— Hai să fim serioși. Îți fac cinste cu un martini. Sau cu o haină din piei de cățeluși.

Un martini. Exact ceea ce bea Nadine Winters, ori de câte ori nu găsește ușor sânge de fecioară.

Din anumite motive, îmi zboară gândul la fostul meu iubit, Jakob.

Mi-l imaginez bând bere dintr-o cutie pe veranda din spate, cu soția

ghemuită sub brațul lui, sorbind și ea dintr-o bere.

Chiar și după patru copii, ea este cumva relaxată și absurd de frumoasă, dar „parte din gașca de băieți”.

Modelul Anti-Nora.

Întotdeauna sunt așa femeile pentru care sunt părăsită. Destul de greu să înveți să fii „parte din gașcă” atunci când întreaga ta experiență

cu bărbații în copilărie a fost fie 1) ei făcându-ți mama să plângă, fie 2) prietenele dansatoare ale mamei tale învățându-te cum să faci step-ball-change. Pot fi parte din gașca de băieți, atât timp cât băieții în cauză au un cântec preferat din Mizerabilii. Altfel, sunt fără speranță.

— Eu vreau o bere, spun când trec pe lângă Charlie, și tu faci cinste.

— Ăăă, după cum... am spus deja? murmură el, urmându-mă până

la barul acoperit cu coji de arahide împrăștiate.

În timp ce schimbă amabilități cu barmanița (cu siguranță nu sunt dușmani; există o vibrație, adică e cu cincisprezece procente mai puțin nepoliticos decât de obicei), mă uit înapoi spre baie, dar Libby încă nu a ieșit.

Nici măcar nu-mi dau seama că m-am întors să recitesc capitolele până când Charlie nu îmi smulge telefonul din mâini.

— Nu mai fi obsedată.

— Nu sunt obsedată.

Mă studiază cu privirea aia ca de gaură neagră, cea care mă face să

vreau s-o iau la goană.

— Sunt surprins că asta e o problemă pentru tine.

— Și eu sunt șocată că cipul tău de inteligență artificială îți permite să experimentezi surpriza.

— Ei bine, bună ziua.

Tresar când aud vocea lui Libby și o găsesc zâmbind ca o pisică din desenele animate a cărei gură este umplută cu mai mulți canari.

— Libby, zic. Acesta este...

Înainte să i-l prezint pe Charlie, ea intervine:

— Voiam doar să știi că am chemat un taxi. Nu mă simt bine.

— Ce s-a întâmplat?

Dau să mă ridic, dar ea îmi împinge umărul înapoi, cu putere.

— Pur și simplu sunt epuizată! Nu pare deloc așa. Ar trebui să

rămâi... Nici măcar nu ți-ai terminat burgerul.

— Lib, nu am de gând să te las pur și simplu...

— O! zice privind către telefon. Hardy e aici – nu te deranjează să

achiți tu nota, nu-i așa, Nora?

Nu mă înroșesc de obicei, dar fața mea este în flăcări pentru că

tocmai mi-am dat seama ce se întâmplă, ceea ce înseamnă că probabil și Charlie și-a dat seama, iar Libby deja se retrage, lăsându-mă cu jumătate de burger vegetarian, o notă neplătită și o dorință profundă ca pământul să mă înghită cu totul.

Aruncă o privire peste umăr și strigă tare:

— Mult noroc la bifarea numărului cinci, Sore!

— Numărul cinci? întreabă Charlie în timp ce ușa se închide, făcând-o pe sora mea să dispară în noapte.

Chiar nu-mi place ideea ca ea să urce singură acele trepte. Îmi iau din nou telefonul și îi trimit un mesaj: Anunță-mă în secunda în care ajungi la cabană, altfel o pățești!!!!

Libby îmi răspunde: Anunță-mă în secunda în care ajungi la chesti grele cu domnul Sexy.

Peste umărul meu, Charlie pufnește. Îmi pun telefonul deoparte și ridic din umeri.