— Sally, Clint, Libby, spune el. Au adus un PowerPoint.
— Un PowerPoint? spun, cu fruntea încrețită.
Zâmbește.
— Era foarte organizat, spune el. Ți-ar fi plăcut la nebunie. Poate îți vor trimite o copie prin e-mail.
— Nu înțeleg, spun eu. Cum de ești aici?
— Au alcătuit o listă, spune el. „Doisprezece pași pentru a reuni sufletele-pereche” care, apropo, conținea mai multe citate din Jane Austen. Nu sunt sigur dacă de vină a fost Libby sau tata. Dar ceea ce vreau să spun este că au adus câteva argumente convingătoare.
Lacrimile îmi inundă ochii, nasul, pieptul.
— Cum ar fi?
Un zâmbet plin, strălucitor; o furtună electrică în spatele ochilor săi.
— Cum ar fi că sunt disperat să-ți văd Pelotonul în realitate, spune el. Și trebuie să știu dacă salteaua ta merită toată această publicitate. Și, cel mai important, sunt al naibii de îndrăgostit de tine, Nora.
— Dar... dar tatăl tău...
— A terminat mai devreme kinetoterapia, spune el. În Power-Point
scria că a terminat cu onoruri, dar sunt optzeci și opt la sută sigur că nu este un lucru real. Și Libby a preluat magazinul. Fetele se dezlănțuie acolo în fiecare zi, iar Tala face skanderbeg cu oricine încearcă să plece fără să cumpere ceva. E minunat. Libby a mai zis să-ți spun că ea și Brendan sunt „săraci în Manhattan, dar bogați în Carolina de Nord”, așa că, după ce va veni copilul, directoarea Schroeder o va ajuta cât timp Libby își va lua un concediu, apoi, când va fi pregătită să se întoarcă la muncă, va angaja o bonă, așa că ar trebui să nu-ți mai faci griji chiar înainte de a începe.
Râd printre lacrimi și scutur din nou din cap.
— Ai spus că mama ta nu ar lăsa niciodată pe cineva din afara familiei să conducă magazinul.
Ochii lui mă fixează și expresia lor devine serioasă.
— Cred că speră că Libby nu va rămâne în afara familiei pentru totdeauna.
Asta e tot. Barajul se rupe și izbucnesc în lacrimi de fericire, moment în care Charlie îmi ia fața între palme.
— Le-am spus părinților mei că nu-i pot părăsi dacă au nevoie de mine, și știi ce au spus?
— Ce?
Vocea mea se sparge de vreo patru ori pe această singură silabă.
— Au spus că ei sunt părinții. Vocea lui este plină de lacrimi, gâtuită.
Se pare că nu au nevoie de nimic de la mine, decât să fiu fericit. Și nu le-ar displăcea să aibă o noră sexy.
Nu știu dacă să râd sau să plâng și mai mult, sau poate doar să țip din toți plămânii. Un țipăt emoționat, nu speriat. (Așa ar trebui să spui Spaaaahhh?)
— Citatul exact din Sally? spun.
El zâmbește.
— Parafrază.
Nodul se desface, se desfășoară în mine, ajungând în sus prin gât și înrădăcinându-se în stomac pe măsură ce el continuă.
— Nora Stephens, spune el, mi-am zdruncinat creierii și asta e tot ce mi-a venit mai bun în minte, așa că sper din tot sufletul să-ți placă.
Privirea i se ridică, apoi se deschide totul la el, fața lui, postura lui, el, cel alcătuit din muchii ascuțite și bucăți zimțate și umbre, totul familiar,
totul perfect. Nu pentru altcineva, poate, dar perfect pentru mine.
— Mă mut înapoi la New York, spune el. Îmi găsesc o altă slujbă de redactor, sau poate mă ocup de impresariat, sau încerc să scriu din nou.
Tu lucrezi la Loggia și suntem amândoi ocupați tot timpul, iar acolo, în Sunshine Falls, Libby conduce afacerea locală pe care a salvat-o, iar părinții mei îți răsfață nepoatele ca pe niște nepoți pe care și-i doresc cu disperare, iar Brendan probabil că nu se pricepe prea bine la pescuit, dar se relaxează și chiar își ia vacanțe plătite cu sora ta și copiii lor. Iar noi doi ieșim la cină. Oriunde vrei, oricând vrei. Ne distrăm din plin ca orășeni și suntem fericiți. Mă lași să te iubesc cât de mult știu că pot, atât de mult timp cât știu că pot, iar tu ai totul, la naiba. Asta-i tot. Asta e tot ce am putut să fac și sper din tot sufletul să spui...
Îl sărut atunci, ca și cum nu ar fi cineva care citește unul dintre romanele din seria Bridgerton la doi metri distanță, ca și cum ne-am fi regăsit pe o insulă pustie după luni de zile de despărțire. Mâinile mele în părul lui, limba mea prinzându-se între dinții lui, palmele alunecându-i pe spatele meu și strângându-mă la piept în cea mai publică pipăială pe care am reușit să o facem până acum.
— Te iubesc, Nora, spune el când ne despărțim câțiva centimetri ca să respirăm. Cred că iubesc totul la tine.
— Chiar și Pelotonul meu? întreb.
— Un echipament grozav, spune el.
— Faptul că îmi verific e-mailul după orele de lucru?
— E mai ușor să împărtășești povești erotice cu Yeti fără să
trebuiască să traversezi camera, spune el.
