Și știu că Libby nu spune asta, dar tot seamănă cu fiecare despărțire de care îmi amintesc: un monolog prelungit care se termină cu ceva de genul: „Din câte mi-am dat seama, nici măcar nu ai sentimente”.
— Vreau să spun, de câte ori ai șansa să te relaxezi și să nu-ți faci griji despre cum se potrivește totul în micul tău plan perfect? Libby continuă.
Meriți să te distrezi fără presiune și, sincer, eu merit să am parte, indirect, de aventurile tale. Ergo, întâlnirile.
— Deci am voie să scot căștile după cină, sau...
Libby își ridică mâinile.
— Știi ce, bine, uită de numărul cinci! Chiar dacă ar fi bine pentru tine. Chiar dacă am conceput această călătorie pentru ca tu să ai parte de experiența ta de roman de dragoste dintr-un orășel, cred...
— Bine, bine! am strigat. O să merg la întâlnirile cu tăietorii de lemne, dar ar fi bine să arate ca Robert Redford.
Ea chițăie entuziasmată.
— Când era tânăr sau acum, când e bătrân?
Mă holbez la ea.
— Corect, spune ea. Am înțeles. Deci mergem mai departe.
Numărul șase: „Fă baie în pielea goală într-un lac natural”.
— Dacă există bacterii care afectează copilul sau ceva de genul ăsta?
am întrebat.
— La naiba! mormăie ea, încruntându-se. Chiar nu m-am gândit la toate astea atât de bine pe cât am crezut.
— Prostii! spun eu. Este o listă uimitoare.
— Va trebui să faci baie în pielea goală fără mine, spune ea, distrată.
— O femeie singură de 32 de ani, goală în piscina din localitate. Sună
ca o cale perfectă de a fi arestată.
— Șapte, citește ea. „Dormi sub cerul liber”. Opt: „Participă la un eveniment în oraș – nuntă locală sau festival”.
Găsesc un marker în geantă și adaug: „Înmormântare, circumcizie, seara doamnelor la patinoarul local”.
— Încerci să-ti dai întâlnire cu un doctor frumos de la Urgențe, nu-i așa? spune Libby, iar eu șterg partea cu patinoarul.
Apoi observ numărul nouă.
„Călărește un cal.”
— Din nou. Fac un semn vag către abdomenul lui Libby. Tai cu o linie „călărește” și scriu „mângâie”, iar ea oftează resemnată.
„10. Fă un foc (controlat)
11. Drumeție???? (Merită?????)”
Când avea șaisprezece ani, Libby a anunțat că își va urma prietenul să lucreze la Yellowstone pe timpul verii, iar mama și cu mine am râs în hohote. Dacă era un lucru pe care toate fetele Stephens îl aveau în comun
– în afară de dragostea noastră pentru cărți, seruri cu vitamina C și haine frumoase – era evitarea activităților în aer liber. Cel mai aproape de drumeție era o plimbare rapidă în Ramble din Central Park, și chiar și atunci, de obicei erau implicate boluri de carton pline cu vafe și înghețată
de la o rulotă cu mâncare. Nu era chiar o viață dură.
Inutil să mai spun că Libby l-a părăsit pe tipul ăla cu două săptămâni înainte de a pleca.
Ating ultima linie de pe listă: „Salvează o afacere locală”.
— Îți dai seama că suntem aici doar pentru o lună.
Trei săptămâni doar noi două, apoi Brendan și fetele se vor alătura.
Am obținut o reducere zdravănă rămânând atât de mult timp, deși cum voi reuși să trec de prima săptămână, habar n-am.
Ultima dată când am călătorit, am plecat acasă după două zile. Chiar și să-mi las mintea să se rătăcească spre acea călătorie cu Jakob este o greșeală. Mă concentrez din nou asupra prezentului. Nu va fi ca atunci.
Nu voi permite să fie așa. Pot să fac asta, pentru Libby.
— Întotdeauna se salvează o afacere locală în romanele de dragoste din orașele mici, spune ea. Noi nu avem, literalmente, de ales. Sper să fie o fermă de capre ghinionistă.
— Aha, spun eu. Poate că putem convinge comunitatea sacrificiilor ritualice să se unească în mod dramatic pentru a salva caprele. Pentru moment, vreau să spun. În cele din urmă, vor trebui să moară pe altar.
— Ei bine, desigur. Libby ia o înghițitură de suc de roșii. Asta le e meseria, iubito.
