acest moment toate rafturile par să fie în flăcări. Stânjeneala îmi curge prin vene când mi-l imaginez brusc pe Charlie deschizând acel e-mail și câștigând instantaneu avantajul profesional.

Bărbatul își scoate telefonul. Adolescentul din fața lui tocmai a terminat de plătit. Barista îl cheamă pe posibilul Charlie cu un zâmbet vesel, dar acesta mormăie ceva și iese din rând.

Acum e pe jumătate cu fața la mine. Își scutură ferm capul, colțul gurii i se răsucește într-o grimasă. Trebuie să fie el. Acum sunt sigură de asta, dar dacă fug spre ușă, nu voi face decât să-i atrag privirea.

Ce-o face aici? Trucul meu de la petreceri pentru clasa de mijloc îl evaluează din cap până în picioare: cinci sute de dolari în tonuri neutre, dar dacă a vrut să se camufleze, nu funcționează. Ar putea la fel de bine să stea sub un afiș de cinematograf care anunță VENETICUL, cu o săgeată îndreptată direct spre părul lui grizonant.

Mă întorc cu fața spre raftul cu cărți, așezându-mă cu spatele la el și prefăcându-mă că inspectez jocurile. Având în vedere cât de scurt, ca să

nu mai spun stupid, a fost mesajul meu, îi ia surprinzător de mult timp să răspundă.

Desigur, ar putea citi orice alt e-mail în afară de al meu.

Aproape că-mi scap telefonul în frenezia mea de a deschide următorul mesaj.

Fără opini ferme deocamdată, dar cu o curiozitate extremă.

Nu ezita să mi-l trimiți.

Mă uit peste umăr. Charlie a reintrat în coadă.

„De câte ori pot să-l fac să iasă din rând?”, mă întreb cu un fior.

Înțeleg să fii lipit de telefon când e vorba de lucruri importante legate de serviciu, dar mă surprinde că instinctul e atât de profund încât crede că

un mesaj despre un roman erotic cu Yeti necesită un răspuns imediat.

Chiar am în căsuța de e-mail o propunere de roman erotic despre Yeti. Uneori, când șefa mea are o zi proastă, citesc un fragment dramatic

din Yeti e alesul pentru a o înveseli.

Ar fi lipsit de etică să trimitem manuscrisul în afara agenției. Dar autoarea a inclus de fapt un link către site-ul său, unde câteva romane autopublicate sunt disponibile pentru cumpărare. Copiez linkul către unul și i-l trimit lui Charlie fără alte cuvinte.

Mă uit înapoi spre el și îl văd încruntat la telefon. Telefonul bâzâie când primesc răspuns.

Aceasta costă 99 de cenți……

Îi răspund: Știu – ce chilipir! Dacă profesionalismul meu este o manichiură semipermanentă, atunci Charlie Lastra este acetona de calitate industrială capabilă să o topească.

Îi caut numele pe Venmo și îi trimit nouăzeci și nouă de cenți. O

secundă mai târziu vine un alt e-mail. Mi-a trimis dolarul înapoi, cu mențiunea: Sunt un om matur, Nora. Pot să-mi cumpăr singur cărți erotice cu Yeti, mersi frumos.

Casiera îl salută din nou și de data aceasta își bagă telefonul în buzunar și se apropie pentru a comanda. În timp ce el este distras, eu îmi încerc norocul.

Mi-e foame.

Sunt disperată să știu ce face aici. Și pornesc, aproape alergând, spre ușă.

— Hai, pe naiba! strigă Libby.

Stăteam la masa de lemn din cabană, devorând baghetele și salatele comandate de la Antonio’s Pizza. A trebuit să mă întorc până la cutia poștală ca să ridic comanda pentru că tipul de la livrare a spus că nu are voie să urce pe scări „din motive de asigurare”.

Sună inventat, dar în fine.

— Tipul care a fost atât de nepoliticos în legătură cu cartea lui Dusty? încearcă Libby să se lămurească.

Dau din cap și înfig furculița într-o roșie surprinzător de suculentă

din salată, băgând-o în gură.

— Ce caută el aici? întreabă ea.

— Nu știu.

— O, Doamne, spune ea, dacă e un super fan al cărții O dată-n viață?

Pufnesc.

— Cred că asta e singura posibilitate pe care o putem exclude.

— Poate că e ca bătrânul Whittaker din carte. Îi este frică să arate adevăratele sale sentimente. În secret, el iubește acest oraș. Și cartea. Și pe văduva Wilder.

De fapt, sunt nespus de curioasă, dar nu vom rezolva misterul ghicind.

— Ce vrei să faci în seara asta?

— Să consultăm lista? Scoate foaia din geantă și o netezește pe masă.

Bine, sunt prea obosită pentru toate astea.

— Prea obosită? spun eu. Pentru a mângâia un cal și a salva o afacere locală? Chiar și după ce ai dormit?

— Crezi că patruzeci de minute sunt suficiente pentru a compensa cele trei săptămâni în care Bea s-a târât în pat cu noi după un coșmar?

Am tresărit. Fetele astea trebuie să aibă o temperatură internă a corpului de cel puțin trei sute de grade. Nu poți dormi lângă ele fără să te trezești udat de sudoare, cu un picior mic și adorabil înfipt între coaste.

— Ai nevoie de un pat mai mare, îi spun lui Libby, scoțându-mi telefonul pentru a începe căutarea.