— Atunci, ce este un Poppa Squat?
Colțul gurii i se îndreaptă imperceptibil în jos.
— Nu știu... O stare de spirit?
— Și ce e în neregulă cu salata grecească de aici?
— Ai încercat să comanzi o salată? continuă el. Te-au înconjurat orășenii cu furci?
— Nu este un răspuns.
— Este salată iceberg mărunțită, fără nimic altceva pe ea, spune el.
Cu excepția cazului în care bucătarul este beat și acoperă totul cu șuncă
tăiată în cubulețe.
— De ce? întreb.
— Îmi închipui că e nefericit acasă, răspunde Charlie, fără
menajamente. S-ar putea să aibă de-a face cu genul de visuri zădărnicite care îl determină pe un om să lucreze aici.
— Nu de ce bea bucătarul, spun eu. De ce ar acoperi cineva o salată cu șuncă tăiată în cubulețe?
— Dacă aș fi știut răspunsul la această întrebare, Stephens, spune el, m-aș fi înălțat pe un plan spiritual superior.
În acest moment, observă ceva pe jos și se apleacă într-o parte, ridicându-l.
Îmi întinde telefonul.
— Este al tău? Uau! spune el, citindu-mi reacția. Ce ți-a făcut telefonul ăsta?
— Nu e vorba atât de telefon, cât de super târfa sociopată care trăiește în el.
— Majoritatea oamenilor îi spun Siri, comentează Charlie.
Îi împing telefonul înapoi, paginile lui Dusty fiind încă afișate.
Brazda de pe fruntea lui se formează din nou și imediat mă gândesc: „Ce fac?”
Mă întind spre telefon, dar el se îndepărtează de mine, cu o încrețitură sub buza de jos tot mai adâncă în timp ce citește. Trece pe ecran cu o viteză imposibilă, iar mutra lui îmbufnată se transformă
într-un zâmbet șmecheresc.
De ce i-am dat asta pe mână? Să fie de vină martini-ul, lovitura recentă la cap, sau disperarea pură?
— E bine, spune Charlie în cele din urmă, punându-mi telefonul în mână.
— Asta e tot ce ai de spus? N-ai nimic altceva de comentat?
— Bine, este excepțional, spune el.
— Este umilitor, parez eu.
Se uită spre bar, apoi îmi întâlnește din nou privirea.
— Uite ce e, Stephens. Acesta este sfârșitul unei zile de maxim rahat, în interiorul unui restaurant de maxim rahat. Dacă tot o să avem această
conversație, pot măcar să iau o Coors?
— Nu mi se pare că ești genul de tip care bea Coors, spun eu.
— Nu sunt, spune el, dar cred că batjocura nemiloasă a barmaniței de aici îmi diminuează plăcerea de a savura un Manhattan.
Mă uit spre barmanița sexy de la TV.
— Vreo altă dușmancă de-a ta?
Ochii i se întunecă, iar gura i se strâmbă într-o grimasă.
— Asta suntem noi? Le trimiți tuturor dușmanilor tăi articole erotice cu Yeti sau doar celor speciali?
— O, nu, spun, prefăcându-mă că-mi este milă. Ți-am rănit sentimentele, Charlie?
— Pari destul de mulțumită de tine însăți, spune el, pentru o femeie care tocmai a aflat că ea a fost sursa de inspirație pentru Cruella de Vil.
Mă încrunt la el. Charlie își dă ochii peste cap.
